Secretul Mariei

Capitolul 15

— Poftim?!

— Șșșt! Mamă, mai încet! O avertiză Maria.

— Dar, cum— cân— Maria, știe de Clara? A văzut-o? Ți-a făcut ceva? V-a făcut—

— Mamă, liniștește-te, te implor! șopti Maria dur. Suntem bine amândouă, nu ne-a făcut nimic!

Perry era de-a dreptul șocată. Nu știa cum să reacționeze. Jimmy era acum în picioare, mergând pe lângă șemineu.

— Cum s-a întâmplat asta, Maria? O întrebă și tatăl ei mai calm.

Maria începu să le povestească și întâmplările de la firmă și află că el a fost cel care a sunat și acasă și la serviciu. Acum știa sigur că o găsise.

— Maria, trebuie să te întorci la—

— Nu! Mamă, nici nu vreau să aud! Ți-am zis că m-am întors definitiv aici. Explică aceasta încercând să rămână calmă.

— Scumpo, e periculos! Acum că e la doi pași de tine. De Clara! Se înspăimântă mama ei.

— Nu cred că știe că este a lui. Când am plecat din parc, nu m-am uitat în urmă să-i văd expresia. N-am vrut. Mi-a fost frică, gândi ea.

Tatăl ei expiră zgomotos în sufrageria bombardată de vești care mai de care mai înfiorătoare și acum se instala liniștea în cameră.

Fiecare se gândea în sinea lui ce ar trebui să facă: Jimmy își asuma toată vina pentru că nu fusese în stare să o scape pe fiica lui de un asemenea neisprăvit, Perry deja se gândea la un loc unde ar putea pleca, iar Maria nu reușea să-și adune gândurile de zile bune. Capul îi vâjâia și se simțea din ce în ce mai rău. Îi venea chiar acum să-l sune pe Alex și să-i dea pe mână toată munca ei de la firmă.

Alex...

Dacă îi spune și lui de cele întâmplate, o va ajuta? Ar avea mai multă influență, într-adevăr, dar în calitate de ce ar trebuie să-i ceară ajutorul? Colegă de muncă? Prietenă? Iubită ? Și cum îi va cere asta? Ce vor crede părinții lui despre ea? Că nu a fost în stare să-și vadă de treabă și că l-a atras pe fiul lor într-o și mai mare încurcătură.

Orice aveau să-i spună, era adevărat. Era deja într-o mare belea așa că nu avea ce să piardă. Nu mai avea ce să piardă.

Avea să-i spună și ce simte pentru el. Și ea îl iubea, doar că nu-și dăduse seama până acum. Încă de la sărut simțea așa. Spera ca sfârșitul de săptămână să treacă repede pentru a veni ziua de luni și odată cu ea, îl putea vedea pe Alex.

Se ridică brusc de pe canapea și părinții ei tresăriră, ridicându-se și ei:

— Maria! Strigă tatăl ei.

— Maria, unde te—

Mama ei este întreruptă de zgomotul puternic al ușii trântite. Începe să plângă silențios și îl vede pe Jimmy cum se apropie de geam și se uită după Maria. Aceasta deja înaintase vreo câteva străzi și tot ce mai putea vedea era doar o pată albă mișcătoare pe strada largă.

Scotoci în geantă în căutarea telefonului și îl găsi într-un final. Se așeză în banca stației de autobuz și își mulțumi în gând că memorase numărul lui Alex în telefon.

Formă numărul cu mâinile tremurând și îl duse la ureche încet. Acesta răspunse imediat, la al doilea ton:

— Alo?