Secretul Mariei

Capitolul 2

Era o zi obișnuită și aglomerată la firma Ace. Domnul Caleb Ace, un bărbat la 40 și ceva de ani, trecut prin multe în viață, era ca de obicei în biroul său, îngropat în hârtii. Întotdeauna a muncit cu drag și nu a făcut niciodată ceva ce nu îi place sau să-l oblige cineva.

Avea o firmă care se bucura de un succes imens pe tot continentul american, o reputație de invidiat și o familie fericită.

Soția lui, Abby, o "doamnă de milioane", cum îi plăcea să o alinte chiar el, este o femeie simplă cu care s-a cunoscut pe vremea facultății. Nu se gândeau niciodată că vor avea parte de o asemenea afacere, dar cel mai important era faptul că numai împreună puteau trece peste toate. Nu exista problemă în care Caleb să nu o consulte pe Abby, mai ales dacă sunt în joc lucruri importante.

Din dragostea lor, au rodit doi fii frumoși: Alexander și Alan. Doi frați extraordinar de diferiți și, dacă nu îi cunoșteai și nu știai că fac parte din aceeași familie Ace, puteai spune că nu au nicio legătură de sânge.

Unul era rebel, spontan, atrăgător prin misterul lui, iar celălalt liniștit, gânditor și pacifist. Două pietre tari. Alex nu înceta niciodată din a face haz de necaz pe seama fratelui său, iar Alan îi plătea cu aceeași monedă în felul lui, uneori fără ca Alex să bage de seamă măcar.

Înființaseră firma de peste 10 ani de zile. O firmă cunoscută internațional pentru modelele de rochii elegante, impecabile, lucrate cu mult tact și răbdare. Unul singur era domnul Ace și nu își permitea luxul să greșească, mai ales în privința muncii. Avea angajați dintre cei mai buni, care îl ajutau să facă cele mai bune alegeri în orice privință. Pentru el, cel mai important lucru era comunicarea. Asta îl reprezenta atât la firmă, cât și în viața de familie, soț și tată.

Abby bătu încet la ușa biroului soțului ei și intră fără să aștepte răspuns. Știa că uneori Caleb era atât de concentrat încât nu mai auzea nimic în jurul lui și nu știa când trecea timpul.

— Bună, scumpule! Deranjez? Îl întreabă aceasta intrând.

Atunci o zări și Caleb: o doamnă demnă de invidiat, aranjată în permanență, fără nici o scamă pe ea sau vreun fir de păr nelalocul lui. Știa cu cine se însurase.

— Tu, niciodată, draga mea! Spune și se ridică din scaun, ajungând la ea și sărutând-o pe frunte. Te rog, ia loc! Vrei cafea sau ceai?

— Astăzi nu, scumpule, spuse Abby așezându-se pe scaun. Nu o să stau mult. Am văzut ce agitație e pe afară și am zis să trec pe la tine.

— Bine ai făcut! Îi spune zâmbindu-i.

Caleb revine la dosarele lui, iar Abby răsfoia niște reviste fashion. Brusc, își aduce aminte de ce îi spuse soțul ei acum ceva vreme. Așa zisa "problemă", după părerea ei.

— Dragule, ai rezolvat problema?

— Care din ele? O întreabă acesta serios, iar Abby surâde.

— Cea legată de designer, spune aceasta încă zâmbind.

Caleb se uită la ceasul de la mână, apoi aranjează dosarele de pe birou și spune:

— Draga mea, știi că mă pot descurca și singur și nu mă plâng când am multe pe cap. Și mai ales, sunt un om de cuvânt, spune și se rezeamă de scaun. Dar asta nu e problema mea.

Abby își dă ochii peste cap și pune revistele pe masă.

— Încă nu ai vorbit cu el?

— Din păcate, nu-l pot ajuta cu nimic.