Lângă tine pentru totdeauna

Capitolul 5

Capitolul 5- Părinte vs Copil

Sunetul liniștii domnește de ceva vreme în camera Juliannei. Camera fetei parcă ar fi pustie, și ar fi putut fi dacă blondina nu s-ar fi aflat în patul ei tolănită de parcă ar fi răstignită pe cruce.

Gândurile nu-i dau pace, tot ceea ce a putut face azi a fost să stea în pat și nimic altceva. A trecut practic prima săptămână de școală a ei aici, au fost trei zile dar cine le mai numără? Julianna clar nu o face. Subiectul "școală" și tot ce ține de ea, nu a mai apărut de mult timp prin gândurile fetei. Se simte..goală. Secată de puteri, de viață. Tot ceea ce se petrece acum în jurul ei nu o mai interesează.

Nu-i pasă că acum este amiază, iar ea este încă în pijamale, nu-i pasă că stomacul imploră după mâncare, nu-i pasă de faptul că tatăl ei nu a mai dat niciun semn de viață de când a apărut în urmă cu o lună, la spitalul în care a fost ea internată, doar pentru a stabili data externării și tot ce trebuie pentru mutarea ei aici. E scârbită de tot ceea ce înseamnă viață. Urăște chiar și faptul că inima ei încă mai bate, dar asta nu o împinge la lucruri nebunești. Încă are capul pe umeri, încă își dă seama că dacă pățește ceva, bunica ei va fi distrusă.

Julianna se gândește la faptul că suferă de depresie, dar apoi apare conștiința ei ignorantă spunându-și sieși: "cui pasă?". Într-adevăr, nu o interesa nici cât negru sub unghie că de fapt ea intră într-o depresie. Alte persoane ar fi început să-și taie venele sau chiar să se fi sinucis deja, dar nu și ea. Ea face parte din acea categorie de persoane care rămân cu fizicul intact și cu sufletul rănit. Consideră că Dumnezeu trebuie să decidă când i-a sunat ceasul. Deși nu a fost niciodată o persoană super-credincioasă, Julianna știe că Dumnezeu există acolo undeva într-un loc bine ascuns în care o veghează alături de mama ei.

Blondina se săturase să nege că mama ei nu mai trăiește. Sufletul ei era prea obosit să mai facă și asta.

Chiar când fata era pe cale să adoarmă, soneria telefonului său se face auzită în întreaga încăpere fiind singurul sunet ce acompaniază liniștea. Julianna nici că se clinti de la locul ei. Deși aude foarte bine că telefonul încă mai sună ea nu se încumetă să își întindă mâna până la noptieră. În cele din urmă telefonul încetează să mai sune făcând-o pe fată să ofteze mulțumită, dar nu trec două secunde că telefonul iar începu să sune, întinzându-i nervii periculos de mult blondinei.

După un oftat nervos și ușor frustrat scos de către fată, aceasta înșfacă telefonul de pe parea dreaptă a patului și glisează ecranul răspunzând fără ca măcar să privească numele apelatului.

-Alo? fu lucrul pe care-l scosese pe gură.

-Julianne. vocea de pe partea cealaltă a telefonului este chiar a tatălui ei, astfel fata mărindu-și ochii considerabil după care înghițind în sec.

-Da. răspunde ea ferm încercând să-și ascundă uimirea.

-Bună, draga mea. Nu am mai vorbit de mult și acum mi-am făcut timp să te pot suna. glasul bărbatului și vorbele acestuia o face pe Julianna să pufnească în mintea ei deși putea să o facă și în realitate.

"Oh, dar vai, tată! Mă bucur atât de mult că ți-ai eliberat două minute din viața ta ca să mă suni. Mai bine nu sunai!" gândește Julianna.

E oarecum revoltată în acest moment, dar trage mult aer în piept, apoi îl scoate afară, acum putând să se stăpânească mai bine din a nu țipa de nervi și frustrare. Ben Walls a fost, este și va fi singurul lucru care o va face pe Julianna să-și piardă mințile și cumpătul, într-o zi.