Tentația iubirii

Capitolul 14

Mirosul de clor îmi ustura căile respiratorii. Deschid usor ochii încercând sa gasesc motivul mirosului neplăcut. Camera in care ma aflam cu siguranță nu era camera mea de acasa. Stăteam întinsă intr-un pat învelită pana la solduri cu o pătură albă, pereții erau de o culoare alba . In afara de patul poziționat pe mijlocul camerei mai erau câteva scaune langa perete iar pe măsuța de langa pat era un aparat ciudat. Respir greu încercând sa îmi amintesc ce s-a intamplat si care este motivul pentru care ma aflu intr-o camera de spital. Imediat îmi apare in minte clipa în care am înghițit câteva somnifere . Cel mai probabil părinții mei sau sora mea m-au gasit dormind si neputând sa ma trezească m-au adus la spital. Îmi este teama de reacția lor , probabil cred ca am încercat sa ma sinucid dar nu este adevarat insa sunt sigura ca nu îmi vor crede motivul meu penibil. Si plus ca nu îmi doresc sa le spun întreaga poveste. Mi-as fi dorit ca planul meu sa nu de-a gres insa a dat din toate motivele.  In primul rand durerea pricinuita de Tyler nu a dislarut ,inca arde si imi mistuie inima , si al doilea motiv este ca am fost descoperită de părinți si probabil o sa facă un scandal mostru,  insa pana la urma nu a fost grav fiindcă eu nu am vrut sa ma sinucid , unui adevărat sinucigas ii reuseste incercarea ceea ce inseamna ca eu nu sunt. Totusi probabil i-am speriat îngrozitor si îmi pare nespus de rău.

Stau asezată in fund în mijlocul patului asteptând sa intre cineva in camera. Un doctor ,o asistenta ceva, ca sa primesc si eu informatii despre ce s-a intamplat. Insa niciunul dintre ei nu apare,nici sora mea ,nici părinții mei, nici el ,nimeni...

Astept aproximativ jumatate de ora când părinții mei isi fac apariția in camera. Deja îmi este frică de ce va urma. Ii privesc cu lacrimi in ochii încercând sa le impiedic sa alunece pe obraji. Mama ma priveste trista si in ochii săi se formeaza perle incolore ce ii aluneca pe chipul de înger. Arata la fel de bine ca întotdeauna. Probabil cu ajutorul machiajului si-a ascuns cearcanele formate din cauza lipsei somnului. 
Face pasi mari pâna la patul meu si se asează apoi ma îmbrătisează strâns fara sa îmi spună ceva.  Tatăl meu se apropie apoi îmi i-a mana intra sa si o strânge usor.

Niciunul din ei nu ma întrebat motivul a ceea ce am facut doar m-au pus sa promit ca nu o sa mai facă asta vreodată.  S-au comportat foarte atent cu mine ca si cum nu ar fi vrut sa ma supere . Probabil doctorul le-a sugerat sa nu ma întrebe nimic legat de "încercarea mea de a-mi lua viața ".  Măcar nu va trebuii sa caut o scuza proastă cum ar fi aceea ca nu stiam ca nu trebuie sa i-au atâtea sau ca am crezut ca sunt vitamine . Nici un copil nu ar fi crezut asa ceva.

Nici măcar nu au deschis subiectul ăsta, as fi vrut sa îmi spună cum m-au gasit sau cum au reactionat dar am preferat sa îmi țin gura.  Afara se inserase asa ca tata s-a dus sa vorbească cu doctorul pentru a-l intreba daca pot pleca acasă. Raman doar cu mama in camera. Ma priveste insistent ca si cum ar vrea sa spună ceva dar se abține asa ca ii spun :

"Vrei sa ma întrebi ceva mamă?  "O întreb eu privind-o in ochii.

"Te-a supărat cineva dragă mea?" O privesc surprinsă din pricina întrebării sale. Un gand tăios îmi sfâșie inima: ei cred ca din cauza lor am actionat eu astfel. Îmi forțez un zâmbet si apoi zic:

"Nu mami." La auzul răspunsului meu îmi zâmbește si când isi deschide gura pentru a-mi spune ceva pe usa intră tata zâmbind apoi spune:

"Haide-ți acasă fetelor" .Eu si mama il privim bucuroase apoi ne ridicăm din pat.

Ma îmbrac cu o pereche de pantaloni de trening de-a mea si cu un hanorac gri. Pe parcursul drumului spre casa niciunul dintre noi nu a mai spus nimic. Priveam linistită pe geam când telefonul meu începe sa vibreze din cauza unui mesaj. Inima îmi tresare când vad numele celui care mi-a scris, Tyler.  Stau câteva secunde gândindu-ma daca ar trebuii sa il citesc sau nu. Il deschid si citesc in gând "Ce a fost in mintea ta sa încerci sa te sinucizi?" Îmi închid ochii încercând sa opresc lacrimile sa curgă . Cât de cinic este, acum ii pasă de mine si acum pe deasupra traieste cu impresia ca eu am încercat sa ma sinucid din cauza lui. Îmi deschid ochii si incep sa tastez un mesaj. Durerea din inima mea s-a transformat în furie in aceste clipe. Termin de scris mesajul apoi il trimit după care il citesc in gând pentru a vedea daca am vreo greseală "Nu trebuie sa iti pese ție ce mi se intampla mie si cu atât mai puțin sa îmi spui ce sa fac sau sa ma tragi la răspundere , asa ca lasă-ma in pace odată pentru totdeauna."  Credeam ca ma voi simți mai bine spunându-i asta insa ma simt rău.  Doare atât de tare.