Secretul Mariei

Capitolul 36

După două luni

— Asistenta mea vă va conduce, doamna Maria! Spune doctorul în timp ce se ridică de pe scaunul negru și confortabil de birou.

— Vă mulțumesc foarte mult! Spune și Maria încrezătoare, răspunzându-i la salut. Apreciez foarte mult și îmi pare rău dacă—

Doctorul ridică mâna, zâmbind și oprind-o:

— Mă bucur că ați luat această decizie.

Maria îi zâmbește și se îndreaptă spre ușă, iar doctorul Ali Manu mai adaugă:

— Ținem legătura?

După o scurtă pauză, Maria îi răspunde zâmbitoare:

— Ținem legătura!

Închide ușa încet și le zâmbește celorlalți domni doctori care erau afară, servind ceai.

Într-adevăr, conferința doctorului Ali Manu din cadrul congresului fusese impresionantă. Evident că nu dorea să participe la ea, dar acum, după ce se terminase, observă câtă încredere în ea putea să obțină doar ascultând problemele altor femei care trec prin aceleași stări, situații și au aceleași sentimente ca și ea. Văzuse femei care au avut asemenea confruntări în viață, unele mai ușoare, altele nu, femei care au depășit acest prag. Văzuse femei care erau disperate, femei care doreau ajutor și unele care îl primeau, dar nu erau sigure dacă îl doreau sau dacă aveau nevoie. Femei slabe care deveneau puternice, femei deja puternice care povesteau și sfătuiau din propriile experiențe. Povești de viață care îți dădeau fiori și de care puteai să juri că nu credeai vreodată că pot exista.

De la toate, Maria avusese câte ceva de învățat. Când să aștepte, când să acționeze, când să fie puternică sau când să știe să fie tăcută, învățase totul din poveștile unor femei care au fost încercate de viață. La fel ca ea.

Apasă butonul și deschide mașina. Intră în ea și trânti ușa la loc. Își auzea propria respirație. Bătăile inimii. Își aranjă oglinda retrovizoare și se privește pentru câteva clipe. Era machiată simplu, natural: rimel, puțin creion negru și un gloss mat pe buzele pline. Zâmbi.

Reușise. După atâta timp, reușise. Nu mai avea ochii roșii de la plâns, oboseală sau nopți nedormite. Nici pungile de sub ochi nu mai erau. Avea fața luminoasă și reușise să iasă din întunericul în care era cufundată. Cu ajutorul Clarei, al lui Alex, al părinților lor, dar mai ales, cu ajutorul ei. Ea se ajutase singură să iasă din mocirla în care căzuse și din care credea că nu mai are scăpare. Acceptase ajutorul persoanelor dispuse să i-l ofere și a învățat din greșeli. A învățat că singură nu poate face față lucrurilor. A învățat că, povestind, poate afla păreri noi, din exterior, care să o ajute în dezvoltarea ei.

Dar, poate cel mai important și frumos lucru este că a învățat să trăiască. Din nou. Să se bucure de viață, așa cum e, să iubească și să fie iubită, să fie fericită și să ofere și mai multă fericire. A învățat că viața plină de secrete o afundă și mai tare în întuneric și că îi îndepărtează și mai mult pe cei care o iubesc și care vor să o ajute.

Telefonul din bord sună și sparge liniștea brusc, ceea ce o face pe Maria să tresară și să răspundă repede.

— Doamna Ace?

— Da, Dominic, eu sunt. Ce s-a întâmplat? Spune Maria, dând ochii peste cap.

— Chiar trebuie să veniți urgent aici, doamnă. Nu știu ce să le mai spun acestor oameni! Nimeni nu mă ascultă!