𝐓𝐑𝐈𝐏𝐋𝐄 '𝐀' ✓

24~De ce sunt aici?

De ce sunt aici?

   "S-a dovedit că tot răul pe care l-am făcut acestei lumi a fost nimic pe lângă răul pe care i l-am făcut ei. Lumea încă exista, însă ea s-a stins în brațele mele." Eram ultima frază dintr-un roman pe care Ryen îl avea în bibliotecă.

   L-am pus în locul din care l-am luat în urmă cu câteva zile și m-am depărtat cu un gol în suflet de rafturile cu cărți. Am vrut să termin cartea înainte să plec, după ce Ryen a ieșit pentru o întâlnire cu partenera ei, am avut ocazia să o fac.

    Acum ce ar trebui să fac? M-am trântit pe canapea oftând, clinchetul telefonul m-a făcut să mă ridic și să îl apuc.

    "Trebuie să rezolv ceva la galerie, voi întârzia puțin. -Ryen."

   După multe zile și ore de așteptat eram în sfârșit în fața unuia din cele mai faimoase restaurante din New York, brusc faptul că era să rămânem fără rezervare nu mai avea importanță.

—De ce nu rămâi și în seara asta? A întrebat Ryen.

—Mâine este aniversarea morții părinților mei, vreau să le fac o vizită.

—Ai face bine să nu plângi! am pufnit și am luat-o de braț intrând. 

    Restaurantul avea un aer sofisticat, mult prea elegant față de ce văzusem până acum. Oamenii din jur păreau a fi numai de vița nobilă și importanți în societate, mă făcea să mă simt de parcă nu mă potriveam într-un loc ca ăsta. 
Și ce e drept, nu o făceam. Era frumos și elegant, dar prea extravagant pentru gustul meu.

—Doamnelor, a spus un băiat apoi ne-a îndrumat spre o masă pentru două persoane.

—Nu te lăsa intimidată de ei, mulți de aici doar pretind a fi ceea ce nu sunt. 

—Cum de știi asta? am întrebat.

—Am lucrat aici acum câțiva ani, nu s-au schimbat prea multe.

—Sunt falși, am spus zâmbind amuzată. 

    Cât timp am așteptat pentru mâncare nu am putut să nu observ privirile insistente pe care cei doi tipi de la o altă masă ni le ofereau. S-au uitat de atât de multe ori încât aveam impresia că urmau să ne facă și o vizită. Spre fericirea mea, au rămas doar cu uitatul.

   După ce am terminat de mâncat, am decis să plecăm. Era trecut de oră zece seara iar eu trebuia să mă întorc acasă. Drumul nu ar trebui să dureze mai mult de o oră și jumătate, însă New York-ul era aglomerat pe timp de noapte.

—O să te duc acasă, am spus când am ieșit din restaurant.

    Fusese o experiență pe care nu aveam de gând să o uit. De fapt, tot timpul pe care l-am petrecut aici cu Ryen e ceva ce nu voiam să uit.

—Ți-am zis deja că pot să chem un taxi, nu trebuie să vi, durează prea mult.

   M-am așezat în fața ei și am ridicat o sprânceană privind-o.

—Degeaba, ți-am zis deja că nu vreau să mă duci înapoi acasă. A spus iar eu mi-am rotit ochii.

—Sună-mă când ajungi acasă, i-am zis. Și-a scos telefonul din geantă și după ce a chemat o mașină l-a băgat înapoi.

—O să stau cu tine până ajunge aici. A aprobat din cap.

—Ce crezi că se va întâmpla o dată ce mă întorc?

—Nu știu, dar sunt sigură că Augustin o să te protejeze orice ar fi.

    Știam că o va face, a făcut-o de atâtea ori înainte, chiar și când nu eram împreună.

—A ajuns, ai grijă pe drum, Kylie. M-am agățat de gâtul ei și i-am dat o îmbrățișare înainte să se urce în mașină.

—Și tu!

   Acum nu rămăsese decât să plec și eu. Am parcurs drumul până la mașină și am urcat la volan. După ce m-am asigurat că toate sunt în regulă am pornit și am ieșit din parcarea subterană a restaurantului. Am setat locația pe aplicație după care am pornit muzica și am plecat.

   Cu fiecare minut care trecea lăsăm în urmă marele oraș și mă apropiam din ce in ce mai mult de cel în care crescusem. Simțeam cum inima îmi bătea al naibii de tare, de parcă urma să iasă din piept. Eram fericită că în sfârșit urma să-l văd pe Augustin după atâta timp. Nici măcar nu ii spusesem că mă întorc azi, era o surpriză. 

    Câteva minute mai târziu pancarda cu "New Jersey" și-a făcut apariția pe marginea șoselei. Nerăbdarea care se instalase în mine mă făcea să calc pedala de accelerație mai tare. Șoseaua era atât de goală încât imi dădea impresia că mă îndrept spre un oraș părăsit. După câteva momente am văzut farurile unei mașini în spatele meu. Se apropiau din ce în ce mai repede așa că am accelerat din nou.

   Mașina era în spatele meu de ceva timp și nu părea să aibă vreun gând de a mă depăși, așa că mi-am reglat viteză și am continuat să mă bucur de melodia care cântă acum.

—E tâmpit? De ce e așa aproape de mine? M-am uitat în oglindă la mașina care nu era decât la câțiva centimetri depărtare.
   Cu siguranță și-a pierdut mințile.
Am călcat pedala până când mi-am luat distanța necesară, ba chiar mai mult.

  Tot felul de oameni ciudați, am șuierat uitandu-mă din nou în oglindă.

   Telefonul mi-a sunat cu numele lui Augustin pe ecran însă nu am putut să răspund. Persoana din spatele meu probabil avea chef de glume proaste, continua să îmi lovească spatele mașinii de fiecare dată când mă depărtam de el.

   Imi era prea teamă să trag pe dreapta și să aștept să treacă, m-am întins după telefon, dar bușitura pe care am simțit-o m-a făcut să mă lovesc cu capul de bord.

—La naiba! telefonul căzuse pe jos. Mi-am frecat fruntea și mi-am reluat poziția pe șosea.

—Are de gând să ne omoare pe amândoi!? Am țipat atunci când botul mașinii lui s-a lovit de a mea. Inima începuse să-mi bată îngrozitor de puternic și deja îmi puteam simți palmele transpirând.

   Eram speriată și panica urma să pună stăpânire pe mine. Nu știam ce să fac iar cel din spate nu avea de gând să înceteze.

—Te rog, oprește-te! știam că nu mă putea auzi, dar tot începusem să mă rog.

   Am călcat pedala până la podea și n-am mai privit în urmă. Speram doar să scap de oricine ar fi fost acela și să ajung acasă.

   Singuru lucru pe care l-am văzut a fost mașina care m-a lovit din plin făcându-mă să intru în copac.
   Liniștea și întunericul care m-au învăluit erau înfricoșătoare. Era frig și îmi era frică. Doar o secundă....am închis ochii pentru o secundă însă n-am mai putut să-i deschid.

•

   După un accident ca ăsta ar fi trebuit să fiu la spital, probabil cu asistente în jurul meu sau vreun medic. Însă camera în care mă aflam acum nu arătat deloc ca un salon de spital, ci mai degrabă cu o magazie părăsită și mucegăită.

  Unde mă aflu?
  Și de ce sunt aici?