Lângă tine pentru totdeauna

Capitolul 14

Capitolul 14- Plecarea..

"Aș vrea să-ți spun tot ce gândesc, simt, trăiesc alături de tine. Aș vrea ca nimeni să nu ne despartă. Aș vrea să nu mă mai mint îl legătură cu tot ce mă înconjoară și cel mai important... Aș vrea să mă pot ierta."

-Julianne

Dacă sentimentele ei ar putea vorbi pentru ea, ar face-o, dacă nu ar mai avea îndoieli, i-ar spune tot, de la cap la coadă. Deși Julianne a fost una dintre cele mai plăcute fete din fostul liceu în care a învățat, și deși era o persoană sociabilă, iar băieții o admirau mai mulți sau mai puțini, ea niciodată nu a privit pe cineva în modul cu care-l privește pe Caden în acest moment. Ochii îi strălucesc de parcă ar fi stele, inima îi bate de parcă ar dori să-i iasă din piept și să se unească cu a lui, iar fluturașii din stomac nu îi mai dau pace.

-Ești nebun?! spune ea amuzată și entuziasmată în același timp.

-Doar după tine. spune crețul și o trage de mijloc cu brațul său și o sărută apăsat luând-o prin surprindere.

-Cum ai putut să faci asta? întreabă ea mirată în timp ce este trasă de mână de către băiat de-a lungul holului mare și gol.

-Ce? Să te scot de la ora incredibil de plictisitoare a babei cloanțe de istorie pretinzând că ești chemată la director? Un fleac. zice, iar blondina doar scoate un sunet amuzat, apoi îi sare în cârcă băiatului chicotind și mai mult aproape de urechea lui.

Când ajung la ieșirea din clădire, Caden o dă jos pe Julianne din cârca lui și o prinde de mână mergând agale spre mașina cu care au venit amândoi la școală.

-Se poate știi unde ne grăbim așa? îl întreabă ea amuzată și totuși curioasă când el îi deschide portiera.

-Acasă la tine. Bunica ta ți-a făcut deja bagajul și a vorbit cu directoarea despre lipsa noastră din următoarele trei zile. spune și îi prinde rapid buzele într-un sărut după care ea îl privește amețită.

-Poftim?!

-Iubito, mâine e 1 iunie. Trebuie să ajungem la părinții mei, îți amintești? Ai acceptat aproximativ o zi și câteva ore să vii cu mine la reuniune. zice el amuzat de expresia feței ei.

-Despre asta vorbisei tu cu bunica acum câteva zile când ai venit să mă ei?! întreabă ea mirată.

-Se poate.. spune el cu o tentă de amuzament în timp ce-și scoate la iveală gropițele.

-Ești incredibil! spune ea rămânând perplexă după care se așează pe scaunul pasagerului.

-Încă nu ai văzut nimic, iubito. zice, după care trântește portiera ei urmând mai apoi să intre și el în mașină.

Da, Caden vorbise cu Dorothea despre plecarea lor, nu era sigur dacă Julianne va accepta, dar intuise, sperase. Azi va fi o zi lungă pentru el, pentru amândoi, dar în special pentru el. Când se gândește la faptul că trebuie să dea ochii cu tatăl lui, i se ridică părul pe el. Nu este speriat, discursul motivațional al unchiului său dă roade, dar..există incă mici semne de intrebare cu privire la gândurile lui Dustin, tatăl lui. De ce îl vrea acasă? De ce acum? Asta îl frământă, dar mai e un lucru. Se gândește la ce va gândi Julianne despre el când va auzi toate relele pe care le-a făcut atunci când vor fi scoase din gurile fraților lui, știe că ei nu se vor abține să-l pună într-o lumină proastă, mai proastă decât în care se află deja.