Secretul Mariei

Epilog

Cu o zi înainte de marele eveniment, Maria face ultimele retușuri. Fusese la local de vreo trei ori de dimineață. Făcuse patru ședințe cu toți organizatorii, vorbise cu Augusto, cu toți oamenii care se ocupau de fete și pregătirea lor. Se asigurase de numărul de locuri și de invitați: peste 150 de oameni erau așteptați mâine seară la prezentarea de modă.

Ultimele pregătiri erau în toi, iar Maria voia să se asigure încă de azi că totul va fi gata la timp pentru mâine. Mâine avea să meargă la salon pentru a se pregăti. Nu voia ceva extravagant, pompos. Toată viața ei merse pe elegant și simplu. Nu avea de ce să se schimbe acum.

În seara asta va avea loc o repetiție la local la ora 06:30 PM. Modelele vor defila pe podium, iar Maria, împreună cu echipa sa, va hotărî dacă mai este ceva de adăugat sau nu.

Acum era la firmă, aruncând o ultimă privire asupra rochiilor pentru prezentare. Era mândră de creațiile sale. Pusese atât de mult suflet și atât de multă pasiune și spera din adâncul inimii că totul are să iasă minunat.

Un ciocănit se aude încet în camera imensă, iar Maria se întoarce spre ușă. Margret aruncă o privire prin încăpere și o zărește imediat.

— Aici erați?

Maria îi zâmbește amar, plină de emoție și gânditoare.

— Pot să intru? Întreabă Margret întrând până la jumătate. Maria îi face semn din cap, afirmând.

Se întoarce către umerașele cu rochii de toate culorile, formele, mărimile și gusturile. Margret era îngrijorată pentru ea. Maria se făcuse dispărută de o jumătate de oră, dar dacă o întrebai pe ea, îți spunea că este aici de cinci minute.

— Sunteți bine?

Maria aranjează un voal dezordonat de la o rochie neagră vaporoasă. O așează mai bine pe umeraș și se întoarce spre Margret.

— Cât de bine aș putea fi într-o asemenea zi.

Margret îi zâmbește și o strânge puternic în brațe.

— Știți că totul o să iasă bine, nu-i așa? Ca să nu zic perfect. Afirmă încrezătoare din spatele ei.

— Îmi doresc asta. Dar se apropie clipa și parcă tot simt că mai trebuie lucrat la ceva.

— Așa aveți impresia, credeți-mă. Dacă mai este ceva de făcut, a-ți făcut asta deja. Spune privind-o în ochi. Acum nu mai aveți nimic de făcut. Trebuie doar să așteptați și să vedeți rezultatele.

— Știu, dar așteptarea asta mă omoară. Spune zâmbind, trăgând-o din nou pe Margret într-o îmbrățișare neașteptată.

— Totul va fi bine! O încurajează aceasta, amintindu-și de prima zi a Mariei la firma Ace.

Maria închise ochii și se lăsă mângâiată pe spate de Margret. În ciuda vârstei, tot mai simțea nevoia ca cineva să-i spună că o să reușească și că va fi bine. Indiferent de vârstă, oamenii au mereu nevoie de un umăr pe care să plângă.

Își revin din îmbrățișare și râd scurt, Maria ștergându-și o mică dâră umedă de sub ochi. Se aude un alt ciocănit și peste câteva secunde intră și Alex în micul depozit.

— Ce faceți aici?

Femeile se uită una la alta și încep să râdă din nou, Margret scuzându-se și lăsându-i pe cei doi singuri.

— A trebuit să te urmăresc pe camerele video ca să văd unde ești, iubito. De ce ai dispărut aici? O întreabă și se apropie de ea, sărutând-o pe frunte.