CASA Yeghojix ( seria Dragon al Cerului, volum doi)

Capitolul unsprezece

M-am prăbuşit pe scaun, încercând să ignor nevoia de a-l strânge în braţe şi a uita tot ce se întâmplase. Nici măcar nu ştiam de ce sunt atât de supărată. A acţionat aşa cum ar fi făcut mulţi în locul lui, a pus nevoile CASEI Yeghojix mai presus de ale lui. Totuşi, mă deranja faptul că a încetat să creadă că încă trăiam şi că a crezut că sunt doar un semn al nebuniei morţii mele. Dar nu i-am dat motive ca să creadă contrariul. M-am lăsat pe speteaza scaunului şi l-am privit.

Stătea în acelaşi loc, pe labele din spate şi cu ochii atintiţi asupra mea. Îi simţeam ezitarea şi o înţelegeam, într-un fel. Nu pot să îl condamn, dar...o parte din mine nu voia să îl ierte atât de uşor. Am oftat, frecându-mi tâmplele. O durere subită de cap îşi făcu simţită prezenţa şi simţeam brusc că temperatura camerei creştea prea mult, aerul devenind sufocant.

"Unde ai fost?"

Mi-am ridicat privirea spre ochii lui şi am zâmbit trist, amintindu-mi toate momentele. Departe, am spus în gândul meu. Echo îşi lăsă greutatea pe labele din spate şi se aşeză pe jos. Se fâţâi câteva minute, încercând să îşi găsească o poziţie cât mai confortabilă. Cu toatea acestea nu se apropie de mine. M-am aşezat mai bine pe scaun şi am privit focul. 

Liniştea se lăsă între noi şi, timp de minute bune, nimeni n-a mai spus nimic. Doar respiraţiile noastre din când în când se mai auzeau şi trosnetul lemnelor de pe foc. Mă bucuram de aceste clipe de pace, chiar dacă Echo mă privea foarte intens. Nu mă deranja deloc acest lucru. Gândul îmi zbura spre ultima persoană pe care am văzut-o pe Pământ, apoi la mătuşa mea. Şi cu asta un sentiment de vinovăţie. Cu toată agitaţia asta nu m-am mai gândit la ea şi la verii mei, până în momentul în care namila de spiriduş şi-a făcut intrarea în viaţa mea. 

"Eşti cam tăcută", îmi transmise Echo.

Cu coada ochiului, am văzut cum îşi axase privirea asupra şemineului. O privire închisă...Nu i-am răspuns remarcii, negăsind rostul acesteia. Mereu am fost tăcută, dar el nu avea de unde să ştie asta. Totuşi, mă ardea limba, neştiind dacă să întreb ceea ce voiam. Aveam dreptul? Nu conta. M-am îmbărbătat singură, căutând modul în care să-l abordez. Daca îl întrebam direct, avea să mă facă să îi spun cum de ştiam, iar dacă îl luam pe ocolişuri, ajungeam într-un final în aceeaşi poziţie. 

"Când va fi încoronat actualul tău stăpân?", l-am întrebat, de data această privindu-l direct în ochi. Întrebarea mea îl făcu să tresară şi să mă privească. Am putut citi uimirea, urmată de vinovaţie, ca la sfârşit furia să pună stăpânire pe el. De când îl cunosc, nu l-am mai văzut în starea de faţă. Furios pe mine...

"Nu este stăpânul meu. De unde ştii?"

S-a ridicat şi a înaintat spre mine, încercând să pară ameninţător. S-a schimbat atât de mult. Eu am rămas pe loc, nefiind impresionată de izbucnirea lui, deşi eram dezamăgită. Pentru prima oară, Echo îşi pierdu cumpătul cu mine. În loc să-i răspund, mi-am întors privirea spre foc şi am aşteptat. Îi simţeam nervii şi nu înţelegeam ce l-a supărat mai tare. Faptul că ştiam asta şi l-am prins asupra faptului sau faptul că am îndrăznit să îl întreb...Şi nu voiam să aflu. 

"Ştii ceva? Nu mai contează acum!"

M-am ridicat cu gândul de a ieşi şi am reuşit să fac câţiva paşi. Am fost oprită forţat de coada lui Echo, care se înfăşură în jurul meu. Automat mi-am pus mâinile pe aceasta şi l-am privit. Se calmase, dar ochii încă îi sclipeau de furie. Încercă să îşi înfăşoare coada în jurul meu mai strâns, dar nu i-am permis asta.

"Echo", am spus şi l-am privit în ochii verzi, sperând ca privirea mea să fie cât mai lipsită de emoţii. Ce aveam să fac era necesar pentru CASA Yeghojix. Am fost o povară, acum trebuia să îi las liberi. "Mai bine ai pleca!"

"De ce?"

