Invaders

15. Putere

Darius, Dridd și Mannu stăteau nemișcați, privind cu teamă individul cu capă neagră. Chipul nu era vizibil, fiind acoperit cu o glugă largă. Acesta a petrecut câteva minute pe teritoriul bătăliei dintre cei trei, după care s-a teleportat către Dridd și Mannu, poziționându-se cu fața înspre noi. Prezența lui îmi oferea o stare de disconfort.

– Sper că aveți o explicație bună pentru tot ce se petrece aici, se adresă individul către cei doi krussalieni puțin deranjați de apariția lui.

Avea o voce puternică și autoritară. Încercam să înțeleg motivul pentru care venise aici.

– Nagara...sunt impresionat, afirmă Dridd pe un ton ironic. Nu mă așteptam să ne găsești atât de repede.

M-am uitat către Darius să-i observ reacția dar nu părea să fie uimit în vreun fel. Din câte am putut citi pe fața lui, era sigur pe situație. Știa clar cu cine are de a face. În tot acest timp, mă gândeam la o metodă de a ajunge pe acoperișul templului. Din punctul meu de vedere, părea cea mai sigură și eficientă variantă. Alex și Mike se ocupau și ei de același lucru. Simțeam cum misiunea se complica din ce în ce mai mult.

– Hmm...se pare că avem parte de o reuniune aici, remarcă Nagara. Nu ne-am mai văzut de ceva vreme, Darius. Să știi că eu încă te aștept înapoi în alianță.

Darius mușca din buze. Nu-i convenea ceea ce vede și ce aude. Trei membri din fosta alianță, din care Darius făcuse parte, se aflau în deșert, în fața templului. Faptul ăsta îl îngrijora mai mult decât era cazul. Nu-i știam trecutul și poate că nici nu îl voi ști vreodată, dar și noi eram implicați în acest amestec de informații. Biata Caitlyn era prizonieră într-o altă dimensiune aflată în compania unor specimene precum Dridd sau Mannu iar noi nu puteam face nimic altceva decât să stăm și să privim. Mi-am trântit mâinile în nisip și am privit în gol. Îmi doream foarte tare să acționez, să-l apăr pe Darius.

La un moment dat, l-am văzut pe Alex făcând câțiva pași în față. Pași care, mai târziu, s-au transformat într-o cursă nebună cu țintă directă. L-am admirat pentru gestul său, însă pumnul trimis către abdomenul lui Nagara nu a fost de ajuns. Krussalianul a reacționat imediat, propulsându-l pe Alex la vreo zece metri distanță.

– Nu am venit aici pentru a mă lupta cu voi. Și cred nici Dridd, nici Mannu nu au intenționat acest lucru. Probabil că impactul revederii cu Darius i-a afectat emoțional...acea dorință de răzbunare prin care cu toții veți trece la un moment dat, spunea Nagara uitându-se către noi.

Din păcate, nu-i puteam vedea fața.

– Mi-a părut bine să te revăd, Darius. Sunt sigur că ne vom reîntâlni curând.

Acestea au fost cuvintele cu care "conversația" s-a încheiat. Nagara, Dridd și Mannu s-au evaporat încet, ultimul lucru pe care l-am observat fiind acel ochi mare de pe mască. Au lăsat în urma lor un fum albăstrui, ceea ce făcu ca templul să fie surprins într-o ceață densă și inedită. Mă trântisem de mult pe jos, uitându-mă ca un prost, nefăcând nimic special. Pur și simplu eram atât de uimit de ușurința de care Nagara dăduse dovadă în încercarea lui Alex de a-l ataca. Tindeam să cred că acea tabletă K avea o însemnătate specială, mai ales pentru cei trei ciudați de mai devreme.

Am vrut să mă ridic și să alerg către Alex să văd dacă este bine. Durerea de cap, însă, nu mă părăsise. Și parcă devenise mai puternică decât ultima dată. Simțeam cum neuronii o luau razna, arzând și zbătându-se ca niște nebuni. Urlam de durere, ținându-mi mâinile la nivelul frunții. Mike se îngrijorase destul de tare însă nu avea cu ce să mă ajute la momentul respectiv. Am reușit într-un fel să arunc o privire către Darius care mi-a răspuns cu un zâmbet ce emana atâta siguranță încât mi-a dat și mie o stare mai bună. O stare atât de bună, încât ochii mei nu îmi mai respectau comenzile, închizându-se încet. Durerea mă lăsase din nou, și un val de energie pozitivă mă cuprinse în brațe. Nu știam dacă asta trebuie să se întâmple atunci când mori, însă eu unul mă simțeam eliberat de orice griji. Totul devenise atât de liniștitor și de plăcut. Ultimul lucru pe care l-am auzit, înainte să mor, a fost acea adiere fină a vântului, care acum plimba firele de nisip încins dintr-o parte în alta. O senzație pe care nu o voi uita niciodată...