Secretul Mariei

Capitolul 20

Voia să conducă în liniște și nu dăduse drumul radioului în mașină. Traficul de dimineață era normal și nu-și făcea griji pentru că ajungea la firmă numai bine.

Dormise destul de bine azi-noapte, în ciuda evenimentelor petrecute tot atunci și se gândea că poate mai ațipea și în avion, dacă putea, bineînțeles.

Când ajunse la firmă, salută unul din paznici care îi spuse că trebuie să-i lase mașina și parcă undeva pentru a-și lua geanta. Apoi paznicul ia mașina și o duce în parcarea subterană, în timp ce Maria pășea încrezătoare în firmă. Până să ajungă la biroul ei, îl vede pe domnul Caleb discutând cu Margret și se îndreaptă spre ei.

— Bună dimineața, domnule Caleb! Bună dimineața, Margret!

— Bună dimineața, îi zâmbi femeia.

— Pregătită, Maria? Bună dimineața!

— Foarte pregătită, domnule! Spune zâmbind cu gura până la urechi.

— Margret, trimite un băiat să vină să ia bagajul Mariei și să-l ducă la mașină, îi zice patronul.

— Sigur, domnule. Doamna Maria, sunt sigură că afacerea va avea succes, nu vă faceți griji, o încurajează Margret. Drum bun, îi ură zâmbind.

— Așa sper și eu și mulțumesc foarte mult! Răspunse și Maria.

Rămași singuri, domnul Caleb îi spune, venind lângă ea:

— Hai în biroul meu, întârziatul încă n-a venit. Glumi acesta, puțin rușinat.

Maria își abține râsetul, știind despre ce întârziat este vorba și îl urmează spre birou. Îi deschide ușa și o poftește înăuntru ca un adevărat gentleman și apoi o închide după ce intră și el. Îi face semn spre cele două scaune din fața biroului și se îndreptară spre ele.

Maria își pune micul rucsac din piele în spate și termosul îl ținea în mână.

— Ai mai călătorit vreodată cu avionul? Se interesă bărbatul.

— Nu, nu am mai avut ocazia până acum, răspunse ea.

Caleb încuviință, adăugând:

— Nu-ți face griji. Este cel mai sigur mijloc de transport și în plus, o să mai ai ocazii. Afirmă și Maria avea impresia că numai el știa la ce se referea.

Aprobă și zâmbi, înțelegând pe jumătate. Apoi îl vede pe domnul Caleb devenind brusc serios și abordând o înfățișare de om de afaceri.

— Maria, fiul meu te-a adus aici...ăhm...cum să zic eu...se bâlbâi acesta.

—...dintr-odată? Îl completă Maria râzând. Pe nepusă masă.

— Da! Dintr-odată e cuvântul potrivit, spune privind-o. Nu vreau să te simți prost, dar trebuie să-ți spun asta.

Maria îl privea acum serioasă și puțin îngrijorată, neștiind la ce se referă bărbatul.

Caleb se hotărî să nu mai lungească momentul de suspans și spune:

— Vreau să semnăm un contract de muncă, Maria. Vreau să devii angajată oficială a firmei Ace.

Maria clipi, analizându-i cu atenție vorbele și se gândi conștiincios la decizie. Ce-i drept, de când venise, nu adusese niciun ban în casă și nu de puține ori îi auzi pe părinții ei discutând pe furiș de situația banilor din familia lor. Nici nu se punea problema să-i ceară lui Alex sau firmei un împrumut și nici pentru meritul ei nu erau obligați să o plătească. Se afunda atât de adânc în muncă, încât, uita că poate fi plătită sau nu.