Mă simt de parcă as învăța alfabetul din nou, de parcă aș învăța primele cuvinte. Nu știu nimic despre mine, ci doar că mă numesc Emma și am 20 de ani. Nu știu ce am făcut în acești 20 de ani, cine e familia mea sau orice altceva. Mama mea e moartă, asta îmi e clar.
Mă uit la oameni și ei îmi spun "Hey Emma, ce mai faci? Mă bucur atât mult că ești bine." și eu nici măcar nu cunosc acea persoană.
Nu îl cunosc nici pe William. Dar cert e că încă de când l-am văzut prima dată am știu că e ceva aparte cu el. Mi-a spus că noi suntem un posibil cuplu. Și recunosc, William e frumos, am fost norocoasă că am găsit pe cineva ca el.
Parcă am renăscut, de câteva zile tot încerc și încerc să-mi aduc aminte cine am fost și toate amintirile pe care le-am strâns în acești 20 de ani, dar nimic, doar scurte fragmente.
Trec anii, depui amintiri și trăiri și într-o zi te trezești că ai uitat totul. Eu pur si simplu o iau de la început cu absolut tot. Sincer, mi-e frică să stau în aceeași casă cu William, nu îl cunosc, aparent el e un străin pentru mine.
Las cana cu ceai pe masă și mă apropii de William, el e singurul care mă poate ajuta.
— Cum te simți?
— Cum aș putea să mă simt atunci când mă uit la tine și nu te cunosc, deși tu spui că ești iubitul meu...
— Bine, nu te simți OK.
— Ajută-mă! Te rog! Nu mai suport.
— Bine, îți voi răspunde la două întrebări.
— M-ai făcut cea mai fericită. Cum s-a întâmplat accidentul?
— Adevărul e că ne întorceam de la înmormântarea iubitei prietenului meu. Și cineva, cred că intenționat a vrut să facă asta, a intrat cu mașina în noi. Ne-am rostogolit de câteva ori și nu mai știu nimic de aici.
Cine o fi fost acea persoană care a vrut să ne facă rău? Căci a reușit.
— Cum a fost viața mea? îi pun a doua întrebare la care am dreptul
— Aici scumpo trebuie să îți amintești tu.
— Of, atunci cum ne-am cunoscut? Cum a fost primul sărut? Sau prima întâlnire?
— Dacă mă iubești cu adevărat trebuie să-ți amintești.
— Cum să-mi amintesc dacă tu nu mă ajuți deloc?
— Doctorul mi-a spus că trebuie să progresezi singură.
În mintea mea au apărut niște scene ciudate despre ziua în care ne-am cunoscut. Adică văd doar doi ochi verzi, apoi negru.
— Știu că am văzut doar ochii tăi apoi totul negru. Ce, am leșinat din cauza frumuseții tale?
— Cam așa ceva.
— Tu știi cum mă simt? Ca și cum am renăscut ieri, abia am învățat primele cuvinte și fac primii pași. Mai pe scurt, mă simt ca dracu și tu nu mă ajuți în niciun fel.
Imediat ce mi-am terminat discursul telefonul lui începe să sune. Îl ia și se uită doar la persoana apelantă, apoi îl trântește la loc.
— E Jessica, numele ăsta îți spune ceva?
"— Vei fi tătic William." Un test de sarcină, o burtă de gravidă. O Doamne, fata aia Jessica e însărcinată cu William. Și el îmi spune că noi am fi un posibil cuplu.
— Fata aia e gravidă cu tine. Adică nu înțeleg, suntem un cuplu și tu le lași pe altele gravide?
— A fost o aventură dinainte să te cunosc.
— Și e fetiță, și vrei ca Jessica să facă avort.
Ușor ușor anumite fragmente îmi apar și încep să îmi aduc aminte lucruri noi.
— Reușești...
— Dar asta nu e nimic... Spune-mi despre tatăl meu, e și el mort de nu e lângă mine în aceste momente? Că sunt sigură că mama e moartă.
Nu știu de ce dar când mă gândesc la tatăl meu simt doar nervi și ură. Ce s-o fi întâmplat între noi doi.
— Trebuie să-ți amintești singură Emma astfel de detalii importante.
M-am îndepărtat de el și am oftat sonor. Îmi vine să-mi dau cu capul de primul perete găsit, poate o altă lovitură puternică mă va face să-mi aduc aminte tot.
— De ce ai plecat de lângă mine?
— Nu vrei să mă ajuți deloc. Și eu în felul aceste nu o să-mi amintesc cine ești, și te privesc ca pe un străin. Nu înțelegi că mi-e frică să stau în aceeași casă cu tine? Dar deși am acest sentiment de teamă încă de când te-am văzut prima dată am simțit că ai ceva diferit.
— Numele Stefan îți spune ceva?
— Nu.
— Dar...Lucas?
Inima îmi tresări ușor la auzul acestui nume, dar nu îmi aduc aminte nimic.
— Nu....
— Of, vino aici și ia-mă în brațe. Mi-e atât de dor de tine.
Am lăsat garda jos și m-am apropiat din nou de el. Mi-am lăsat capul pe umărul lui și i-am expirat parfumul care îmi era al naibii de familiar. Toate aceste încercări de recuperare a memoriei mă fac să obosesc psihic. Mă chinui și nu îmi aduc aminte nimic.
"Nu poți sta departe de ceea ce iubești."Asta e ceva nou.
— Când mi-ai spus aceste cuvinte?
— Care?
— Că nu pot sta departe de ceea ce iubesc.
— Când am avut o ceartă urâtă și m-ai părăsit. Dar în câteva zile ne-am împăcat. Știi, noi aveam o relație mai ciudată. Nu ne înțelegeam niciodată și totuși ne potriveam. Mai ales în pat. spune rânjind
— Oh mai taci. spun râzând
Mă întreb...oare el mereu a fost o așa lipitoare? Adică de când am ieșit din acel spital nu mă scapă din priviri, de parcă la un moment de neatenție m-aș sinucide.
— Tu ai...probleme mintale...așa-i?
— Din păcate da.
— Îmi pare rău...
— Dacă ai știi adevărul, pe care o să-l afli în curând, m-ai urî. Sunt așa un prost, deși te iubesc te-am făcut să suferi de nenumărate ori. Ți-am provocat durere, și am răsplata e că tu te uiți la mine și nu mă cunoști.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