Aproape plângeam şi aveam să plâng dacă mai stăteam mult în cameră. M-am eliberat de coada lui şi mi-am îndreptat spatele. Am păşit spre uşă şi, cu spatele la el, am decis să îl eliberez şi să încredinţez responsabilitatea persoanei pe care ei au considerat-o a fi aptă să o care toată viaţa cu el. 

"Pentru că, din momentul în care ai fost de acord cu alegerea unui nou conducător, ai rupt legăturile. Nu vreau să crezi că mă deranjează acest lucru.", l-am minţit şi mi-am înghiţit nodul din gât, continuându-mi vorbele. "Ştii că nu am fost niciodată şi nici nu voi fi în stare să conduc CASA, la fel de bine ştii că şi ceilalţi vor fi de acord cu asta. Faptul că ai decis să alegi un alt stăpân, oricât de dureros este...ai făcut bine. Ai gândit bine şi ai ales bine, sper.". Am pus mâna pe uşă şi mi-am tras aer în plămâni, încercând să îmi calmez bătăile inimii."Sper ca viitorul conducător să se descurce mai bine decât m-am descurcat eu!", am spus şi m-am întors pentru a-i zâmbi trist. 

Am dat să ies, dar mi-am amintit una dintre lecţiile pe care namila mi le-a dat şi care în momentul de faţă, aplicată, va rupte definitiv legăturile cu Echo. Am oftat şi cu hotărâre, am rostit cât de clar am putut.

- Fehom Vetrav, eu trebuie să plec! 

Şi am ieşit, lăsându-l pe Echo în urmă.

Pe cine păcăleam? Simţeam suferinţa până în ultimul por, aceasta fiind amplificată de cea a lui Echo. Deşi ştiam, citisem într-unul dintre jurnale, că dacă voi încredinţa ca Echo să aibă un alt stăpân, voi rupe legăturile din toate perspectivele, înafara celor interioare. Eram încă legaţi, dar moartea mea nu avea să-l mai afecteze şi cu timpul va uita complet de existenţa mea, aşa cum voi uita şi eu de a lui. 

Am ridicat privirea din pământ, dând de spatele lui Prime. A fost de acord să mă însoţească pentru ultima oară până la locul în care se ţinea ceremonia. În câteva momente, va deveni garda altcuiva, iar eu îmi voi încredinţa titlul acelei persoane, renunţând la tot ce mi-a fost dat. 

La insistenţele mele, Prime este singurul care mă însoţeşte, deoarece nu eram în dispoziţia necesară să răspund sau să mă împotrivesc şi celorlalţi. Deckstra mai avea puţin şi îl bătea pe Prime, doar ca să îi ia locul. 

- Încă poţi să te opui, şopti Prime, privind mulţimea din faţa noastră.

Toată lumea a venit să asiste la decăderea mea. Într-un fel acest lucru mă amuza, dar când întâlneam privirile triste...M-am ţinut pe poziţii şi am privit în faţă, spre Sala Străbunilor. I-am văzut pe cei unsprezece, privindu-mă, dar dragonul care stătea pe ultima treaptă mă interesa. Acesta mă privea intens. Am urcat, neluându-ne ochii unul de la altul. Prime se opri la baza treptelor, abandonându-mă când aveam nevoie de cineva cel mai mult.

Nu-i lăsa să te citească. Cuvintele namilei îmi răsunau în cap. Mi-am ridicat bărbia, am prins tocul armei pentru a-l opri din legănat şi mi-am continuat drumul. M-am oprit pentru prima dată, în dreptul lui. Acesta mă privi mirat, cu ochii violeţi, plini de superioritate. I-am zâmbit, ştiind foarte bine motivul a ceea ce urma să fac. Marele Profet mi l-a dat.

Fără să clipesc, mi-am încleştat pumnul şi l-am lovit. Luat prin surprindere, fu lovit din plin, iar dacă nu erau persoanele din spatele lui pentru a-l prinde, cădea pe jos. Mi-am păstrat zâmbetul de data aceasta fiind unul de superioritate. Am făcut un pas spre el şi l-am apucat de pelerină.

- Data viitoare să te gândeşti de o mie de ori înainte să mă săruţi, idiotule, am mârâit. Ai crezut că nu o să aflu că prin acest...lucru, te-ai logodit cu mine? Defapt, m-ai forţat să mă logodesc! m-am răstit la el, dar cât să nu audă şi ceilalţi şi l-am lovit din nou.

I-am dat drimul şi l-am privit pe cel de pe treapta următoare, la fel de vinovat de altfel. Amon se dădu un pas în spate. Halal conducător! Am pufnit şi l-am lăsat în pace, pentru un  moment. 

- Deci, am spus, păşind pe ultima treaptă, ce urmează?

Ştiam că atitudinea mea avea să aibă o grămadă de consecinţe, dar nu puteam să îi las să vadă cât de mult sufeream. Am renunţat, dar nu şi la mine. L-am privit pe Echo şi pe bărbatul de lângă el, strâmbându-mă la cel din urmă. El era viitorul conducător...