Secretul Mariei

Capitolul 9

— Dar— încercă să zică secretara.

— Vă rog să semnați aici, doamnă! Îi arată poștașul și îi înmână buchetul de flori nemaiascultând secretara. Maria semnă absentă și nici nu-l auzi pe bărbat plecând și salutând.

Ajunse în biroul ei și închise ușa cu spatele, privind tavanul cu ochi înlăcrimați. Puse dosarele pe masă și merse spre mijlocul camerei cu buchetul de flori în mână. Se uită scârbită la el și se ruga la Dumnezeu să nu fie de la cine credea ea că este.

Le puse pe masă și observă un mic bilet roșu, la fel ca trandafirii, în buchet. Îl desfăcu cu mâinile tremurânde și citind, începu să plângă și să-l strângă în mâini, aruncându-l pe jos. Cele două litere care reprezentau trecutul ei, o urmăreau și acum: M. B.

— Nu se poate! Nu! Nu se poate așa ceva! Spune Maria cu voce tare, plimbându-se prin toată camera cu mâinile înfipte în păr.

Lacrimile își făceau loc acum pe fața ei luminoasă și oricât le ștergea, nu conta. Ele tot curgeau.

Văzu din nou florile pe masă și se uită cu și mai multă ură la ele, acum că știa și de la cine sunt.

— Nu se poate să mă fi găsit! Nu se p—

Este întreruptă din vorbit de telefonul care suna pentru a treia oară acum. Se concentră și își trase nasul, tușind, amintindu-și că orice poate fi la telefon:

— Alo?

Așteptă câteva secunde.

— E cineva acolo? Mă auziți? Mai încearcă aceasta.

Brusc, făcu ochii mari și trântise telefonul, închizându-l imediat. Își pune mâinile la gură și țipă:

— Nuu! Nu se poate!

Aruncă buchetul de flori cât colo în tot biroul, țipând și plângând în același timp.

— Doamne, Dumnezeule! Nu pot s— Nu, așa ceva nu se întâmplă! Nu...

Se rezemă de perete, iar podeaua se apropia de ea tot mai repede, până când ajunge să stea în fund pe podea, plângând.

Dintr-odată, auzi voci de afară:

— Vă rog, domnule! Nu știm ce se întâmplă! Se aud țipete—

Alex dă buzna în birou căutând-o pe Maria și o vede în final pe jos și camera plină de petale și frunze, iar ambalajul buchetului undeva într-un colț.

— Maria! Maria, ești bine? Ce s-a— Spune și se apleacă spre ea, apucând-o de obraji. Aceasta privea în gol, în ciuda zdruncinăturii provocată de mâinile lui.

— Maria, te rog! Revino-ți în fire! Maria! Strigă ceva mai tare și de data asta funcționă, pentru că o trezi, revenind la realitate.

— Maria, ești bine? O întreabă Alex disperat în continuare. Spune ceva!

Aceasta reușește să dea din cap, afirmând, simțindu-se din ce în ce mai rău. Își rezemă capul de perete, cu ochii închiși și Alex o apucă de mijloc și își duse o mână pe sub genunchii ei și o conduce pe canapea, așezând-o ușor.

Margret vine cu un pahar cu apă, iar o femeie vine și strânge mizeria provocată de nervii Mariei, cu un mop și o găleată.

— Ce s-a întâmplat aici, Margret? O întreabă Alex, uitându-se în jur. Încă mai erau câteva petale și frunze răspândite pe jos.