ANORMALL

Capitolul paisprezece

WILLIAM

      ~ Nu mai comenta și vino aici, cu tot cu iubita ta! țip nervos la Stefan, prin telefon

      ~ Bine vin acum. Nu te mai urla! spuse și închid în nas, așa cum fac de obicei

       Am aruncat telefonul pe pat și m-am descotorosit de geaca neagră de piele.
Deodată aud un zgomot puternic venit din sufragerie. Mă uit confuz spre ușă apoi am fugit în living.
Emma era întinsă pe jos, înfășurată cu un prosop alb. Își duse confuză mâna la cap și niște picături de sânge i s-au depus pe degete din locul atins.

      — Ce dracu ai făcut Emma? spune mergând după trusa medicală apoi mă întorc la ea

      — Nu am nevoie de ajutorul tău! țipă și îmi smulse trusa medicală din mână

      Mi-am strâns mâna în pumn, și am expirat nervos.

      — Oh, scumpa mea, încă ești supărată pe mine din cauza blondei pe care am futut-o acum o săptămână. Sărăcuța de tine. Să știi că a fost de două ori mult mai bună decât o să fii tu vreodată. pufnesc rânjind

      Ea se uitase la mine cu un fel de...tristețe, apoi închise ușa de la cameră puternic, dispărând din raza mea vizuală și asta mă bucura.

      Am supărat-o pe mica panaramă, mare pagubă.

EMMA

       E un idiot! Îl urăsc! Îl urăsc! Îl urăsc!

      Am început să plâng, am aruncat trusa aia idioată pe pat și m-am sprijinit de ușă, alunecând până la podea.

      Să-l ia dracu!

      Mi-am pus mâinile în cap și mi-am tras nasul. E incredibil cum omul ăsta poate să mă rănească doar cu o replică. Și îl iubesc atât de mult și el continuă să mă rănească fără să își dea seama de sentimentele mele.

      Mi-am dus mâna în locul unde aveam mica rană, încă sângeram. M-am ridicat de jos și mi-am luat tot ce-mi trebuie pentru a-mi îngriji rana suferită.

      Atunci am ieșit din baie pentru că mi-am uitat gelul de duș, și în living am alunecat pe podeaua neghioabă a lui William, picioarele mele fiind ude. Și mi-am dat cu capul de podea. În primele secunde am fost cam inconștientă dar mi-am revenit rapid. Apoi a venit William și am revenit la realitate complet.

      Trăiesc într-un coșmar, la propriu. De ce mă ține aici dacă mă ignoră? De ce naiba nu îmi dă drumul. Oricum la Lucas nu am să mă întorc, și nici la tata. O să fug altundeva, undeva unde o să fiu departe de toți. De William, de Lucas, de tata și mai ales de trecutul meu.

      Peste două luni e ziua mea, împlinesc douăzeci de ani. Atât de matură și totuși tratată ca un copil.

      După ce am reușit cu chiu cu vai să mă pansez, m-am schimbat în niște haine mai comode. M-am întins în pat, dorind să trag un pui de somn, dar niște voci au început să răsune din living. Le recunosc. Era William cu nesimțitul de Stefan, dacă nu era el eu probabil acum mă bucuram de libertate.

      — Emma vino aici! țipă William puternic și eu tresar

      M-am apropiat timid de ușă, și am deschis-o ușor. În acea încăpere chiar erau William și Stefan, dar am mai observat și încă o fată, apropiată de vârsta mea.

      Fata veni la mine rapid și mă luă în brațe puternic ridicându-mă vreo doi centimetri de la sol.

       — Prietenă nouă. spune imediat ce mă lăsă jos