ANORMALL

Capitolul treisprezece

EMMA

      După un drum lung cu mașina, ajungem la aeroport, unde William merge și cumpără două bilete către America, apoi ne îmbarcăm în avion. Cred că a dat o avere pe biletele astea două, mai ales că a venit să le cumpere în ultimul moment.

      Aveam scaunul cu numărul 231 și William 232, nu eram la clasa întâi. Până la urmă pentru mine e mai confortabil la clasa a doua. Revenind, William cred că va avea parte iar de o criză, are privirea încruntată și dă enervat din picior. Sper că nu va face nebunii pe aici.

      Îmi ridic mâna de pe picior și o cuprind pe a lui, dar și-o trage și își sprijină capul în mâna stângă, fără să se uite la mine.
Cum naiba aș putea să-l liniștesc?

      Stăteam ca pe ace și îmi venea să mă arunc din avion, mai stăteam și lângă geam, ca starea mea să se înrăutățească mai repede. Am rău de înălțimi foarte mari, așa că trag perdeaua mică de culoare kaki și încerc să uit că suntem la mile de sol.

      O stewardesă a trecut pe lângă noi și am profitat de ocazie cerându-i o sticlă cu apă și un pachet de alune, dacă tot William plătea, nu aveam eu de ce să mă plâng.
Peste trei minute stewardesa îmi aduce comanda, și eu îi zâmbesc mulțumindu-i.

      Am luat o gură de apă și m-am liniștit. M-am uitat la el și era la fel de încordat.

      — William te rog... îi șoptesc

      — Lasă-mă dracului în pace. șoptise accentuând fiecare cuvânt aproape silabisind

      Mă holbam în continuare la el, continua să se uite tot la podea, uneori dându-și ochii peste cap. Omul ăsta chiar că nu e normal, el nu e ca noi.

*

      După ore întregi de zburat, ne aflam din nou pe sol american. William a reacționat foarte bine, nu l-a apucat nimic în avion. La sfârșitul călătoriei a început să-și tragă câteva palme ca să se liniștească. Anormal.

     Ne aflam în orașul Los Angeles, deși stau în America nu am fost niciodată aici.

      — Acum, vom merge la apartamentul meu de aici. spuse William strângându-mă puternic de încheietură

      Mă durea atât de tare strânsoarea lui, dar nu am spus nimic ci doar am scrântit din dinți și am îndurat. El era în continuare încordat.

      Ieșim din aeroport și el făcuse semn primului taxi văzut să oprească. Îi împărtășise destinația, apoi îmi eliberase mâna din strânsoarea sa îngrozitoare.

      Conturul degetelor lui îmi erau imprimate pe piele, fiind roșii. Mi-am masat încheietura ca să alung durerea. Nu îmi mai simțeam întreaga mână.

      Treizeci de minute mai târziu ajungem în fața unui complex micuț și elegant, ce din față părea că are puține apartamente.
William plătise drumul și coborâse din mașină apoi mă cuprinse din nou de încheietură, acum strânsoarea lui ne mai fiind atât de puternică.
Intrăm în recepție, era imensă, a mers la stânga apropiindu-ne de un lift, am intrat în el și eram doar noi doi. A apăsat butonul ce indica ultimul etaj.

      — Te voi duce la apartament și vei sta acolo. Eu plec în oraș. spuse cu vocea lui groasă și înfiorătoare

      De ce nu mai poate fi la fel ca ieri?

      Am inspirat adânc apoi am expirat. Liftul s-a oprit și în față ni se întinse un gol lung cu multe uși. Am înaintat și ne-am oprit în fața ușii unde bănuiesc că era apartamentul lui William.