𝐓𝐑𝐈𝐏𝐋𝐄 '𝐀' ✓

09~Lux, Mașini Și Curse*

    
     
Lux, mașini și curse

      Luminile de neon, numeroasele mașini aliniate, muzica și urlete încântate ale oamenilor. Aparent era doar o noapte obișnuită pentru ei.

     Cele trei mașini stăteau aliniate la linia de start, nu era nicio îndoială că mașinilor lor erau, probabil, cele mai scumpe din întreaga parcare. Două erau negre, luceau sub luminile felinarelor, iar cealaltă era albă și nimic nu părea că îți fură privirea mai mult decât acea mașină, un Dodge Challanger dacă nu mă înșel.

     —Pe cine pariezi? I-am auzit vocea unui tip venind din dreapta. Mi-am întors privirea doar ca să văd un tip înalt cu pielea maronie, abia ținându-se pe picioare.

     —Cară-te! I-a spus Dylan inainte ca eu să pot spune ceva. Tipul nu a comentat, doar a făcut cale întoarsă și a dispărut în mulțime.

     Muzica s-a oprit iar toate luminile s-au stins lăsând șoseaua să se cufunde în întuneric. Tremuram de frig iar adrenalina începea să îmi curgă prin vene.

     Singurele lumini care se vedeau erau de la farurile celor trei mașini ce stăteau aliniate la start. După câteva momente, când mulțimea s-a calmat, tipul cu pariul și-a făcut apariția în fața mașinilor alături de o fată înaltă, cu părul roșu și îmbrăcată de parca ar fi fost miezul verii nu a iernii. Mă mir că nu a făcut hipotermie.

     S-a dus în spatele ei și i-a șoptit ceva la ureche, făcând-o să zâmbească. Și-a pus mâinile pe coapsele ei și a urcat ușor până la șolduri. Doar nu aveau de gând să facă o scenă in public... I-a mai spus ceva apoi roșcata a rămas singură în fața celor trei mașini.

     —Unu! Fata a ridicat mainile in aer iar ei au pornit motoarele

     —Doi! Motoarele mașinilor turează

     —Trei! Zăpadă de pe pista scârțâie sub roțile mașinilor ce au pornit ca un fulger.

     Priveam cum se depărtau din ce in ce mai repede de mulțime iar secunde mai târziu devenind din ce in ce mai mici. Țineam pumnii atat de strânsi încât aveam impresia că o să-mi sângereze, dar singurul lucru care conta acum era ca cel mai bun să câștige.

      Muzica începuse să răsune, dar mult mai încet iar motoarele mașinilor abia se auzeau din depărtare. Pista nu părea a fi una lungă, poate zece de minute de mers cu o viteză de 60km/h.

     Tot timpul cât mașinile s-au aflat în raza mea vizuală, niciuna nu a fost la egalitate, mașina lui Rainer Devon a fost prima încă de când au pornit de la start. Și puteam să jur că am auzit niște fete vorbind mai devreme despre el, era regele pistei în Boston, un fel de profesionist aș spune, ca mai apoi să ajungă în New York.

      Însă reputația sa era de neclintit. S-a dovedit asta în momentul în care Ford Mustang-ul negru a trecut primul linia de sosire. Urmând ca Dodge-ul alb să ajungă la câteva secunde după.
      Încă o dată mulțimea a înnebunit, în tot tărăboiul ăla nici nu realizasem că am rămas singură. Stăteam rezemată de mașina lui Dylan de parcă o păzeam de hoți.

     —Am pierdut cursa? M-am intors imediat ce i-am auzit vocea prietenei mele.

     —Dacă veneai cu două minute mai devreme prindeai finalul. I-am răspuns când aceasta a venit lângă mine. Oricum, a câștigat tipul din New York.

     —Cine? Nu știam că vine cineva din NY aici. 

