𝐓𝐑𝐈𝐏𝐋𝐄 '𝐀' ✓

21~Era acasă

Era acasă

      Detestam alcoolul, dar pentru orice motiv în noaptea asta avea un gust bun, făcându-mă să mă întreb cât de multe pierdusem până acum din cauza asta. Poate că ăsta era doar efectul pe care îl avea asupra mea și de fapt nu pierdusem nimic. După câteva pahare deja mă simțeam amețită și renunțasem la încercarea de a-l găsii pe Augustin așa că doar am căutat un loc liber unde să mă așez. 

—Dacă nu e chiar târfa de Kylie, atunci cine să fie. am ridicat privirea când mi-am auzit numele și am privit-o încruntată pe șatena din fața mea. Leah, bineînțeles

—Du-te naibii, Leah! mi-am rotit ochii involuntar și m-am rezemat de spătarul canapelei încercând să fac senzația de amețeală să dispară. 

—Singură și beată? Să înțeleg că Augustin a terminat-o cu tine deja. 

   Ea a pufnit în râs în timp ce eu am pufnit exasperată. 

—Nu mă aștept să înțelegi cum merge o relație având în vedere că nu ai avut niciodată una, am spus ridicându-mă. Ne mai vedem, am continuat plecând. 

—Augustin o să te lase în curând. M-am întors pentru a îi răspunde însă el a făcut-o înaintea mea, apucându-mă de mână. 

—De ce aș face-o? a spus privind-o de parcă urma să o sfâșie de vie. 

—Ziceam doar, să zicem că e o presimțire. a plecat împleticindu-și picioarele.

 —Încearcă să nu o bagi în seamă, hai să mergem acasă. A spus în timp ce îmi mângâia părul.

     Ploua atât de tare că abia vedeai la un metru distanță, de parcă cerul urma să se destrame în două jumătăți in următoare secundă. Nu îmi puteam aminti unde i-am lăsat geaca lui Augustin și sunt destul de sigură că și sacoul meu era în același loc. I-aș fi putut spune să le căutam, dar casa era plină de oameni și nu voiam să mă amestec din nou printre ei. 

—O să mă duc să caut o umbrelă, a spus însă l-am oprit înainte să se depărteze prea mult.

—O umbrelă? m-am strâmbat. Propun să fugim până la mașină. Am spus dându-mi jos pantofii. Măcar nu aveam de gând să ruinez o pereche nouă de tocuri. 

—La naiba, am șuierat și am fugit de pe veranda casei spre locul în care îmi aminteam că era parcată mașina. Augustin rămăsese în același loc, refuzând să pornească. 

—Haide! m-am oprit și am strigat, după câteva secunde l-am auzit alergând în spatele meu. Am scos un țipăt când i-am simțit mâinile ridicându-mă și mai că l-am lovit din cauza sperieturii. Însă doar am început să râd.

—Ține-ți pantofii bine. Mi-am înconjurat mâinile în jurul gâtului lui și l-am lăsat să mă care în brațe. Nu știu ce era în capul lui, însă în al meu treceau tot felul de scenarii. De parcă am fi făcut parte dintr-un film de dragoste. 

     Eram doar noi în miezul nopții, cu hainele ude de la picăturile de ploaie și cu inimile bătând unul aproape de cealaltă. Ar trebui să-l sărut acum? Pentru un moment mi s-a părut cel mai potrivit lucru. Poate nu era...M-a lăsat jos imediat ce am ajuns lângă mașină și din nou, l-am oprit înainte să plece.

    M-am ridicat pe vârfuri și l-am sărutat scurt pe buze apoi i-am șoptit la ureche. Nu voiam să pierd ocazia asta, așa că nu aveam de ce să nu o fac. Am urcat în mașină și l-am așteptat. Se întâmplase totul rapid încât aveam impresia că a fost doar în capul meu. Pe drum nu am vorbit prea mult, eram uzi din cap până în picioare iar mie îmi era prea frig ca să inițiez o conversație. Eram mai mult ca sigură că machiajul mi se întinsese peste tot pe față deși Augustin spunea că încă arată drăguț. Când am ajuns acasă, Augustin a dus mașina direct în garaj, ceva ce nu face de obicei.

