CASA Yeghojix ( seria Dragon al Cerului, volum doi)

Capitolul nouă

Priveam capitala, nevenindu-mi să cred cât de mult se schimbase. Tarabele nu mai erau acolo unde ţineam eu minte că se aflau. În schimb, un câmp maroniu se întindea de-a lungul prăpastiei, dar nici măcar o clădire nu se afla în aria noastră vizuală.

- Au mutat piaţa în partea opusă a capitalei. Se pare că ultimul război a distrus majoritatea tarabelor, spune bătrânul şi îşi trage mai bine gluga pe cap. 

I-am urmat exemplul şi m-am acoperit mai bine cu capa pământie, sperând să nu mă observe cineva. Dar cine? Locul acesta părea abandonat de parcă agitaţia de acum zece luni era doar o poveste. Am privit spre locul în care am făcut acel pas şi în care l-am văzut pentru ultima oară pe Echo. Nimic nu mai semăna cu cea fost de odinioară. 

- Ascunde-te! îmi şopti bătrânul şi mă trase spre nişte tufe arse. 

L-am urmat fără să mă împotrivesc. Ne-am ascuns în spatele tufelor şi am aşteptat. Nu se auzea nimic, dar mâna bătrânului trecută pe după umerii mei mă împiedicau să văd ce se întâmplă. Am deschis gura, dar acesta îmi făcu semn să tac şi să privesc deasupra noastră. I-am urmat ordinul mut şi mi-am dat capul pe spate, atât de mult cât îmi permitea braţul acestuia. 

Am căscat gura la propriu. Deasupra noastră treceau dragonii CASEI Zeghojix, doi dintre ei oprindu-se la câţiva metrii distanţă. I-am urmărit, vrând să ies din ascunzătoare şi să-i rog să mă ducă la Echo. Dar această dorinţă mi-a fost imediat reprimată de amintirea sentimentului de abandon. Mi-am scuturat capul şi am încercat să le ascult gândurile, dar fără de folos. Unul dintre dragoni se mişcă, reuşind să mă sperie. Am vrut să mă dau în spate, dar pelerina mea se agăţase de una dintre crenguţele tufişului. Fâşnâitul produs ajunse la urechiile dragonilor, oprindu-i din drum. 

Am înghiţit în sec, uitându-mă la ei, apoi la bătrân. Acesta nu mă privea şi nici pe ei. Se pare că era atent la grupul care trecuse, nebăgând în seamă codaşii acestuia. Am încercat să-i atrag atenţia, dar îmi făcu semn să mă calmez. Aveau să ne descopere...

Brusc, dragonii s-au oprit şi au privit spre cer. Şi-au ciulit urechiile şi în mai puţin de un minut plecară.

- Ce-a fost asta? l-am întrebat pe bătrân, relaxându-mi corpul.

Nu-mi dădusem seama până acum cât de încordată am fost. Am răsuflat uşurată, mulţumind în gând celui care îi chemase. Încă nu eram pregătită să îmi arăt faţa. Nu încă. Trebuia să-l văd pe Echo mai întâi, să vorbesc cu el. Trebuia să îmi dea nişte explicaţii, iar de data aceasta nu mai scăpa. 

- Nu contează! mormăi acesta şi se ridică în picioare. Trebuie să plecăm şi să ne găsim un loc în care să înoptăm înainte ca cineva să ne observe. Haide!

Mă plimbam agitată prin încăpere. Nu a făcut asta! 

- Ba da! Da, a făcut-o, am ţipat, ţopăind nervoasă.

După ce am reuşit să ne cazăm fără să dăm de bănuit, am mâncat în mica cameră care-mi servea drept adăpost, apoi bătrânul începu să-mi explice ce vor face mâine, adică azi. Am fost de acord cu ce spusese, dar se pare că acesta îşi schimbase planurile între timp.

Dimineaţa când m-am trezit, am dat să ies şi să mă duc la el, dar...Uşa blocată, pelerina nu mai era la locul ei, iar o pagină din jurnal era scrisă de o mână străină. Mi-a luat ceva timp să-mi dau seama că bătrânul a scris-o şi încă pe atât să înţeleg mesajul din ea. A plecat fără mine! Bătrân afurisit. Am rupt pagina, am mototolit-o şi am aruncat-o pe foc. Am privit cum arde, încercând să mă calmez, dar am sfârşit prin a străbate camera agitată.