Secretul Mariei

Capitolul 7

— Bună dimineața! Îi spuse Maria trântind ușa mașinii, zâmbind.

— Bună dimineața! Răspunse și Alex, tot numai un zâmbet. În spatele acestui zâmbet, însă, se ascundeau câteva zeci de minute de încercări de a se da jos din pat pentru a fi acum în fața casei Mariei. Puteai spune că a fost un chin pentru el, mai ales că toată noaptea, Maria a fost în gândurile lui.

— Puteam să iau un taxi de aici. Începu aceasta, punându-și centura. Dar îți mulțumesc că ai venit, zice și îi aruncă o privire în timp ce Alex pornește motorul. Arăta atât de bine dimineața. Avea un profil atrăgător, cu o barbă proaspăt rasă și cu câteva fire la care aparatul de ras poate nu ajunse, se gândea ea râzând.

Se întoarce și Alex, privind-o și zâmbind:

— Cu mare plăcere! Însă trebuie să îți spun că nu sunt obișnuit cu un astfel de program! Spune și o aude râzând.

— Îmi pare rău dacă te-am făcut să aștepți, dar chiar nu m-am gândit că vei fi aici, așa matinal, zice uitându-se la părul lui semi-aranjat.

— Păi, niciodată să nu spui niciodată, nu?

Zâmbesc amândoi și peste 30 de minute ajung în parcarea firmei, nu înainte ca Maria să accepte "cadoul de bun venit" al lui Alex. Acesta nu se lăsă până nu o convinse că are nevoie de o mașină și că va rezolva el asta. Maria încercă să refuze, de nenumărate ori chiar, dar se lăsă păgubașă.

Pășesc amândoi în biroul Mariei și aceasta își pune dosarele pe masă. Alex se așează într-unul din scaunele din fața biroului și o surprinde pe Maria punându-și haina în cuier. Acesta o analiză repede și clipi agitat când ea se așeză pe scaun.

— Pfiu...o să dureze ceva până o să mă obișnuiesc, spune aceasta privind încă o dată lucrurile de pe birou.

— Stai liniștită! Sunt sigur c-o să reușești! Afirmă Alex sigur pe el. Aici ai un telefon la care poți suna pentru anumite nevoi. O să vină Margret peste câteva minute și o să-ți explice ce și cum. O să poată să-ți facă legătura cu biroul meu, al tatei și multe altele.

— Hmm, Margret?

— Da. Ea e mâna dreaptă a tatei, spune cu jumătate de gură. Se uită la ceas și peste câteva secunde, se aude un ciocănit.

Liniștea cuprinde tot biroul, iar Alex ridică din sprâncene la Maria. Ea tușește și strigă:

— Intră!

Era atât de ciudat. Niciodată nu mai fusese tratată așa la locul de muncă și putea spune că nu mai avusese până acum subalterni. La naiba, se simțea bine!

Margret pășește înăuntru în cameră, salutându-i pe amândoi, iar Alex se ridică din scaun, încheindu-și nasturii de la sacou, spunând:

— Doamnelor, vă las! Dar înainte de toate — se uită la Margret care dă din cap afirmativ — aș vrea să-ți prezint pe cineva, Maria!

Aceasta se ridică, așezându-și cămașa mai bine pe ea. De cealaltă parte a ușii putea fi domnul Ace și nu dorea să se simtă din nou prost. Avea să-i dovedească atât lui, cât și ei, că acest proiect va fi dus până la capăt cu succes.

Însă, zâmbetul îi pieri când pe ușă intră o femeie, urmată de alta, alături de un bărbat. Tot așa cam până la vreo 5-6 noi oameni în încăpere. Deja simțea că nu mai are aer.

Alex i se alătură și profită de ocazie venind lângă ea, apucând-o de mijloc. Maria clipea de zor și nu înțelegea ce se întâmplă.

— Maria, fă cunoștință cu noua ta echipă! Tu o să fii coordonatorul lor, iar ei o să te ajute în privința proiectului. Afirmă Alex cu zâmbetul pe buze. Ah, bineînțeles, să nu uităm și de Margret, spuse și îi face cu ochiul. Femeia surâde, puțin rușinată. Ea mai are și alte lucruri de făcut, dar o să te învețe și o să te ajute pentru a te acomoda cât mai repede. Nu-i așa, Margret?