Lângă tine pentru totdeauna

Capitolul 13

Capitolul 13- "Da!"

-Îmi explică și mie cineva până la urmă ce caută ăștia doi aici? vocea Juliannei devine din ce în ce mai dură pe cât înaintează să rostească acele cuvinte. Își privește bunicii încă stând în pragul ușii de la bucătărie.

Privirea i se mută peste chipul încă chipeș al tatălui său, iar pentru câteva secunde, Ben își ține respirația în plămâni de parcă în fața lui se afla un leu, nu propria-i fiică. Șatena de lângă el ce este așezată pe un scaun, o privește pe blondina din pragul ușii cu mirare. Julianne se schimbase mult de când mama ei murise, dar Ben și Barbara nu știau asta, până acum. Ben care este în picioare de dinainte să apară Julianne în peisaj, își îndreaptă spatele ridicând palmele sale mari de pe masă, mai apoi înghițind în sec.

Ben își analizează fiica din cap până-n picioare și poate remarca destul de bine că Julianne a suferit schimbări majore de aspect fizic cât și vestimentar. Constată însă după încruntătura fetei că atitudinea pe care o preia blondina în preajma lui nu s-a îndulcit deloc, ba chiar este din ce în ce mai rău cu cât secundele petrecute cu ea în aceeași încăpere, trec.

-Am întrebat ceva, la dracu! înjură fata făcând primul pas în încăpere asta descurajându-l pe Ben pentru câteva secunde. Nivelul de intimidare nu scăzuse nici el, ba chiar mai mult, crescuse. Ben a fost dintotdeauna intimidat de răceala cu care îl tratează fata lui, iar acum o privește fix amintindu-și de Daiana.

Amintirea ei este încă vie în sufletul bărbatului. Nu o uitase niciodată pe femeia care l-a urât și l-a iubit în același timp, nu a putut trăi cu faptul că el i-a adus atâta nefericire femeii pe care a iubit-o cel mai mult. Nu mai Dumnezeu îi este martor la beția pe care a avut-o după înmormântarea Daianei și numai el știe câte lacrimi a vărsat. A făcut atâtea greșeli. Ben Evans este cu siguranță cel care le regretă pe toate, doar un singur lucru nu-l regretă pe lumea asta și acel lucru este blondina din fața lui ce-i este sosia mamei ei, Julianne.

-Limbajul, Julianne. spune Ben încercând să pară dur, dar bineînțeles că replicile acide ale fetei nu întârzie să apară.

-Cine naiba te crezi să vii aici după atâta timp și de ce mama dracului crezi că-mi poți da mie lecții de comportament?! A trecut vremea când aveam șapte ani și făceam tot ce-mi zicea "tati". zice fata aprinsă mai făcând câțiva pași spre locul unde se află tatăl ei.

-Sunt tatăl tău, la naiba Julianne! Putem avea și noi o conversație fără să ne certăm? Măcar o dată? întreabă bărbatul îndurerat și aproape disperat.

-Este vina ta, este numai vina ta că mă comport astfel. Scoți la iveală ce e cel mai rău din mine! îl acuză fata ridicându-și vocea și arătând cu degetul arătător de la mâna dreaptă, către el.

-Crezi că eu vreau asta? se aprinde și Ben în felul său caracteristic, după care oftează învins pentru a se calma.

-De ce ai venit? îl întreabă ea ignorându-i întrebarea. Și de ce ți-ai adus și păpușa barbie după tine? Oh, uite! E însărcinată, ai venit să te felicit? vocea sarcastică și răutăcioasă a Juliannei se aude perfect în bucătărie, acum învăluită în liniște.

Julianne este foarte pornită pe Ben. Vrea explicații și le vrea acum, este mult prea nervoasă în acest moment ca să mai poată judeca bine, așa că doar pufni din buze și o zbughește afară pe ușa bucătăriei către camera ei, la etaj.

-Julianne, stai! strigă Ben după ea ridicându-se în picioare, dar este prea târziu, fiica lui a ajuns deja la ea în cameră.

Lacrimile nu mai puteau fi ținute în frâu, podeaua se simte rece sub fundul Juliannei, iar suprafața dură a ușii din lemn este lipită perfect de spatele blondinei. De fiecare dată Ben o prindea pe Julianne cu garda jos, dar de data aceasta mai mult ca niciodată. Era atât de fericită înainte să ajungă acasă, acum tot ce vrea este o îmbrățișare de la el, de la Caden. Știe că tatăl ei nu mai merita osteneala, dar este totul prea demoralizant.