𝐓𝐑𝐈𝐏𝐋𝐄 '𝐀' ✓

13~O Să-l Omor*

"O să-l omor"

 "Sper că îți place cadoul pe care ți l-am trimis"

    Citesc cuvintele iar și iar și parcă nu-mi vine a crede ochilor. Aceiași persoană continua să îmi trimită mesaje anonime încă din ziua accidentului iar eu le-am ignorat în tot acest timp în loc să fac ceva în legătură cu asta.

     Mi-am privit încheietura mâinii pe care Derek a bandajat-o în urmă cu câteva minute, apoi am privit spre prietena mea și piciorul ei.

    Fie ca ăsta să fie ultima dată când cineva este rănit din cauza neglijenței mele. Mi-am spus.

     M-am ridicat de pe canapea, mi-am luat geaca dar până să plec am auzit-o pe Emma strigând în urma mea.

—Unde te duci?

—La poliție.
   Mi-am tras geaca peste umeri fără să mă închei

—Kylie, dacă te duci la poliție o să devină totul mult mai rău.

—Nu e deja destul de rău? Ce urmează acum, să ne răpească direct din pat? M-am răstit dintr-o dată. 

—E inutil să mergi la poliție, nu vor rezolva nimic și doar vei cauza și mai multe probleme. Mi-am mutat privirea spre Derek care tocmai ieșise din baie cu o găleată.

—În loc să mergi la poliție și să-ți pierzi timpul mai bine m-ai ajuta să ii curăț rana prietenei tale.

   Mi-am rotit ochii și l-am urmat inapoi în sufragerie. Poate că avea dreptate, poate că nu. Știam cum funcționează sistemul în zilele astea, dar încă aveam speranță că nu e chiar atât de corupt.

—Trebuie să vedem dacă s-a oprit sângerarea. Bruneto, vreau să torni asta peste rană. Mi-a intins o sticluță maronie.

—Nu ar trebui să folosești niște  antibiotice?

—Ce ar fi să te las pe tine să o faci dacă tot știi atât de multe?
    Mi-am rotit ochii și am desfăcut capacul sticlei fără să mai scot un cuvânt.

—Întinde-te, i-a spus Emmei apoi a taiat fâşia de pansament pe care a legat-o înainte să urcăm în mașină. După ce a curățat sângele din jurul tăieturii mi-a făcut semn să torn lichidul din sticlă. Apoi a pansat din nou piciorul.

    După ce Derek și-a terminat treaba a plecat susținând că are de dat un telefon important. Treizeci de minute mai târziu era de negăsit. În puținul timp pe care l-am petrecut cu el în mașină și aici m-a obosit psihic. Drept e că Derek este un tip frumos, cu ochii căprui și înalt. Cu mușchi și toate lucrurile care fac o fată să se îndrăgostească la prima vedere. Dar poate dacă nu ar fi fost atât de arogand și n-ar face pe "domnul știe tot" ar fi mai bine. 

    Emma a adormit pe canapea imediat după ce a primit un calmant care să-i omoare durerea. Am luat pătura de pe marginea canapelei și am învelit-o când m-am întors inima era să-mi sară din piept.

—Ce căutați aici? Mi-am pus mâinile în sân și m-am încruntat la cei doi băieți din fața mea.

—Voi ce căutați aici? A intrebat Dylan venind spre noi. Era îmbrăcat tot în negru cu o geaca de piele iar tatuajul de pe gât îi ieșea de sub gulerul bluzei.

—Am avut nevoie de ajutorul lui Derek mai devreme. M-am uitat la Emma să văd dacă încă doarme

—Cu ce? Vocea lui Augustin era mai groasă decât de obicei și m-a luat prin surprindere. M-am așezat pe fotoliu de lângă șemineu fără să îmi iau ochii de la el.
    Când privirile celor doi s-au axat asupra mea am ridicat mânecă bluzei lăsându-i să vadă bandajul.

—Ce naiba s-a întâmplat? Am scos telefonul din buzunarul blugilor cu cealaltă mână și i l-am întins arătându-i mesajele. În sinea mea încă tremuram de frică, îmi era frică că acel om s-ar putea întoarce să-mi facă mai mult rău, sau mai grav să le facă rău persoanelor dragi mie.

—Futu-i, a urlat aproape aruncând telefonul. Am sărit în picioare și l-am apucat de braț inainte să o poată face.

—Ce rezolvi dacă te enervezi? Ochii îi erau atat de întunecați și reci că îmi provocau fiori în tot corpul.

—O să-l omor, mi-a întors spatele și s-a îndreptat către ușă, Dylan, s-a întors. A continuat. 
    Expresia de pe fața prietenului său mi-a dat de înțeles că era ceva grav. Ceva care i-a pus ace pe toți.

    Picioarele mi-au luat-o din loc spre canapea unde lăsasem geaca ultima dată. M-am grăbit să-i ajung din urmă însă înainte să ies pe ușa m-am ciocnit se corpul lui Derek. La naiba!

—Unde te duci? Și-a pus palmele pe umerii mei și m-a ghidat înapoi în sufragerie.

—M-aș duce după Augustin dacă nu ai sta tu în drumul meu. A ridicat o sprânceană apoi a afișat un rânjet. Acum era la câțiva pași depărtare de mine și ma privea amuzat.

—Și ce o să faci dacă te duci după el?

—Tocmai a spus ca va omorâ pe cineva, ești în regula cu asta?

—Voi femeile chiar credeți că puteți controla totul, a spus el, Augustin nu va omorâ pe nimeni, iar tu nu pleci nicăieri decât dacă vrei să-ți pierzi capul ala frumușel.

     Am pufnit nervoasă și m-am trântit iarăși pe fotoliu, nici nu aveam unde să mai merg acum, nu aveam nicio idee încotro s-au dus și nici după cine.

    Timpurile în care puteam fugi la pieptul mamei de frica s-au sfârșit. Chiar și cele de liniște și pace, toate deveau doar niște amintiri plăcute încuiate într-un colț al minții de mult uitat. Acum trăiam cu amintirile dureroase îngropate în inimă, însă aceste amintiri erau cele care mă făceau o persoana mai puternică și greu de dărâmat.

      Bubuiturile din ușă m-au făcut să mă trezesc. Era întuneric beznă peste tot și corpul îmi era amorțit. Am căscat și m-am ridicat din fotoliu încercând să înaintez. Abia de puteam să văd ceva.
      Probabil Derek doarme în camera lui, deci sunt puține șanse să audă loviturile, iar Emma, ei bine ea mereu a avut un somn adânc. Am căscat din nou și am încercat să privesc pe vizor însă totul era negru.
       Am tresărit când ciocanitul s-a auzit din nou și m-am grăbit să deschid. Am întredeschis ușa și mi-am băgat capul ca să văd cine e.

—Dumnezeule, am exclamat și am deschis ușa mai larg, Augustin, ce cauți aici la ora asta?
     L-am lăsat să între iar când ușa s-a închis în urma lui l-am auzit spunând.

—Fi iubita mea!