Lângă tine pentru totdeauna

Capitolul 4

Capitolul 4- "Nu ai cum să înțelegi!"

"O zi minunată de vineri." gândi Julianna în timp ce trage un fum din țigara ei pe jumătate consumată, lăsând ca fumul să-i invadeze plămânii, apoi expirându-l, parcă mai ușurată.

Cu cartea în mână și la umbra unui pom din curtea școlii, blondina stă încercând să citească câteva pagini, însă nu poate. Se tot gândește la ziua de ieri, la cum Caden a adus-o acasă pe motorul lui și la cât a așteptat el în ploaie după ce ea a intrat în casă. "Oare aștepta să-l invit înăuntru?" se întrebă ea pentru a mia oară.

"La dracu! Mie nici măcar nu-mi pasă de el!"

Este frustrată pe gândirea și sentimentele ei. A simțit în tot acest timp o ușoară vinovăție și puțină milă, dar mai multă vinovăție.

Julianne termină țigarea, apoi se apucă să devoreze un măr, doar e pauza de prânz, care e aproape pe sfârșite. Nu a mai avut chef și nici energie să țină piept cu toate șușotelile alea. Știe că e bârfită, iar aflarea că mama ei este moartă era doar o chestiune de timp, dar chiar o durea. Inima ei încă suferea, iar acei oameni nu o ajutau deloc. Simțea cum zidul din jurul inimii și orgoliului ei, se sfărâmă puțin câte puțin. Se întreabă dacă cumva și-a pierdut tăria, dar știe că nimeni nu-i va da un răspuns la această întrebare, decât ea. Nu a fost pregătită pentru viața asta grea și nici acum nu se simte în stare să țină pasul cu toate cele întâmplate.

Blondina oftează obosită de propriile gânduri și aruncă cotorul mărului undeva pe jos, în timp ce se ridică în picioare cu cartea în mână. Soneria se face și ea auzită în curtea goală a școlii. Julianne o ia la pas către tribuna terenului de sport, unde va avea loc următoarea oră, aceea fiind, de educație fizică. În drumul acesta, fata încearcă să-și mențină calmul. Nu mai vrea să participe la orele de educație fizică, datorită accidentului. Nu se mai simte în stare să facă ceea ce odată i se părea o nimica toată. Tija din picior îi amintește acum cât de slabă este, cât de jalnică și fricoasă a devenit. Noroc cu scutirea pe perioadă nedeterminată dată de medicul ortoped ce a ajutat-o să se recupereze după accident, altfel acum ar fi trebuit să se afle în vestiarul fetelor schimbându-se în echipamentul de sport.

Julianne oftează zgomotos în timp ce se așează pe prima bancă a tribunei, își încrucișează picioarele stil turcesc, apoi deschide cartea la pagina la care rămăsese, adică prima. Citește iar prima frază a primei pagini, apoi se oprește din cauza unor râsete ascuțite ce veneau de la un grup mare de fete care tocmai ce veneau din spre vestiare. Fata pufnește mintal la vederea acestora, toate pe jumătate dezbrăcate.

"Nu se presupunea că Vermont este un stat mai credincios? Adică pe bune, văd numai biserici pe aici."

Remarca usturătoare făcută de Julianne le-ar fi ofensat pe fete, dacă acestea ar fi auzit-o, dar norocul blondinei este că nu a gândit cu voce tare de data aceasta. Mai avea obiceiul de a spune ceea ce gândește cu voce tare fără să-și dea seama, dar acum nu a fost destul de interesată de aceste fete care par foarte distrate. Le urăște zâmbetul. "Prea multă veselie pentru mine" își spuse fata aruncând o ultimă privire fetelor după care se întoarce la cartea ei.

După câteva minute petrecute doar prefăcându-se că citește, Julianne își ridică capul din carte. Chiar în acel moment niște băieți se alătură fetelor ce își făceau încălzirea. În acel grup se află câteva fete din echipa majoretelor pe care Julianne le recunoscuse și Caden alături de niște băieți destul de bine făcuți care bârfeau mai ceva ca niște babe, despre fundurile bombate ale fetelor. Pe blondină nu o interesa conversația lor, ea vedea doar zâmbetul mult prea larg al băiatului care ieri a adus-o acasă.