Lângă tine pentru totdeauna

Capitolul 11

Capitolul 11- "Te iubesc"

-Mulțumesc că m-ai adus. glasul fetei sparge liniștea mormântală ce a domnit tot drumul în spre casa Juliannei.

Caden la auzul vocii calde a fetei, își ia privirea de pe parbriz și își îndreaptă capul spre dreapta lui văzându-și îngerașul ținând privirea către picioarele ei. Vrea să spună ceva, să facă ceva, dar Julianne i-o ia înainte și deschide portiera astfel părăsind mașina în care se afla, lăsându-l pe Caden singur oftând și băgându-și mâinile stresat prin păr.

"Du-te după ea fraiere! Sărut-o și fă în așa fel încât să nu mai fiți distanți!" urla cu toată forța conștiința băiatului.

Nu. El, încăpățânat ca un catâr rămâne în mașină și face ca întotdeauna, își ignoră instinctele primare. Doar privește în urma ei, cum încearcă să descuie ușa cu rapiditate, în cele din urmă reușește să intre în casă și atunci privirea băiatului cade asupra parbrizului.

"Idiot!" își spuse el, apoi pornește motorul mașinii pornind brusc, zburând pe strada liberă. Acum e nervos și confuz. Nervos pe el însuși și confuz deoarece nu știe în ce stadiu se află relația lui cu Julianne. Toate sărutările acelea îl bagă în ceață, gândul doar la buzele ei îl calmează. Tânjește după ea încă de când a văzut-o prima dată, era intrigat, îl rodea curiozitatea, iar acum, îl roade dorința de a fi tot timpul alături de ea.

Cum va putea să se abțină din a o mai atinge, când el nici gândul nu și-l mai putea lua de la ea? Acum că a prins gustul buzelor ei? Acum că a simțit căldura din brațele ei? Pentru prima dată în viața lui s-a simțit ascultat, înțeles, ocrotit. Noaptea trecută nu poate fi uitată.

Caden parchează mașina în fața service-ului unchiului său, apoi coboară din mașină rapid. Poate că dacă repară câteva mașini și vorbește cu unchiul său Denis, se va simții mai bine și îi va crește curajul de a mai da ochii cu Julianne. Crețul intră pe ușa mare și deschisă a garajului observând picioarele unchiului său ce se află sub mașină. Băiatul doar zâmbește scurt apoi bate de două ori în capota mașinii.

-Este duminică, necredinciosu-le! atât a trebuit să spună blondul ca unchiul său să iasă de sub mașină.

-Ooo..lume nouă. zise bărbatul ridicându-se în fund și întinzând o mână spre cel mai tânăr nepot al său.

Caden îl ajută pe acesta să se ridice zâmbind scurt și amuzat de tonul sarcastic al unchiului său.

-Ce mai faci, unchiule? întreabă crețul încercând să fie la fel de vesel precum Denis, atunci când acesta îl trage într-o îmbrățișare bărbătească.

-Încerc să repar vechitura asta de ceva timp, dar..cred că o s-o vând pe piese până la urmă. spune bărbatul blond cu câteva firicele albe pe ici-colo, în timp ce se sprijină de capota mașinii roșii de epocă.

-Nu face asta, Denis. A fost a Annei. spune simplu băiatul privind mașina cu tristețe.

La auzul numelui soției lui decedate, Denis își mușcă buza inferioară stresat. Anna a decedat pe timpul când Caden era clasa a treia, îl iubea mult pe puștan și își dorea să aibă un copil exact ca el, numai că soarta n-a înzestrat-o cu acest dar, iar din cauza încercărilor ei disperate de a avea un copil al ei a murit. Denis nu și-a putut-o ierta nici până în ziua de azi, de aceea s-a mutat în acest orășel.

-Știu, puștiule. Dar nu mai am ce face cu ea. Motorul este praf, frânele nu mai merg și nici nu le pot schimba deoarece nu se mai fabrică acest tip. E fără speranță. spune bărbatul cu glas ușor dând din cap în sens dezaprobător. Vrei o bere? întreabă Denis schimbându-și imediat starea de spirit.