𝐓𝐑𝐈𝐏𝐋𝐄 '𝐀' ✓

16~Încă Nu S-a Terminat

  Încă nu s-a terminat

     O lună mai târziu mă aflam în fața penitenciarului de mână cu Augustin așteptând ca fratele lui să apară. Aflasem că Riven fusese condamnat timp de șapte ani pentru o crimă pe care nici măcar nu a comis-o și urma să fie eliberat astăzi. Din câte știam de la Augustin, s-a aflat acum mult timp că nu el este ucigașul, dar antecedentele și problemele în care s-a implicat în timpul șederii lui acolo l-au împiedicat să iasă la timp. În urmă cu 3 zile s-au hotărât să îl elibereze. 

     Nu îmi aminteam nimic despre fratele lui, nu îmi amintisem nici măcar că există unul iar dacă Augustin nu îi pomenise numele mai devreme nu aș fi știut nici cum îl cheamă.

 —Așteaptă-mă aici, a spus și mi-a dat drumul la mână plecând spre porțile închisorii.  Mi-am scos telefonul din buzunarul gecii și am verificat notificările. Pentru un oarecare motiv Emma încetase să-mi mai răspundă la mesaje, iar în urmă cu două zile când ea și Dylan au trecut pe la Augustin abia de a scos două cuvinte. Am presupus că era într-o stare nasoală însă s-a dovedit a fi doar ignoranță. Am încercat să vorbesc cu ea însă mi-a spus să o las în pace, așa că am ales să o las baltă.

    Cel care a trimis după mine, care mi-a dat foc la casă, ucigașul părinților mei era acum în căutare națională. Din cauza lui am urmat câteva sesiuni cu un psiholog pentru a mă ajuta să depășesc situația. A fost destul de tulburător, dar a ajutat cu ceea ce simțeam. Plănuiam să anulez restul ședințelor fiindcă facultatea îmi ocupa prea mult timp, să discut despre traumele mele cu cineva era prea epuizant.

     O stare ciudată îmi cuprinsese întregul corp, mă simțeam privită iar în ceafă simțeam furnicări. M-am uitat la Augustin care stătea de vorbă cu paznicul închisorii, dacă nu era el atunci...?
     Mi-am întors capul în toate direcțiile sperând că voi găsi ce căutam. Când privirile noastre s-au intersectat am simțit cum un fior mi-a străbătut întregul corp. Era acolo, în parcare rezemat de o mașină neagră și mă privea insistent. Era același bărbat pe care l-am văzut la spital în ziua aceea, dar era cu totul o altă persoană față de cea care m-a atacat înainte de Crăciun.

     M-am grăbit să ajung la Augustin și l-am apucat de braț panicată.

—E aici, m-am ridicat pe vârfuri și i-am șoptit la ureche. Nu voiam să știe toată lumea că probleme ne-au urmărit până la porțile închisorii.
     Fără să spună nimic și-a întors privirea însă dispăruse. Nici urmă de el sau de mașina lângă care stătea.

—Puteam să jur că era acolo acum două secunde. Mi-a apucat fața între palme și  s-a aplecat câțiva centimetri.

—Liniște-te, Kylie. Chiar dacă a fost, acum a plecat. Am aprobat din cap și mi-am controlat respirația ca să nu par vreo nebună și am așteptat în liniște lângă Augustin.

     Adevarul este că eram terifiată, stăteam mereu cu grijă și cu ochii în patru de teamă să nu cumva să apară din nou. Îmi era groază pentru persoanele la care țineam iar cuvintele lui Augustin îmi stăteau mereu în minte "Acest om este motivul suferinței tale. Andrew, părinții tăi, faptul că Jared și-ar risca viața dacă vine în oraș". 
     Reușise deja să ia trei persoane din viața mea și Dumnezeu știe ce planuri mai avea în minte. Speram doar ca poliția să facă ceva înainte ca altcineva să fie rănit.

     Când s-a făcut oră 14 fix porțile de fier ale închisorii s-au deschis cu un scârțâit. Probabil acum erau eliberați toți cei care și-au achitat pedeapsa căci timp de câteva minute au ieșit oameni încontinuu.

—Câte s-au schimbat în șapte ani, o voce groasă m-a făcut să mă întorc brusc.

—Nu prea multe, i-a răspuns ducându-se înspre el. După o îmbrățișare tipică băieților și un schimb de replici scurt s-au întors în locul în care eram eu.