ANORMALL

Capitolul douăzeci

EMMA

      Mi-am lăsat bolul de cereale, gol, pe blat și merg în sufragerie. Nu mai suport! Nu mai vreau!
Trebuie să-mi înving fobia de înălțimi.

      M-am așezat în fund la câțiva centimetri de peretele imens de sticlă și am privit prin el. Inima a început să-mi bată cu putere și rafale de căldură mă înconjurau. Îmi venea să fug în dormitor și să mă arunc în pat. Dar m-am abținut. Am stat aici și am privit în jos. Amețeala mă cuprinse ușor și am simțit furnicături până în buricele degetelor. Suntem prea departe de sol.

      William nu era acasă, nu e acasă încă de dimineață. M-a informat că are treabă în oraș și a plecat fără nici o explicație.
Dar mie nu trebuie să-mi pese așa-i? Nu sunt iubita lui. Știu motivul șederii mele aici, închisă. El...el m-a răpit. Și mi-a făcut multe rele.

      Și la naiba am reușit! Stau aici de cinci minute, la înălțime și nu mai simt nimic. Am reușit! Trebuie doar să ai încredere în tine, fricile sunt doar în mintea noastră, secretul e să știi doar cum să le controlezi.
Poate William poate face la fel, dar...e un nebun, la propriu. Și nu are cum să se vindece.

      Deodată am auzit ușa de la intrare trântindu-se. Era William. M-am ridicat de pe jos și tresar atunci când nu îl zăresc pe William, ci pe un bărbat de vreo treizeci de ani, îmbrăcat tot în negru.
Cum am putut lăsa ușa de la intrare deschisă?

      — Ce căutați aici?

      — Nu am timp de explicații. Sunt trimis de tatăl tău. Și trebuie să te recuperez. spune venind cu viteză spre mine

      M-am speriat al dracului de tare. Eu nu îl vreau pe tata, ci pe William.
Avantajul meu a fost că eram în spatele canapelei, am fugit la ușă dar el m-a prins de mână și m-a trântit de perete chiar înainte de a ieși. Am țipat dar el mi-a acoperit gura cu mâna lui jegoasă.

      — Nu te mai împotrivi. Cum te-am scos din hotel vei zbura direct la tac-tu și eu îmi voi vedea de viață! Copil răzgâiat, nu te mai mișca!

      M-a enervat, l-am mușcat de mână și l-am lovit cu genunchiul în punctul sensibil.
El a picat la pământ înjurând. Am profitat și am ieșit din cameră alergând pe holuri. Nu am luat liftul, am fugit pe scări.

      Tresar când la colțul unui capăt de hol stătea un bărbat exact ca cel care m-a atacat, mi-am pus gluga de la pulover în cap și m-am calmat trecând pe lângă el. Prostul, nu m-a observat.

      După ce am trecut de el am alergat până jos. Unde la ieșire din hotel m-am întâlnit cu William. Când mă observă fața lui se transformă în una nervoasă, am fugit la el și i-am pus mâna la gură.

      — Înainte să treci la gesturi pripite, trebuie să afli că oamenii tatălui meu ne-au găsit! îi spun si îi iau mâna de la gură, el se uită confuz la mine și m-a cuprins de talie conducându-mă la mașina

      Am urcat și el a pornit mașina, viteza crescând treptat. Eram supărată pe el, era să facă crize când m-a văzut afară. Știe prea bine că eu îl iubesc și dacă aș fugi nu aș avea unde să stau, așa că mai bine nu fug și stau lângă el, lângă persoana iubită. Deși în adâncul meu aș fugi cu prima ocazie.

      Pe drum, de fapt nu știu unde mergem, nu i-am aruncat nici măcar o privire, mă uitam doar pe geam.

      El îmi luase mâna în mâna lui, dar eu mi-am retras-o.

      — Lasă-mă William.

      El îmi aruncă o privire confuză. Face pe nevinovatul.

      — Ce am făcut?