𝐓𝐑𝐈𝐏𝐋𝐄 '𝐀' ✓

04~Suntem Străini*

'Suntem Străini'

     Bărbatul ăla, ce avea de gând să-mi facă? La ce Dumnezeu s-a referit când a zis "ne vom cunoaște curând". Suna a criminal, poate a violator. Mi se zbârlise pielea pe mine.

 —Îți place să vorbești cu străinii? A spus atunci când ușile liftului s-au închis în urma noastră.

      Pentru orice motiv, Augustin părea nervos, și oricât de mult mi-aș fi dorit să îl enervez mai tare am decis să renunț. Am apăsat unul din butoane doar în speranța că voi ieși cât mai repede de aici.

   —Ce este greșit în a vorbi cu un străin? Tu ești un străin și totuși mă aflu aici cu tine.
     Încercam să îmi ascund teama din glas în timp ce vorbeam, dar era inevitabil. Până și un copil de cinci ani și-ar fi dat seama că eram terifiată.

   —Noi nu suntem străini, Kylie. A apăsat pe butonul care duce spre ultimul etaj apoi s-a întors spre mine.

  —E penibil să crezi altfel când până ieri nu discutai cu mine, ci doar mă ignorai.
    Nu ajunsesem la un comun acord să ne ignorăm unul pe celălalt, dar dupa ce Andrew a murit, pur și simplu asta s-a întâmplat.

    Discuția asta nu ducea nicăieri, însă cel puțin unul din noi era mai calm, el reușise cumva să se calmeze, eu încă tremuram. După toate astea încă nu il puteam citi. Îmi era greu până și să deosebesc dacă în privirea lui era ură sau dezinteres.

   —Nici nu am să o fac vreodată.

   —Atunci de ce mă aflu aici?
Nimic altceva decât liniște! Fir-ar să fie.

   —Uite Kylie, cred că a venit vremea să clarificăm niște chestii. A apăsat pe un alt buton iar liftul s-a oprit. Inima începuse să o ia la goană iar palmele să îmi transpire.

   —Augustin, nu îmi face asta. La naiba cu el și la naiba cu fobia mea.

   —Vreau să mă asigur că am toată atenția ta. M-a lipit de peretele de metal asigurându-se că nu am scăpare și s-a aplecat asupra mea.

   —O aveai și dacă nu opreai liftul ăsta nenorocit. Aproape că i-am țipat cuvintele în față. Te rog, Augustin!

   —Ascultă-mă bine, singurul motiv pentru care nu permit să ți se întâmple ceva este pentru că i-am promis lui Andrew și fratelui tău. Mi-a prins maxilarul în mână și mi-a ridicat capul în așa fel încât să-l privesc.

   —Fă situația asta mai ușoară pentru amândoi și stai departe de probleme. A continuat. M-a eliberat și a făcut câțiva pași în spate.

    Încă eram închisă în lift.

    Dacă cuvintele ar fi săgeți acum aș fi plină de ele...M-aș fi așteptat la orice altceva, dar nu la asta. Pentru a suta oară mă simțeam neputincioasă și mică. Îmi simțeam lumea prăbușindu-se chiar de sub picioarele mele.
     De ce? De când? Singurele cuvinte care îmi țineau gândurile ocupate.

  —De ce? Strânsesem atât de tare pumnii încât mi se albise încheieturile.

  —O să te muți la mine. Refuza să îmi ofere răspuns la întrebarea pe care i-o adresasem.
    Poftim? Ce tocmai a zis?

   —Cred că glumești. Am pufnit amuzată, nu imi venea să cred ce am auzit în urmă cu câteva secunde.

   —Ți se pare că am chef de glume?

   —Ai vorbit cu Jared despre asta? A aprobat din cap.

   —Doamne sfinte, Augustin, ești nebun? Bine, ne știm de mulți ani dar asta e tot, am spus gesticulând. Noi nu am vorbit niciodată atât de mult. Practic suntem străini, nu pot să mă mut la tine.

   —Crezi că mie îmi face plăcere să stau sub același acoperiș cu fosta iubită a amicului meu?

   —Mă urăști pentru că sunt fosta iubită a lui Andrew? Mi-am privit bocancii în timp ce așteptam un răspuns.

    Faptul că încă eram închisă în lift mi-a străbătut mintea făcându-mă să mă panichez.

   —Dacă nu venea să te vadă în ziua aceea, dacă nu urca în nenorocita aia de mașină....lacrimile începuse să mi se formeze în colțurile ochilor. Augustin a fost acolo, a fost în mașină cu el și totuși doar unul a supraviețuit.

    Imi simțeam inima arzând din nou.
Uitasem unde mă aflu și cu cine. Uitasem că toate vorbele pe care mi le-a spus vreodată au fost dureroase.
    Tot ce simțeam era teamă, îmi simțeam palmele transpirând și nu numai. Nu puteam să mă gândesc la nimic decât la faptul că inima mea mai avea puțin și ieșea din piept. Bătea așa rapid, oh Doamne.

    Lacrimile au început să îmi curgă pe obraji, plângeam atât de tare încât abia mai puteam să respir. Am reușit cumva să mă așez pe podea înainte să cad din cauza amețelii ce s-a instalat. Atacurile de panică erau la ordinea zilei deja, dar de ce acum simțeam că ăsta îmi este sfârșitul?

    Am simțit două brațe înconjurându-mă. În toată nebunia asta, printre toate lacrimile și senzațiile am simțit căldura pieptului său. Mă ținea strâns de parcă nu voia să îmi dea drumul. 

   —Respiră! Îmi auzeam inima bătând în urechi mai puternic decât vocea lui. La naiba! Brusc toată căldura pe care o simțeam a dispărut și am început să tremur din nou. Mă simțeam zguduită din toate încheieturile, nu mă puteam controla.

   Am auzit vag niște vorbe, dar nu le-am înțeles. Încă plângeam, plângeam de parcă tocmai aflasem vestea morții unei persoane dragi. Așa eram eu.

    —Bun, ascultă-mă bine. Am auzit o voce subțire. Refuzam să îmi deschid ochii, eram prea speriată că dacă îi voi deschide voi leșina.

   —Respiră cu mine. Aceiași persoana a spus luându-mă de ambele mâini. Inspiră-expiră. Foarte bine! Am repetat asta de câteva ori până m-am oprit din plâns.

    —Acum gândește-te la locul tău fericit, undeva unde te simți în siguranță și împlinită. Apoi mi l-am imaginat pe tata. El fusese totul pentru mine. M-am gândit la cum ne petreceam sfârșiturile de săptămână împreună și la prajitura cu nuci pe care o făcea. M-am gândit la amintirile fericite cu el. Nu mai tremuram.

    —Foarte bine! Este un alt loc sau o altă persoană la care te poți gândi?
      Emma! Ea mă făcea foarte fericită. M-am gândit la momentele în care eram amândouă și toate lucrurile mici pe care le făceam.
      Nici nu am realizat când totul s-a oprit iar eu eram din nou în siguranță. Am reușit!