Lângă tine pentru totdeauna

Capitolul 12

Capitolul 12- Când se îneacă corăbiile..

Nimeni și nimic nu poate să-i distrugă buna dispoziție a Juliannei. Stă în fața oglinzii de un sfert de oră aranjându-se amănunțit în timp ce zâmbește. Un zâmbet mai radiant ca oricare altul. Atâta energie și fericire emană. Doar gândul că o să-l revadă pe blondul creț ce i-a furat inima, îi face respirația să se îngreuneze. Este îmbrăcată într-o rochie de un albastru închis cu imprimeu floral alb la baza rochiei. Un cardigan negru îi completează ținuta, împreună cu semnătura ei personală, bocancii negrii.

Coboară în grabă scările cu gândul de a lua un mic dejun consistent și rapid până ce Caden avea să ajungă în fața casei ei. Știe sigur că va veni să meargă împreună la școală și chiar își dorește asta. Cum poate fii atât de fericită gândindu-se doar la un simplu gest din partea lui? Cum poate zâmbi doar amintindu-și sentimentul pe care-l are atunci când el o sărută? Să fie un semn? Julianne nu se întreabă asta, știe că totul se întâmplă cu un motiv, dar nu vrea să-l recunoască. Capul îi este în nori încă de ieri când crețul a plecat. Nimic nu a putut să-i stingă strălucirea din ochi, nici măcar poza veche a mamei ei care încă se află pe biroul blondinei.

Odată ajunsă la ușa bucătăriei care este ușor crăpată, Julianne se oprește brusc încercând să descifreze sunetele. Sunt niște voci foarte cunoscute pentru ea și când își dă seama, își mărește ochii considerabil. Apleacă urechea mai bine apoi se încruntă.

-Credeți că va funcționa? vocea groasă și inconfundabilă a lui Caden îi produce un fior pe șira spinării fetei.

-Oh, scumpule, oricât de țeapănă încearcă să pară, sunt sigură că nu va putea să te refuze. Cine știe? Poate nici nu trebuie să te agiți atât din cauza asta. Sunt destul de sigură că ție nu-ți poate rezista. glasul sigur și ferm al Dorotheei o face pe Julianne să-și deschidă gura ofensată.

"Despre cine tot vorbesc? Și de ce bunica îi dă sfaturi lui Caden? Și de ce dracu Caden este în bucătăria mea vorbind astfel de chestii cu bunica?"

Este nervoasă, dar și confuză. Nu mai aude nimic așa că își îndreaptă spatele, apoi împinge ușa bucătăriei intrând în încăpere.

-Neața scumpo, ia uite cine a venit să te conducă la școală! spune Dorothea cu entuziasm foarte credibil.

"Cum poate face asta?" gândi Julianne. Talentul actoricesc al femeii în vârstă o uimește pe Julianne, dar în același timp o intrigă.

-Neața. răspunde fata la rândul ei simțindu-se încordarea din voce.

Julianne se blestema pentru asta. Nu știe cum de entuziasmul ei a putut fi spulberat într-o secundă, oh stai. Conversația celor doi a putut genera asta. Ar fi vrut să se poată preface mai bine în astfel de situații.

-Ești bine? întrebarea pusă de către Caden o face să se trezească din visare și să-și îndrepte privirea aspura lui.

"Aș fi bine dacă mi-aș da seama despre ce vorbeai cu bunica" ar fi vrut să răspundă ea indignată spre el, dar se rezumă la a răspunde cu o altă întrebare.

-Desigur. De ce nu aș fi? bineînțeles că întrebarea ei rămâne fără răspuns deoarece băiatul se ridică în picioare și se îndreaptă spre ea zâmbind.

-Arăți minunat. o complimentă el, iar fata doar îi zâmbește și îi sărută obrazul șoptindu-i un mulțumesc.

Își iau la revedere de la Dorothea apoi ies împreună afară, ținându-se de mână până la mașina de un negru strălucitor a băiatului. Afară este înnorat, probabil de aceea nu a venit cu motorul, gândi Julianne privind atentă mașina.