Tentația iubirii

Capitolul 20

Stătea in fața mea asteptând sa spun ceva insa cuvintele mele nu voiau sa iasa pe gura. Nu stiu ce ar fi trebuit sa spun , ce ar trebuii sa fac . Inima mea îmi bubuie in piept ,sângele îmi pulsează cu rapiditate in vene iar gura parca mi se usucă .
Îmi doresc din suflet sa ii sar in brațe fiindcă in sfarsit este liber , dar stiu prea bine ca nu are rost . El nu ma iubeste ,daca ar fi facut-o nu m-ar fi mințit .
Iau o gura mare de aer si apoi spun cu strângere de inima încercând sa uit fiecare amintire petrecută alaturi cu el:

"Ce cauți aici?"

"Astea sunt pentru tine iubito." Spune el pe un ton blând după care îmi întinde florile. Stau câteva secunde pe gânduri după care iau trandafirii din brațele sale si spun:

"O sa i le dau surorii mele când va veni acasă." La auzul cuvintelor mele o grimasă apare pe chipul său timp de câteva secunde după care chipul i s-a relaxat si a rostit blând:

"Pentru tine sunt prostuto." La auzul cuvintelor sale m-am încruntat si o lacrima imi curge usor pe obraz. O sterg usor sperând ca nu a observat nimic insa privirea lui parca ma mânca de vie. Îmi las privirea in jos prefacandu-ma ca privesc florile.
Degetele sale calde îmi ridica bărbia mutandu-mi privirea spre el.

"Te iubesc Jane. Mereu ai fost tu aici." Îmi apuca usor mana si o pune in partea stângă a pieptului său.  Lacrimile îmi curgeau fara oprire,  simteam ca aerul nu îmi mai ajunge in plămâni . Oare era adevarat?  Oare in tot acest timp el ma iubit ? Ma gândesc câteva secunde la asta după care îmi ridic privirea pentru a-i spune ceva insa buzele tale se lipesc brusc de ale mele. Sărutul era unul patimas , îmi doream atât de mult sa le simt gustul din nou,sa îl simt atât de aproape . Toate golurile din inima mea păreau inexistente in momentul ăsta. Nu vroiam sa ne mai despărțim din sărut, îmi era teama ca poate totul a fost in imaginația mea sau poate rănile din inima mea se vor deschide din nou.
Buzele noastre se despart cu greu . Îmi era atât de dor de asta, îmi era dor de el. A fost atât de aproape in ultimul timp dar l-am simtit mai departe ca oricând.

"Te iubesc dar îmi e teamă. " spun eu privindu-l.

"De ce iti este teama iubito? "

"Îmi e teama ca vei pleca din nou, îmi e teamă ca se vor rupe alte părți din inima mea si ca de data asta nu voi mai putea suporta. Nu îmi da speranțe daca stii ca vei pleca, nu te juca cu inima mea din nou." Lacrimile îmi curgeau din ce in ce mai tare.  Vroiam sa stie ceea ce simt. Sa stie ca odată cu plecarea lui m-am simtit incompletă , am simțit ca nu mai aparțin acestei lumi. Fiecare lacrima pe care am vărsat-o a creat răni adânci. 

"Niciodata nu te voi părăsi. " fara sa mai spun nimic asez florile langa mine in pat si îmi infasor brațele în jurul soldurilor sale. Îmi lipsea atât de mult , atât de mult încât sa uit ca ma mințit sau ca a fost împreună cu sora mea.

Îmi caut repede in dulap o pereche de blugi si aleg unii negrii simpli. Îmi i-au un maieu albastru inchis după care ies din camera. Tyler era in fața usii asteptând sa ies pentru a pleca.  Nu apucasem nici sa îmi desfac părul din cocul in care era prins dar vroiam sa plecăm mai repede inainte ca sora mea sa se întoarcă acasă.
Mi-am luat telefonul si cheile apoi m-am încălțat cu o pereche de balerini negrii si am plecat.
Mi-a deschis usa după care am urcat si el s-a urcat la volan. A plecat in viteza lăsând praf in urma noastră. Il priveam pe furis încercând sa nu ma prindă . Părea atât de concentrat, de parca ducea o lupta interioară. Gândurile îmi sunt întrerupte când spune:

"E cam greu sa conduci când cineva te priveste atât de insistent." Zice el după care isi întoarce chipul spre mine după care schițează un zâmbet scurt apoi îndreptându-si atenția din nou la drum. Îmi las privirea in jos ,rusinata ca am fost prinsă in flagrant.

Ajunsesem la poarta unei casei imense.  Un bătrân deschide poarta făcând loc masinii sa intre. Ochii îmi eram atintiti pe casa superba din fața mea . Era de 10 ori mai mare ca si a mea. Avea o grădină imensa plină de trandafiri roz . Nu era niciun alt soi de floare decat asta.
Îmi întorc privirea spre Tyler si il întreb :

"Unde suntem?"

"Acasă. " spune el zâmbind după  care coboară din masina. La auzul cuvintelor sale sar ca arsă din masina si spun:

"Acasă? Părinții tăi sunt acasă ?" Întreb eu atât de repede  încât ar fi fost posibil sa nu înțeleagă măcar un cuvant.

"Nu-ti face griji, suntem singuri. " spune el după care ii apare un zâmbet pervers. Îmi amintesc de omul care a deschis poarta si spun :

"Cred ca ai uitat de bunicul tau." Spun eu ridicând o sprînceană apoi zâmbind invingator. La auzul cuvintelor mele începe sa rada fara  oprire. Il privesc socantă încercând sa îmi dau seama ce l-ar fi putu amuză atât de tare insa nu îmi venea nimic in minte.  Când in sfârsit se opreste spune :

"Nu e bunicul meu, e angajat aici,face parte din personalul casei mele. "  Rămân surprinsă de afirmațiile sale. Stiam ca are bani insa nu credeam ca are atâția încât sa isi permită sa locuiască intr-un palat înconjurat de oameni ce sunt angajați pentru a-i face pe plac. Ma întristez la gândul asta.

"Hai sa intrăm. "Spune el după care ma apuca de mana . Traversam curtea inaintand spre casă. 

Deschide usa după care păsesc in casă. Urcam scările spre etaj. Intrăm intr-o camera luminoasa . Pereții erau crem potrivindu-se perfect cu mobilierul negru . Camera asta era aproape cât casa mea. Înaintez in cameră după care brațele lui Tyler ma lipesc de corpul său.  Isi lipeste buzele de ale mele usor. Sărutul nostru devine din ce in ce mai intens. Ma ridica usor in brațe fara a ne desprinde din sărut apoi ma lasa usor pe pat punându-se si el peste mine. Stiam ce urma sa se petreacă dar nu îmi mai păsa, era cu mine acum asta era cel mai important.

<<Sper sa va placă . Îmi pare rău ca postez atât de rar insa sunt pe clasa a 12 a si am foarte mult de învățat. Va pup pe toți.>> ♡☆