ANORMALL

Capitolul șaisprezece

EMMA

~2 luni mai târziu~

      — Emma ești gata? strigă Lucas

      — În cinci minute cobor. îi strig înapoi

      De zece minute tot încerc să-mi pun în ureche cercelul drept. Nu puteam, eram așa de neîndemânatică.

      Mă las păgubaș și îmi dau jos și cercelul din urechea stângă.

      Lucas dorește să mergem la nu știu ce festivitate organizată de tatăl său, a spus să nu mă îmbrac frumos căci vor fi mulți băieți de vârsta noastră la care le stă gândul la prosti.
Purtam o rochie neagră simplă și foarte elegantă, pe care Lucas mi-a cumpărat-o, și un machiaj nu prea încărcat. Jumătate din timp l-am petrecut uitându-mă în oglindă, de mult nu mai arătam așa de bine.
Îmi mascasem cu fond de ten cicatricile provocate de William, și vânătăile, e tot ce am primit la schimb de la el, în ciuda iubirii mele.

      Mă decid să nu-l mai fac să aștepte și cobor. El vorbea la telefon și era întors cu spatele. Am mers și m-am oprit în fața lui. El mi-a zâmbit și a închis telefonul.

      — Ești foarte frumoasă, deși ți-am spus să fii urâtă! spune râzând

      Adică sunt nevoită să merg între atâția oameni îmbrăcată ca o cerșetoare. Serios? Eu nu am ținut atât de mult să merg la petrecerea aia, Lucas m-a obligat.

      — Putem merge? întreabă el

      — Da.

      Am urcat în mașină și Lucas porni de pe loc.

      Eram din nou în Londra. Când Lucas m-a "furat" de la William ne-am întors aici.
Adevărul este că încă nu înțeleg de ce acești doi frați mă țin captivă de atâta vreme, încă mă pot numi răpită. Dar aceste două luni petrecute cu Lucas au fost minunate, am ieșit des în oraș, la tot felul de restaurante și cafenele, la cumpărături. Lucas are un suflet bun și îl consider fratele mai mare pe care mi l-am dorit din totdeauna. Probabil că dacă ei nu ar fi existat, mi-aș fi dus veacul pe străzi în frig și flămândă. Cât timp Lucas se comportă minunat cu mine și nu mă lasă înapoi în ghearele tatălui meu sunt mulțumită momentan.

      — Lucas... Va fi și el acolo? întreb făcând referire la William

      De două luni nu a mai dat niciun semn de viață, nu m-a căutat și nici nu răspunde la telefon, evident, când Lucas îl sună. Nu știu ce s-a întâmplat cu el după ce am plecat, sper să fie bine. Dar totuși e așa multă pace, și liniștea asta miroase a război, nu o să se termine bine într-un sfârșit.

      — Nu cred. Tata a spus că nu este bine venit.

      Am dat absentă aprobator din cap. Dacă va fi? Ce se va întâmpla...
Sincer, da. În aceste două luni m-am gândit mereu la el, amintirea lui nu mi-a părăsit mintea deloc. Dar totuși e atât de bine fără el, eu nu mai trebuie să stau cu frica aceea că mă va putea lovi, sunt liniștită. Nu am primit nicio palmă de la Lucas. Sunt în siguranță cu el.

       O oră mai târziu, drumul era al naibii de lung, acum îmi dau seama de ce Lucas a insistat să plecăm acasă de la ora optsprezece, am ajuns la petrecere. Era elegantă, cu oameni îmbrăcați la costum. Mașinile din parcare erau extrem de sofisticate. Prea luxoase, nu-mi place.

      Lucas a găsit un loc de parcare și apoi am intrat. La ușă era tatăl său cu un grup de prieteni, îl urăsc, el mă ține aici și nu mă lasă să îmi văd de viață. Dar până la urmă are dreptate, mă apără de tatăl meu, îmi fac un bine. Dar tot îl urăsc.