Secretul Mariei

Capitolul 13

— Bună dimineața, mamiii! Țipă cea mică urcându-se în patul mamei ei. Maria nici nu dormea, dar nici nu era dată jos din pat. Doar privea tavanul și se gândea la ziua de azi și atunci o auzi pe micuță.

— Bună dimineața, scumpetea mea! Răspunse și Maria sărutând-o cu drag.

Cele două mai pierd timpul, gâdilându-se una pe cealaltă și râsetele lor se auzeau până jos la bunici. Perry era acum în pragul ușii, zâmbindu-le cu drag fetelor.

— Clara, nu ți-am spus să o lași pe mami să doarmă, puiule? Spune bunica râzând așezându-se lângă ele.

— Nu-i nimic, bunico. Răspunde Maria. Mami nu dormea. Continuă și o gâdilă pe fetiță.

— Aaa! Mami, oplește-te! Te loog! Țipă Clara printre râsete.

Apoi Maria o ridică și îi pune picioarele în jurul taliei ei și o așează în fund pe micuța ei, liniștind-o.

— Mami ți-a pregătit multe surprize astăzi, iubito! Afirmă ea zgândărindu-i năsucul de pitic.

— Uraa! Strigă din nou și sare în pat.

— Gata, gata, Clara. Liniștește-te, încercă bunica ei să o potolească. Cea mică se opri pe marginea patului, zguduindu-l, dând din picioare. Perry o luă în brațe și îi spune Mariei:

— Mami, noi mergem să ne schimbăm pentru micul-dejun. Te așteptăm jos, spune întorcându-se și plecând. Clara îi face cu mâna mamei sale, iar Maria îi răspunde la fel.

Iubea diminețile acestea! Cele în care se trezea alături de fiica ei, cu zâmbete, cu râsete. Astea erau semne că avea să fie o zi bună.

După duș, coborî la micul-dejun gata îmbrăcată. Purta o rochie comodă, până la genunchi, cu flori micuțe de culoare roșie pe un material alb de mătase. Avea de gând să se încalțe cu sandalele ei preferate cu talpă ortopedică, vechi ce-i drept, dar nu se demodau niciodată.

— Nu vreau să mâncăm prea mult, tată. Îi spune aceasta după ce îl vede așezând tacâmuri la masă. Tatăl ei o analiză din cap până în picioare de câteva ori.

Uitase "varianta" asta mai copilăroasă a Mariei. O vedea foarte des în rochii elegante sau pantaloni închiși la culoare și uitase cât de bine îi stătea fiicei lui îmbrăcată într-o rochie deschisă de vară. Zâmbi și se apropie de ea cu brațele deschise:

— Fata mea! O luă în brațe, mângâind-o pe spate.

— Tată? Încercă Maria să înțeleagă.

Stăteau apropiați și niciunul nu scotea niciun sunet. Ibricul a fost cel care i-a despărțit din îmbrățișare deoarece apa dăduse în fiert și câțiva stropi ajunseră la foc. Jimmy stinsese focul și reveni la fața Mariei, mângâind-o.

— Când a trecut timpul, Maria? Când ai crescut?

— Tată! Despre asta e vorba? M-ai speriat...

Începură amândoi să râdă și se priveau.

— Nu te-am mai văzut de mult îmbrăcată așa. Mi-am adus aminte de copilăria ta...

— Deci am îmbătrânit...spune Maria râzând.

— Nu am vrut să zic asta, scumpo. Explică Jimmy și o bate pe umăr. Chiar dacă, la vârsta asta, nu pot spune că ești adolescentă, pentru mine tot o copiliță ai rămas. Spune și o sărută pe frunte. Ești o femeie puternică și tu știi asta!