Invaders

8. Mit sau realitate?

- Alex! Alex! Dacă ești prin apropiere, răspunde-mi! strigam eu, sperând totodată să primesc și un semn de viață din partea lui.

Însă nimic. Totul era tăcut și sumbru în interiorul catacombelor. În pereții tunelurilor puteai observa sute de cranii așezate unul lângă altul, prezentând mici fisuri în jurul ochilor sau zonei parietale. Mi-am aprins lanterna de la mobilul-GPS pentru a analiza mai bine tunelul, timp în care Darius și-a sprijinit mâna pe umărul meu arătând cu degetul spre sol.

- Vedeți ce văd și eu? ne întrebă Darius pe toți trei.
- Urme de picior, realiză Mike, în timp ce părea că se joacă în nisip cu mâna. Se pare că sunt destul de proaspete, ceea ce înseamnă că Alex a trecut pe aici și nu a făcut-o de mult.
- Pai și atunci...hai să le urmărim! ordonă Catlyn.
- Stați! am strigat eu. Fiți puțin atenți la un anumit lucru. Uitați-vă la intersecția cu celălalt tunel.

În acel moment, Darius, Mike și Catlyn și-au mutat privirea către locul indicat de mine. Era un fel de arteră întunecoasă ce lega un tunel de altul.

- Și acolo sunt tot urme de picioare care se îndreaptă spre cele ale lui Alex. Însă, dacă va uitați la forma și dimensiunea lor...tind să cred că...
- Tinzi să crezi că ce? întrebă Catlyn puțin îngrijorată.
- Tind să cred că acea creatură, Kalula, a simțit prezența lui Alex și a început să îl urmărească!

Darius nu știa ce să creadă. Părea puțin surprins de simțul bine dezvoltat al orientării creaturii. Însă, neavând argumente împotrivă, a mers pe această ipoteză.

- Să urmărim atunci urmele! hotărâse Darius. Alex nu poate să fie așa departe.

Așa sper și eu. Prefer să nu se fi adâncit în întunericul catacombelor...Of, poate nu ar fi trebuit să mă răstesc la el și să-mi expun orgoliul într-o proporție așa mare. Chiar nu era momentul și nici persoana potrivită. Un lucru e sigur, mult prea departe de noi nu poate fi.

- Totuși..., interveni Darius.
- Ce este? am întrebat eu.
- Mi se pare uimitor cum Alex a putut să își controleze invizibilitatea așa mult. Pentru a deschide al treilea ochi, îți trebuie foarte multă munca și concentrare...Sau? Poate mă înșel.
- E posibil să fi fost invizibil pentru puțin timp, iar în momentul în care a intrat în catacombe să nu mai fi putut controla pe deplin energia. Ăsta ar fi un motiv pentru care pașii lui de pe solul tunelului sunt vizibili, argumentase Catlyn care, din câte îmi dau seama, cam avea dreptate.

Un om invizibil nu ar putea lăsa pași în urmă sau orice alta formă care i-ar putea depista prezența.

- Corect, uitasem de pași. Bine punctat, Catlyn, spuse Darius, zâmbind ușor către ea.

Tot alergând cu speranța că îl vom prinde pe Alex din urmă, lucrurile s-au complicat în momentul în care am dat peste un zid imens, care, practic ne oprea cu totul din drum. Pașii se terminau și ei în acel loc, însă Alex nu era acolo.

- Minunat! spuse sec Catlyn. Nici urme nu mai avem și nici Alex nu este în preajmă. Ce vom face acum?
- Stiu eu, încercând să dețin controlul asupra situației. Catlyn, folosește-ți propria putere și spune-ne dacă vezi ceva dincolo de acest perete.
- Foarte bună idee, David, răspunse încântat Darius.

Catlyn s-a pus în fața tuturor și și-a activat abilitatea, privind preț de câteva secunde imensitatea pietroasă.

*

"Hmm...după coordonatele GPS-ului, piatra ar trebui să fie undeva în zona asta...mai exact după acele două porți de fier."

Alex se despărțise încă de la intrarea în catacombe de camarazii săi, fiind foarte aproape de a găsi prima bucată care lipsea din tableta K. Totodată, voia să-i demonstreze lui David că se înșală amarnic în privința existenței acelei creaturi, Kalula. Orgoliul suprem și încrederea exagerată în sine erau peste așteptările tuturor.