Lângă tine pentru totdeauna

Prolog

Seara se așterne peste frumoasa Californie, norii negrii împânzind bolta cerească semn că va ploua. Deși este sfârșit de toamnă ploile încă sunt la ordinea zilei, dar asta nu a făcut-o niciodată pe Julianne să se întristeze. Adora ploaia, toamna este anotimpul ei preferat, chiar dacă personalitatea ei este mult mai radiantă ca mohorâtul anotimp. Îi plăcea să creadă că ea este crăpătura de lumină dintre nori, nu soarele.

La cei 17 ani ai ei, Julianne Evans încă este un copil. Zâmbește la orice și la oricine, încearcă să fie cât mai nepăsătoare în ceea ce privește viitorul, dar totuși nu-l neglijează știind ceea ce vrea să facă mai departe. Ea trăiește în prezent, zâmbetul ei și starea de spirit poate face pe oricine fericit, o ființă cu suflet bun ca ea este rar întâlnită și ea știe asta deși modestia ei este parcă infinită.

În acest moment nimeni nu-i poate șterge zâmbetul de pe fața blondinei, este prea fericită, precum este și Daiana, mama ei.

-Nu-mi vine să cred că ați câștigat, scumpo, mă bucur așa mult pentru tine. îi repetă pentru a cincea oară pe seara aceasta femeia blondă către fiica ei, în timp ce se urcă în mașină.

Multă lume care nu o cunoaște pe Daiana Evans i-ar da 20 de ani din cauza aspectului ei fizic și vocii ei angelice, dar adevărata vârstă a femeii este de 37 de ani. Julianne îi seamănă întrutotul de aceea unii spun că ar fi chiar surori.

-Mamă..

Vocea Juliannei o face imediat pe femeie să ofteze și să-și dea ochii peste cap amuzată.

-Știu, știu...ți-am mai zis asta, dar chiar sunt mândră de tine, scumpo. zice femeia în timp ce-și pune centura, la fel procedând și Julianne.

Fata zâmbește privind trofeul câștigat la Cupa Liceelor secțiunea dans. Ea și trupa liceului J.C. la care învață, tocmai au câștigat pentru prima dată la acest concurs și se simt foarte mândrii. Julianne a muncit mult pentru a realiza coregrafia, iar asta a dat roade. Blondina se gândește de ceva timp că ar vrea să continue cu dansul și la universitate, dar nu este chiar atât de sigură dacă ceea ce face este talent sau doar hobby.

-Mulțumesc mamă că ai venit. spune blondina luându-și ochii de pe trofeu pentru a-și putea privii mama cum pornește motorul mașinii ieșind din parcarea școlii, în drum spre casă.

-Nu aș fi ratat asta pentru nimic în lume, Julianne. spuse femeia cu glas slab știind de ce fiica ei îi mulțumește.

Daiana este o femeie ocupată, lucrează ca bucătăreasă la cantina unui azil de bătrâni din orășelul lor, pentru a putea duce un trai decent împreună cu fiica ei. Tatăl Juliannei le-a părăsit pe ea și pe fiica ei în favoarea unei secretare de la propria firmă, acum patru ani, iar Julianne a ales să rămână cu Daiana, chiar dacă atunci avea 13 ani, judecătorul a decis să o lase pe ea să aleagă cu ce părinte rămâne.

Liniștea domnește în micuța mașină în care se află cele două blondine. Picăturile de ploaie au început ușor, ușor să limiteze vizibilitatea de pe șoseaua principală aflată prin pădure, iar Daiana pornește ștergătoarele.

-Să știi că a sunat tatăl tău.

Vocea Daianei tulbură liniștea din mașină făcând-o pe Julianne să-și dezlipească capul de pe geamul portierei sale. Julianne a urât întotdeauna subiectul "tata". Nu-l urăște pe el, urăște doar situația în care a ajuns din cauza lipsei lui. Erau o familie fericită și unită până să apară acea "parașută roșcată" așa cum îi zice Julianne actualei iubite a tatălui ei. Nu o agrează, iar pentru Julianne este o revelație pentru că ea nu agrea multe lucruri.

-Cu ce scuză mă mai încântă de data asta? întreabă Julianne într-un târziu, privind absentă picăturile de ploaie abundente.

-A avut avion spre Londra, scumpo, a vrut doar să-ți ceară scuze.. spune Daiana vrând să-și continue ideea, dar Julianne o întrerupe întorcându-și brusc privirea asupra femeii.

-Să-și ceară scuze iar, voiai să spui, mamă.

Tonul lui Julianne este unul aspru și nervos, răutăcios, un ton pe care mama ei îl aude din partea fiicei sale doar când discută despre tatăl fetei.

-Trebuia să-mi respect promisiunea și să nici nu-l mai chem. murmură fata încruntându-se încercând să-și stăpânească nervii, privind spre parbriz la picăturile de ploaie.

Julianne a fost dezamăgită de atâtea ori din cauza lui Ben Walls, tatăl ei, încât și-a promis că nu-l va mai chema la niciun eveniment important din viața ei, dar și-a încălcat promisiunea.

-Știu că ești supărată, draga mea, dar..Ben chiar încearcă.

Încearcă Daiana să pună parte pentru fostul soț, dar se pare că, cu Julianne nu-i prea merge.

-Mamă, nu-l mai apăra.

Vocea rugătoare, dar totuși fermă a Juliannei o face pe Daiana să ofteze învinsă de propria fiică.

-Nu-l apăr, Julianne, încerc doar să fiu un părinte corect și să-l înțeleg și pe tatăl tău. Ești și copilul lui. spune femeia îngustându-și ochii pentru a vedea mai bine în față, apoi continuă. El s-a despărțit de mine, nu de tine, eu am acceptat faptul că vrea să fie cu o altă femeie, cred că ar fi cazul să accepți și tu.

De data aceasta Daiana a vorbit cu Julianne ca cu o persoană matură, iar tonul vocii ei a fost mult mai serios, chiar dacă acele cuvinte o dureau în adâncul sufletului, și le repeta mereu în cap. Nu știa de ce, poate pentru a se convinge și pe ea însăși că a trecut peste.

-Încă îl iubești. murmurul Juliannei o face pe femeie să tresare în scaunul șoferului, astfel îndreptându-și privirea rapid asupra fetei sale.

Acea clipă de neatenție..

-Da, încă îl iubesc.

Este ultimul lucru pe care îl mai spune Daiana și pe care-l aude Julianne înainte ca, claxonul unui tir să le facă atente pe cele două. Tot ce se vede în față este o lumină albă, iar apoi negru.

Impactul cu tirul a fost inevitabil, Daiana nu a mai apucat să-l evite, iar Julianne nu a făcut decât să țipe. Tot ce a mai rămas de făcut a fost ca șoferul tirului și alți șoferi ce s-au adunat în jurul accidentului, a fost să sune la salvare.

*****

Hei! Carte nouă! Prima carte pe care o scriu la persoana a treia, deci sper să nu fii fost atât de praf pe cât cred eu.

Vă aștept părerile despre acest început și stați calmi, povestea Juliannei abia acum începe.

Roxx☺