Secretul Mariei

Capitolul 24

Alex își mișca încet capul, parcă involuntar, iar ochii i se învârteau îngrozitor. Își putea mișca picioarele și mâinile, dar gâtul îi înțepenise groaznic. Brusc, se uită în stânga lui și văzu că cineva îl privește. Acea persoană parcă se mișca, sau erau mai multe. Nu-și putu da seama.

Apoi simți că acea persoană îl zdruncină puternic de umeri prin geam, dar el tot în ceață o vedea. Își închise ochii și clipi greoi, cu urechile încă țiuindu-i puternic și gura întredeschisă. Observă cioburile geamului peste tot pe el.

— Domnule! Domnule, mă auziți? Spune o voce din depărtare. Domnule, deschideți ușa! Sunteți în pericol!

Despre ce vorbea acea voce? Și de ce se zbătea tot mai mult acea persoană de lângă el? Reuși să-și ducă mâna la centură și atunci vederea i se făcuse clară.

Erau în mașină. Acum câteva momente, erau în mașină. El și Maria.

Maria!

Era leșinată în scaun, cu capul proptit în geamul din dreapta și cu gura întredeschisă din care îi curgea un firicel de sânge.

— Maria! Zbieră și îi luă chipul în mâini. Era brăzdat de zgârieturi și sânge, iar cel mai rău era în partea frunții și cea dreaptă, cum se lovise de geam.

— Maria! Maria, deschide ochii! Maria! țipă zgâlțâind-o și lacrimile amestecându-se cu sângele de pe față.

— Domnule! Strigă din nou pompierul și îl aduce la realitate pe Alex. Vă simțiți bine? Puteți coborî din vehicul?

— Vă rog, ajutați-o pe Maria! Vă implor! Îi ceru acesta, deschizând ușa.

Acum observă și el balamucul din care ieșise. Mașina era praf făcută, mai mult în dreapta, în partea Mariei, iar trei pompieri forțau ușa pentru a o scoate de acolo. Alex se îndreptă în partea lor, șchiopătând și gâtul durându-l îngrozitor. Era amețit și avea o stare de vomă enormă și cu toate astea, merse la Maria care era acum pusă pe targa ambulanței.

Privea totul parcă neștiind ce se întâmplă cu el și era urmat în permanență de pompierul care îl trezise.

— Domnule, vă rog! Aveți nevoie de control—

Acesta îl lăsă în urmă și se urcă după targa Mariei în ambulanță.

— Nu aveți voie—

— Vă rog! Spune cu lacrimi în ochi. Vă implor, lăsați-mă să stau lângă ea! Adăugă cu vocea tremurândă.

Asistentul încuviință presat de timp și îi făcu semn șoferului să pornească. Sirena îl zgudui și mai tare pe Alex și privi cum cele două persoane încercau să-i salveze viața Mariei. Îi tăiaseră rochia pentru a putea avea acces mai bine la inima ei, în timp ce altul îi punea tubul pentru oxigen în jurul nasului.

Alex respira din ce în ce mai greu și starea lui se agrava, odată cu cea a Mariei, când vedea liniile drepte pe ecranul aparatului. Văzu că cei doi asistenți își schimbau priviri suspecte și se încruntă zicând:

— Nu!

Cei doi se uitară la el și Alex îl apucă pe unul de umăr, strângându-i materialul în pumn.

— Salveaz-o! Trebuie să o salvezi! Maria, trezește-te, iubito! Spune și încearcă să se apropie de ea, dar atunci interveni asistentul.

— O să o salvăm! Dar stați liniștit!