𝐓𝐑𝐈𝐏𝐋𝐄 '𝐀' ✓

02~Unde Crezi Că Te Duci?*

'Unde crezi că te duci?' 

 
       Telefonul mi-a sunat și aproape că mi-am sucit glezna când am sărit din pat ca să îl scot de la încărcat. Cu siguranță era Andrew care mă suna să imi spună că a ajuns inapoi in oraș. Am deconectat cablul și am răspuns fără să mai stau pe gânduri. 

     —Hei! Faptul că i-am auzit vocea pentru prima dată după câteva zile m-a făcut să lacrimez de fericire.

     —Bună! În sfârșit. Am spus și am răsuflat ușurată.

     —Imi pare rău că a trebuit să aștepți atât. O să-mi iau revanșa. Ce zici de o plimbare?

     —Sigur, o plimbare sună bine. Să fi la mine la opt. M-am uitat pe ceasul de pe birou care indica ora două. Aveam destul timp să mă pregătesc și să mănânc ceva.

     —Ce zici de 30 de minute?

     —Vei fi aici în 30 de minute? Am întrebat din nou crezând că nu am auzit bine. A mormăit un da apoi s-a lăsat liniște.

     —O să fiu gata.

      Când telefonul a sunat pentru a doua oară am simțit cum inima era pe cale să-mi explodeze. Abia așteptam să il văd și să-i spun cât de mult mi-a lipsit.
L-am pus la ureche și am așteptat să îi aud vocea din nou.

     —Kylie, trebuie să-ți spun ceva.
De ce auzeam vocea prietenului lui dar nu pe a lui Andrew?

     —Să-mi spui ceva? Ce este?

     —Kylie...vocea lui era frântă, îmi puteam da seama că se întâmplase ceva.

      —Andrew a murit.

       Aceleași amintiri dureroase, din nou și din nou de parcă nu aveam scăpare. De parcă eram prizonieră în propriul trecut. Nu voiam să plâng din nou doar pentru că îmi amintisem de Andrew și moartea sa. Am continuat să țin ochii închiși sperând că totul va dispărea, dar brusc o melodia calma a început să răsune făcându-mă să îi deschid.

     —Oh scuze, te-am trezit. Mi-am întors capul și am dat de o pereche de ochi căprui ce mă priveau curioși.

     —Nu. Am reușit să spun într-un final.

     —Pot să o opresc dacă vrei. A spus din nou. Am dat din cap în semn că sunt ok și m-am ridicat din pat luând perfuzia în mână.

      Am ieșit pe hol și mai că m-am lovit de corpul unei femei înalte, când am realizat ca era însuși doctorița, am făcut doi pași în spate și m-am întors în salon.

     —Domnișoară Martin, bine ați revenit printre cei vii. Mi-am rotit ochii la replica ei și am afișat un zâmbet slab.

     —Dacă este totul în regula, pot pleca? Mă simt bine acum. 

     M-a analizat din cap până în picioare apoi a verificat ceva pe fișa pe care o ținea în mână. S-a uitat la ceasul pe care îl purta pe încheietura mâinii și a oftat.

     —Rănile tale sunt destul de adânci, dar nu foarte grave. Ți-am prescris niște antibiotice și un gel pentru rana de pe spate. Poți veni la un control săptămâna viitoare.
     Am încuviințat cu o mișcare din cap și i-am luat pixul și fișa din mână. Am semnat apoi am așteptat să îmi scoată perfuzia.