Invaders

13. Templul dintre Dune

Satul era aproape mort. Şi nu din cauza că era aşternută o linişte totală. Toți păreau să fie morți pe interior. Fără personalitate şi parcă storşi până la ultima picătură de viață.

Darius se plimba de mai bine de o oră prin deşert încercând să găsească locația exactă a rocii pe harta mobilului GPS. În acelaşi timp se concentra asupra altei idei. Una care îl zăpăcise de mai bine de o zi. "Un intrus. În grupul nostru. Intrus. Intrus. Intrus...". Se împiedică la un moment dat de o piatră destul de mare pe care nu o văzuse la momentul potrivit. Şi îşi continuă călătoria prin gânduri. Ajunse, la un moment dat, destul de departe de satul lui Ahlam, descoperind o masă imensă de nisip la câțiva metri depărtare. Avea o formă inedită și dădea impresia unui templu înălțător. Ochii i-au fost furați pentru mai bine de câteva minute, neobservând luminițele de avertizare ale mobilului GPS. Îl atenționau, într-un fel sau altul, faptul că bucata de rocă se afla în apropiere. Poate chiar în interiorul acelui templu. O construcție imensă ce se diferenția de clasicele piramide egiptene. Era situat între mai multe dealuri de nisip, fiind greu observabil de la depărtare. Însă Darius era convins că acela era locul în care cei cinci trebuiau sa cerceteze.

*

Caitlyn își revenise complet. Însă părea puțin schimbată față de momentul în care am aterizat în deșert. Probabil că acel leșin nu i-a picat tocmai bine. Exista posibilitatea să se simtă prost față de noi. Să se învinovățească pentru ceva ce nu a putut preveni. Însă eu nu mă simțeam prost. Mă îngrijora, în schimb, situația ei de acum. M-am uitat pentru scurt timp în ochii ei și nu am putut observa decât ură și răzbunare. Ceea ce m-a speriat destul de tare cât să tresar și să fiu nevoit să privesc în altă parte. Nu mi se mai întâmplase așa ceva niciodată. Am crezut că doar krussalienii doresc răzbunare din toată inima. Însă uite că mai există și alte exemple. Doar dacă nu cumva și Caitlyn ar fi...Sau poate mă înșel. Da! Sigur mă înșelam. Caitlyn nu avea cum să fie un extraterestru. Am petrecut atâta timp împreună încât îmi era greu să cred că mi-ar putea ascunde un asemenea secret.

– Văd că Darius refuză să apară, observă Ahlam, întorcându-se din bucătărie cu ceva fursecuri rumenite.
– Întotdeauna a vrut să aibă o apariție cât mai misterioasă, replică în scurt timp, Caitlyn, adăugând un ușor rânjet diabolic.

Nu îmi plăcea ceea ce vedeam. Însă eram singurul aflat în această situație. Nimeni altcineva din cameră nu observase transformarea radicală a lui Caitlyn. Avea un aer rece și distant, total diferit față de cel pe care îl știam.
Iar Alex și Mike nu au sesizat nici măcar o secundă acest aspect. Poate dacă Darius ar fi venit mai repede, lucrurile ar fi mers altfel.

– Eu zic să începem! răbufni deodată Caitlyn parcă deranjată de așteptarea lui Darius.
– Prea bine atunci, acceptă, la rândul lui, bătrânul Ahlam.

Însă totul fu întrerupt de o apariție neașteptată. Darius trântise ușa de la intrare, lovind-o de perete. A fost momentul pe care l-am așteptat în tot acest timp. Am zâmbit ușor cât să nu atrag atenția celorlalți însă nu a fost de ajuns de subtil și pentru Caitlyn. Observase că m-am uitat destul de ciudat la ea în ultimul timp iar gestul meu nu i-a făcut pe plac.

– Slavă Domnului că ai ajuns! Era cât pe ce să începem fără tine! se adresă Alex către Darius.
– O să vă explic mai încolo despre ceea ce am văzut. Acum o să îl lăsăm pe Ahlam să ne povestească.

Așa că toți am făcut un cerc, așezați într-o poziție turcească, așteptând dintr-o secundă în alta că Ahlam să înceapă să ne vorbească. Ardeam de curiozitate și, în același timp, aveam și emoții. Fără să-mi dau seama, am fost surprins rozându-mi unghiile de la mână de către ceilalți aflați în cameră. Mi-am retras-o încet cât să nu îl deranjez pe bătrânul Ahlam care era pe cale de a rosti primele câteva vorbe.