Lângă tine pentru totdeauna

Capitolul 7

Capitolul 7- Moment jenant

După ce a plecat de la cafenea, Julianne, a plecat pur și simplu în recunoaștere..nu a mers la școală pentru că nu avea chef și bineînțeles supărarea adusă de blondul creț nu a adus schimbări bune în starea ei de spirit.

Acum blondina pur și simplu se plimbă printr-un parc găsit aproximativ acum 5 ore.. Se gândește la cum a reacționat în fața lui Caden, nu știe de ce i-a sărit țandăra așa de repede, ce a deranjat-o mai mult, faptul că a aflat ceva despre trecutul ei de care fuge sau faptul că băiatul are dreptate. Pentru prima dată în viața ei, Julianne se simțea nehotărâtă și neajutorată în același timp.

"S-o fi având dreptate?"

-Agh..

Se enervează singură punându-și aceste întrebări stupide, până la urmă ce o interesa pe ea faptul că acest..băiat, aflase despre ea? Și ce dacă? Faptul că el știe nu schimbă cu nimic lucrurile, mama ei este tot moartă, iar dansul este doar un alt lucru pe care îl detestă, ceva nou? Nu.

Caden a început să aibă o anumită influență asupra ei, iar Julianne începe și ea să observe pe minut ce trece gândindu-se la el. Toate gândurile acesteia sunt amestecate cu sentimentele ciudate ne mai trăite de fată până acum, îi formează un mic monstru în stomac. Simte cum o mănâncă pe interior, nici ea nu știe ce. Curiozitatea față de personalitate băiatului să fie oare, sau sentimentul de necunoaștere a propriilor reacții din preajma lui? Totul este răstălmăcit și totuși..atât de ordonat.

În cele din urmă Julianne se ridică de pe banca din lemn pe care a stat ore bune. Începe să meargă spre ieșirea din parc cu pași mici, leneși, privind în jurul ei. Scoate o nouă țigare din pachetul ei aproape gol, după care își continuă drumul. Este două după-amiaza, deci putea merge acasă fără ca Dorothea să aibă suspiciuni în legătură cu locul unde a fost de fapt fata. Termină țigara, exact înainte să ajungă în fața ușii de la intrare. Apasă pe clanță destul de plictisită, ajungând în hol unde se descalță rapid lăsându-și ghiozdanul să cadă de pe umăr fiind acum mai ușurată.

-Bunicoo..am veniiit! strigă fata destul de voioasă. Și mi-e foame! continuă aceasta în drum spre bucătărie.

Nimeni. Încăperea era goală, nici urmă de Dorothea sau Ted, nici urmă de vreun miros afrodisiac de mâncare așa cum se obișnuise Julianne să fie în bucătărie de fiecare dată când ajungea acasă de la școală. Casa parcă era pustie, de aceea era ușa încuiată, noroc că a avut cheia pe care i-o dăduse Ted acum câteva zile.

Julianne face câțiva pași până ajunge în fața frigiderului de ultimă generație, probabil ultimul lucru achiziționat de cei doi soți în vârstă. Privește foița prinsă cu ajutorul unui magnet în formă de floare, o ia în mână pentru a putea citi scrisul caligrafic al bunicii sale.

"Draga nostră Julianne, eu și bunicul tău am plecat la casa noastră de vacanță de pe lacul Newfound alături de niște foști colegi de-ai lui Ted. Am uitat de această mini-vacanță pe care am planificat-o acum ceva timp. Vom lipsi o săptămână, știu că este mult dar orice ar fi, ne poți suna. Sună-mă când ajungi acasă, ai frigiderul plin.

Te pupăm!
Bunica și bunicul."

-Super. spune Julianne plină de sarcasm și fără chef după ce citește biletul lăsat de Dorothea.

Strânge biletul în pumn mototolindu-l, după care îl aruncă la gunoi destul de moleșită. Deschide frigiderul, apoi oftează plictisită, ușor indecisă. Dorothea chiar umpluse frigiderul cu mâncare cât să supraviețuiască o săptămână întreagă. Deși mama ei era o bucătăreasă excelentă, Julianne nu a excelat niciodată în domeniul gastronomiei, știe doar să facă banala omletă și veșnicele clătite. Nu a fost niciodată atrasă de acest domeniu și nici acum nu se dă în vânt după gătit.