ANORMALL

Capitolul zece

LUCAS

      Încercam din răsputeri să rămân calm. Și nu știu din ce motiv mă simțeam gelos, lăsat la o parte, ignorat și neapreciat.

      Emma strigă numele lui William cu îngrijorare.

      — Liniștește-te. Ce ai visat?

      Ea se uită confuză la mine. Parcă nu mă cunoaște.

      — Nu contează. spune întinzându-se înapoi în pat, dar întoarsă pe partea opusă

      Am lăsat-o în pace. Ea îl strigă cu îngrijorare în timp ce el se distrează prin cine știe ce club, terorizând oameni.

*

      Am strâns lucrurile Emmei și am ajutat-o să meargă la mașină. Era sleită de puteri și are pielea albă ca varul. Azi abia am convins-o să mănânce. E încăpățânată și cu capul în nori, îi vorbesc și pe ea o duce mintea în altă dimensiune. A devenit ciudată de când a venit la spital.

      Am pornit spre casă. În mașină era o liniște mormântală, așa că am dat drumul radioului, și se difuza melodia Nomads a lui The Weeknd.

      — Mi-e foame. vorbește Emma în sfârșit

      — Ce ai vrea să mănânci când ajungem acasă?

      — Nu, de fapt, știi ce îmi doresc?

      — Ce anume?

      — Să gust din libertate măcar o zi.

      — Emma, ți-aș oferi asta. Dar am primit ordine de sus.

      — Oricum ar fi, nu mai am speranțe. Vă permit orice doriți să faceți cu mine, sunt doar o păpușă nenorocită.

      — Nu este așa...

      Mă simt atât de vinovat în aceste momente.

      — Las-o baltă.

      Ea închise ochii și oftă sonor. Este atât de firavă și neajutorată.

      — Aceea a fost cea mai blestemată noapte din viața mea. spune trist

      — Dă-mi mâna. îi spun

      Ea o întinsese, și eu am luat-o ducând-o la gură și am sărutat-o.

      — Eu sunt prietenul tău. Ai încredere în mine, de acum în colo te voi apăra de William. Am vorbit cu tata și ne întoarcem undeva în America, fără el.

      Parcă tresări când auzi.

      — Vorbești serios? Mă mutați ca pe un obiect fără de preț.

      — Uite, facem așa. Dacă promiți că nu vei fugi, eu îți promit că o vei duce bine lângă mine, libertate. Ne vom ascunde de tatăl tău, te voi proteja. Eu și tatăl meu nu dorim să te ducem lui Alexander, dorim să ne răzbunăm, dar fără să îți facem rău. Îți voi explica planul într-o bună zi.

      Ea zâmbise slab. Dar apoi fața ei deveni din nou una posomorâtă.

      — Tu înțelegi că lui nu-i pasă de mine? Cred că e cel mai fericit că am fugit de acasă.

      — Nu prea cred, când am fugit din New York am fugit pentru că oamenii tatălui tău ne-au găsit, și voiau să te recupereze. Și acum te caută ca un disperat. Will a avut brilianta idee de a lua o casă aproape de pajiște și de a crea o ieșire secretă.