—Voi merge să fac un duș, cobor în câteva minute. I-am spus și am urcat în camera mea. Mi-am luat pijamalele și am intrat în baie unde m-am privit în oglindă. Arătam opusul cuvântului "drăguț", eram un haos total.

     Când am ieșit din baie, Augustin stătea întins în patul meu cu ochii in telefon.

—Ce mi-ai zis lângă mașină? Am zâmbit.
    M-am așezat lângă el pe pat fără să-i răspund și l-am analizat câteva secunde. Nu purta niciun tricou lăsând la iveală toate tatuajele ce ii pătau pielea. Le priveam și mă întrebam ce semnifică fiecare, ce l-a făcut să le aleagă și dacă e vreunul pe care îl regretă. 

—Mi-ai spus că mă iubești, nu-i așa? am aprobat din cap.  

—Adevărul este că...ziua de mâine nu ne este promisă. Am putea pierde totul într-o secundă, am spus.

     M-a tras la pieptul lui de parcă ar fi vrut să mă protejeze făcându-mă să zâmbesc din nou.

—Nu vom pierde nimic, nici nu te voi lăsa singură, îmi șoptea în timp ce îmi mângâia părul. 

—Începând de acum, am de gând să îți arăt cât de mult te iubesc, am spus. Atunci când suntem împreună voi transforma fiecare minut în ore. Ca și când nu există ziua de mâine. I-am apucat mâna și am strâns-o la pieptul meu. Niciunul din noi nu a mai spus nimic, câteodată să stăm așa în liniște, îmbrățișați, era tot ce aveam nevoie. Era acasă... 

     Când m-am trezit era cu puțin trecut de ora nouă iar Augustin încă dormea. Hotărâsem să nu-l trezesc ci să-l mai las să doarmă, cel puțin până pregăteam micul dejun. După ce mi-am terminat rutina zilnică am coborât la parter, unde spre surprinderea mea, era curat.  Puteam să jur că noaptea trecută când am întrat era noroi peste tot în sufragerie. Chiar urcasem în dormitor cu gândul că voi curăța astăzi.
     De când a venit Riven, casa lui Augustin se transforma aproape în fiecare seară într-un dezastru murdar. Nu aveam nici cea mai mică idee cum se ajungea la asta, dar fără să vreau, devenise datoria mea să curăț.

—Tu cine ești? prezența fetei în bucătărie mă luase prin surprindere, la fel făcuse și întrebarea mea. Și-a lăsat cana pe blat și s-a întors pe călcâie privindu-mă.

—Sunt Ryen, tu ești Kylie!? Am auzit multe despre tine.
    Mă cunoștea? Am aprobat din cap și am continuat să o privesc. Pentru un oarecare motiv mi se părea cunoscută, însă numele ei nu-mi spunea nimic.

—Ce faci aici? m-am dus la frigider de unde am scos cutia de suc, apoi m-am întors spre ea.

—Riven mă ține captivă aici.
   Brusc amintirea fetei de pe podea mi-a apărut în minte lăsându-mă în șoc timp de câteva secunde. 

—Riven nu pare să fie prin preajmă, de ce nu pleci acum?

—Crezi că n-am încercat deja? și-a rotit ochii apoi s-a așezat pe scaun continuând să bea din cană.

—Aghh...am șuierat. Riven pare puțin cam periculos. Am continuat iar ea a zâmbit.

   Înainte să răspundă, telefonul meu a sunat făcându-mă să-l scot. Un alt mesaj de la același număr necunoscut care mă stresa de ceva timp. Am tras aer adânc în piept și l-am băgat inapoi in buzunar.

—Ce ai face dacă cineva ți-ar spune să te întâlnești cu el diseară, singură?
   Și-a lăsat din nou cana pe blat și m-a privit încruntată.

—Depinde cine mă invită.

—Persoana care încearcă să te omoare.