     —Adică eu? Ne-am intors amândouă când un glas necunoscut ne-a luat prin surprindere. Presupusul Rainer venea urmat de Dylan și încă un tip spre noi, sau mă rog, spre mașina de lângă.

     —Credeam că voi concura cu Augustin. A spus trecându-și o mână prin păr apoi a căutat ceva prin buzunarele jachetei.

      Abia că imi puteam lua ochii de la el. Era înalt cu părul negru și ochii de aceiași culoare. Părea exact tipul de băiat arogant și nesimțit pe care vrei să-l eviți cu orice preț. Tipul de băiat care te baga in probleme până în gat cu un singur cuvânt.

     —Augustin nu era pe listă, nu știu cine ți-a spus că vei concura cu el.
      
     —Rainer nu se înșeală, Dylan.
   Am simțit cum stomacul mi s-a strâns când l-am auzit pe Augustin vorbind. De unde a apărut?

     —Nu ziceai că este plecat? Ce caută aici? Mi-a șoptit Emma

     —Așa mi-a spus, nu știu de ce este aici. I-am răspuns. L-am privit câteva secunde până când acesta și-a fixat privirea pe mine și m-a analizat din cap până în picioare, făcându-mă să înghit in sec. Mi-a aruncat o ultimă privire apoi i-a făcut semn lui Rainer și au plecat amândoi.

     —Emma, vreau să o duci pe Kylie acasă. A spus Dylan făcându-mă să îmi mijesc ochii.

     —Nu vreau să plec de aici. M-am răstit, reușisem să atrag câteva priviri spre noi. Minunat!

     —Crede-mă, e mai bine pentru tine să pleci, iar eu nu vreau să îmi bat capul cu tine. Pleacă!
     M-am uitat la Augustin cum se îndepărta cu Rainer spre o altă mașină și am pufnit agitată.

     —Fie, dar vreau mașina ta. Doar nu credeai că plec acasă pe jos. I-am spus provocându-i un rânjet.

     —Cu atitudinea asta ai putea castiga pe pistă. Spune și imi aruncă cheile. O strici, tu plătești. Mă atenționează și pleacă după prietenii lui.

     Mașina pe care o conducea Dylan era un Mercedes G Wagon, unul negru care îți tăia respirația.

     —Emma, când a fost ultima dată când ne-am făcut de cap singure? Mi-am privit prietena cu un zâmbet larg. Imi lipseau ieșirile in oraș mai mult decât orice. 

     —Știu un loc unde putem merge. I-am făcut semn să urce în mașină, eram pe punctul de a pleca când deodată m-am oprit. 

     —Oameni buni, nu plecați nicăieri căci distracția abia acum începe. S-a auzit prin boxe făcându-mă să opresc motorul mașinii.

     —Vreți spectacol? Vă dăm spectacol. S-a auzit din nou iar mulțimea a început să urle.

     —Ce se intampla? Incercam să îmi dau seama ce se întâmpla dar prea multi oameni ne blocau vederea.

     —Încă o cursă. Prietenă mea țipă și coboară din mașină cât ai zice brânză. O urmez prin mulțimea de oameni până ajungem aproape de linia de start unde două mașini își așteptau stăpânii.

     —Venit tocmai din New York, îl avem în seara asta ca oaspete pe Rainer Devon. A urmat un moment în care toată lumea a tăcut. Iar cel cu care concurează este nimeni altul decât omul vostru, Augustin Claes.

      Pentru o secundă am simțit cum pământul mi-a fugit de sub picioare.

     —Augustin și Rainer? Asta va fi epic. O aud pe Emma de lângă mine, părea încântată și îngrijorată în același timp.

     —Ce vrea să însemne asta? M-am aplecat spre ea și am intrebat-o.

     —Nici unul nu a pierdut vreodată o cursă. A spus cu o expresie serioasă. Acum chiar  eram curioasă. Cine avea să câștige marea cursa a serii?
      Augustin sau Rainer?