CASA Yeghojix ( seria Dragon al Cerului, volum doi)

Capitolul douăzeci și cinci

   Ușa din lemn se trântește fără vlagă pe podea, lăsând loc imaginii care împietrește pe toată lumea. Războinicii rămân înmărmuriți. 

     Pe iarba uscată, împrăștiată în cerc în mijlocul încăperii, se afla trupul neînsuflețit al sjinului. Sjinul Anmora, Amon, făcu primul pas în încăpere, pregătit mental să nu dea înapoi. Se aștepta ori ca sjinul să îi sară în brațe, ori ca mirosul morții să-l izbească. Sau ca plânsul copiilor să îl atragă spre ei. Dar nici una dintre variante. Sjinul parcă doarme liniștită, dar un aspect îi atrage atenția lui Amon, făcându-l conștient că acum totul este cât se poate de real.

   Acesta se trântește plângând lângă corpul neînsuflețit. Îi este frică să o atingă, foarte frică. Ochii ei frumoși nu mai sunt plini de viață, fiind acoperiți de pânza albă a morții. Nu apucase să îi spună că o iubește, nu cu adevărat.

   Lângă el, înmărmurit, Prime îngenunchează.  

   Cu pași mărunți, Brille se retrage din calea lor, lăsându-i s-o jelească în pace. Și el avea nevoie să plângă. Dar nu în fața lor.

   Al șaptelea capitol: ziua douăzeci și nouă

   "Încă țin minte teama care s-a instalat când s-a descoperit că sjinul a murit, de parcă se întâmpla acum, sub ochii mei, pentru a doua oară. Această teamă a transformat dispararea, care s-a instalat când hemerul sjinului s-a scăpat, în lovitura finală dată CASELOR. În acel moment, a început teroarea. Sjinul Anmora practic înnebunise. Omul își pierduse copii...Sau așa credea.

   În acea zi, lumea a văzut pentru prima dată când cele douăsprezece CASE jeleau împreună, fără fațade. Urmele crunte ale atacului au fost trecute cu vederea. Nu mai conta nimic înafara trupului neînsuflețit al sjinului Yeghojix.

   Vreau să vă las, cu cuvinte de moarte, o amintire despre mama voastra. Un conducător în chip de lașă, un suflet nehotărât, nesigur care a sfârșit pentru a putea trăi prin voi. Atunci când veți ajunge să îmi citiți istorisirile, veți știi și voi ce s-a întâmplat. Sper să vă dați seama, deoarece sjinul a încercat să ascundă cu toate puterile ei, tot ce se întâmplase defapt. 

   Dar înainte să îmi termin povestirea, să continuăm. Încă îmi amintesc cele trei luni. Toți au fost îngrijorați de dispariția sjinului. Prime și-a vărsat nervii și spaima pe prima persoană, adică pe mine, acuzându-mă de incompetență și de multe alte lucruri. Pot spune că cel mai tare m-a durut când s-a legat de proveniența mea, dar am tăcut. Nu era singurul care mă acuza de dispariția sjinului. Deși spaima mă prinsese și pe mine din urmă- eram doar un copil, mă înțelegeți?- nu am putut să mă gândesc la propria-mi piele. Promisiunea făcuta sjinului îmi răsuna în minte, gravând fiecare cuvânt în sânge. Mă bântuia.

   Atunci mi-am spus. Trebuia să o găsesc înaintea lor și să vă ascund pe voi, urmași ai celor două CASE: Anmora și Yeghojix. Asta dacă mai erați în viață. Aceasta a devenit problema mea principală, nu dispariția propriu-zisă a sjinului. Știam deja că mama voastră era moartă, dar de voi nu știam nimic. 

   Totuși, ignoranța mea nu a trecut neobservată, ci dimpotrivă a atras și mai tare ura celor din jur. Și cu ea și alungarea mea din rândul lor. M-am conformat, știind că acum aveam libertatea de a vă căuta fără să mai simt priviri ațintite asupra mea la fiecare pas. Timp de două luni, am căutat disperat locația sjinului. Devenisem obsedat, nu mai apucam să dorm sau să mănânc, ceea ce s-a văzut destul de repede. 

   Apoi mi-am amintit.

   Stăteam la masă, într-unul dintre popasurile dinspre tărâmurile sălbatice, când am auzit o povestioară mai veche. Era primul subiect diferit de cel care se referea la sjinul Yeghojix. Bătrânii povesteau despre CASELE de demult, mai precis despre pozițiile din ramura CASELOR. Ce m-a făcut să fiu atent la eia fost când au pomenit de persoana de legătură. Cea care putea să vadă și să simtă unde este sjinul,chiar dacă acesta era viu sau mort. Se numeau Oedet.

   Sunt un Oedet. Această revelația m-a trăsnit ca un fulger. Dragonul m-a învățat cum să stăpânesc această putere, ba mai mult, am folosit-o să o localizez pe mama voastră cândva. Dar asta este altă poveste, pe care, din păcate, nu cred că voi apuca să vi-o mai povestesc. 

   Să revenim. Folosindu-mi puterea, am ajuns cu o lună înaintea lor, în baraca aproape dărâmătă din mlaștina satului Luna."

(fragment din jurnalul lui Brille)

- Copii sunt în siguranță, sjin Yeghojix. I-am ascuns în locul în care nimeni nu se va gândi să îi caute, exact așa cum mi-ați cerut.

   Brille se apleacă peste mormânt și mângâie pământul ce ascundea rămășițele sjinului Yeghojix. Anii au trecut greu pentru el, dar cu toate astea, încă venea, cu o zi înaintea zilei în care aceasta a murit, să o viziteze și să-i povestească despre copii.

- Micul stăpân a învățat cum să se strecoare fără să fie văzut de la Barok, iar sora lui își petrece tot timpul cu cărțile tale în brațe. Am avut grija, cum am mai spus, să ascund jurnalele. I-am lăsat doar cărțile și jurnalele pe care le-ai adunat de-a lungul timpului. Fetița îți seamănă la chip și vorbă, dar comportamentul...Nu va moștenit pe niciunul. Iar băiatul e leit sjinului. Mi-e frică. Oamenii au început să vorbească.

   Privi copacul crescut la căpătâiul mormântului și zâmbi. Printre crengile lui, soarele anunța că nu mai stă mult. Nu mai poate să stea mult. O știe prea bine. Oamenii vor începe, cu lăsarea serii, să îi viziteze mormântul.

- Sjin Yeghojix, nu mai pot să stau mult. Voi avea grijă ca oamenii să nu răspândească vestea despre ei. Îmi dau cuvântul, așa că odihnește-te în pa...

- Ce cauți aici?

   Brille voi să tresară, dar anii l-au dezobișnuit de acest instinct. Se întoarce liniștit se persoanele din spatele lui, țintindu-i cu privirea. Nu aveau cum să îl recunoască. Zâmbește, deși este un zâmbet trist, și privește pentru ultima oară mormântul. Apoi, cu greu, se ridică în picioare și face o reverență în fața noi-veniților. 

   Îl zărește pe Prime și pe sjinul Anmora sfredelindu-l cu priviri macabre. Îi vine să râdă, dar știe că trebuie să se abțină. Cu glas prefăcut, șoptește:

- Am venit să îmi aduc omagiile.

   Gărzile îl priveau bănuitoare. Toată lumea știa că omagiile erau aduse abia a doua zi și puțini erau cei care veneau mai devreme. Doar apropiații... 

   Totuși, privirea lui Amon se îmblânzește. Îl vede cum se aporpie de el, zâmbind trist spre mormântul din spate.

- Cum ai cunoscut-o?

   Am fost oedetul ei. Dar se abține. În schimb, născocește o scuză banală.

- N-am cunoscut-o, răspunse Brille fără să se sfiască.

   Atât Amon, cât și Prime îl privesc acum curioși. Brille își coboară ochii și mai mult, știind că erau singura parte din fostul el. 

- Mâine trebuie să părăsesc Gheera și nu voiam să arăt dispreț față de sjinul Yeghojix. Așa că am venit mai devreme.

   Cât timp îi contemplau răspunsul, Brille a avut timp să îl zărească și pe Deckstra printre grupul de oameni. Se gândi că deja a stat prea mult, așa că se scuză și se retrase de lângă ei, nedându-le timp să-l oprească.

Sfârșit