𝐓𝐑𝐈𝐏𝐋𝐄 '𝐀' ✓

07~Nu Sunt Vreun Pervers*

Nu sunt vreun pervers

(3 zile până la Crăciun)

   Cine ar fi crezut că voi accepta să stau la Augustin timp de două săptămâni.
   Motivul?

   Augustin a fost singurul care a reușit să mă calmeze în timpul unui coșmar. Iar în ultima perioadă erau din ce în ce mai dese. Voiam să aflu cum a făcut ceea ce nu a putut face nimeni până acum sau dacă a fost doar o simplă întâmplare. Voiam cu orice preț ca aceste coșmaruri să înceteze.

   Dar ideea de a locui cu el îmi făcea stomacul să se strângă. Uram senzația asta. Am strâns din dinți pentru ultima dată și l-am urmat la mașină.

   —Trebuie să stabilim niște reguli o dată ce ajungem la tine. Am spus în timp ce îmi cuplam centura de siguranță.

   —Nu știam că ești genul care sa urmeaze reguli. Mi-am dat ochii peste cap și am tras aer adânc în piept.

   —Reguli cum ar fi să nu umbli dezbrăcat prin casă.

   —Sau? Arăta total dezinteresat de ceea ce spuneam eu, însă continua să mă asculte.

   —Sau să intri în camera mea, am spus sec.

   —Nu sunt vreun pervers, Kylie. M-a asigurat imediat. De parcă îl și credeam.

   —Astea e tot, vreau intimitate și fără chestii dezgustătoare cât timp stau acolo.
   M-am strâmbat la gândul de a-l vedea pe Augustin umblând gol prin casă, la ora trei dimineața, după un pahar cu apă.

   La naiba! De ce mă gândeam la el în felul ăsta? Kylie, revino-ți!!

   —Mmh bine. A murmurat, din nou, fără pic de interes în glas. A pornit muzica și a continuat să conducă până la el acasă.

   După câteva minute deja mă plictisisem așa că am început să-l analizez. Purta o jacheta neagră de piele deasupra unui tricou negru simplu. Încercam să îi analizez tatuajele de pe gât, când brusc, și-a întors privirea spre mine făcându-mă să îngheț.

   —Ai de gând să te holbezi tot drumul? Ți-am mai spus, dacă vrei să le atingi trebuie doar să îmi spui.

   —Sunt bine doar cu privitul. Mi-am mutat atenția catre peisajul de afară, era trecut de ora nouă și deja era întuneric beznă.

   —Privirea ta mă excită, Kylie. Te-aș sfătui să nu te uiți la mine decât dacă vrei să te întind pe bancheta din spate și sa ți-o trag până dimineață.

   Ochii mi s-au mărit cât ai zice pește făcându-mă să înghit în sec. Nici măcar nu știam dacă vorbea serios sau doar își bătea joc de mine, dar cu siguranță nu voiam să aflu asta.

   Restul drumului nu a durat mai mult de cinci minute așa că nu am apucat decât să schimb câteva mesaje cu Emma. Odată ajunși mi-am luat geanta de pe locul din spate și am înaintat spre întrare.
    Nu plănuiam să stau prea mult prin zona. Făceam asta doar pentru că aveam nevoie de răspunsuri. Niște răspunsuri pe care nu mi le-a putut oferi nimeni până acum.

   —Camera ta este la etaj, a doua pe stânga. M-a anunțat și a dispărut pe un hol lung. Am înaintat în speranța că voi găsi scările ce duc la etaj însă am nimerit în sufragerie.

   Câteva acorduri de chitara s-au făcut auzite spărgând liniștea casei, făcându-mă să mă întreb de unde provin. Am urmărit sunetele până am ajuns în fața unui balcon închis cu o priveliște de vis.

   Gura mea s-a deschis într-un 'O' perfect atunci când l-am văzut pe băiatul care se juca cu un creion între degete și ținea o chitara pe picioare. Și-a scos o țigară din pachet iar după ce a fixat-o între buze a aprins-o cu bricheta.

   Trăgea câte un fum apoi nota câte ceva pe o foaie iar din când în când trecea cu pana peste corzile chitării. Arăta ca ceva ce vezi numai în filme.

   Când mi-am dat seama că nu am nicio șansă de a vedea cine este, m-am întors fără să fac vreun zgomot și am plecat în căutarea camerei mele.

   După alte minute în care am bântuit prin casă ca o fantoma am găsit scările ce duceau spre etaj. Gândul îmi stătea la băiatul de mai devreme așa că nu realizasem că am trecut pe lângă scări de câteva ori iar eu nu făcusem decât să mă plimb în cerc prin toate camerele de la parter.

   Nici nu apucasem să îmi las geanta jos când niște bătăi s-au făcut auzite în ușă. Am oftat și am deschis fără să-i acord prea multă atenție băiatului din fața mea

   —Ce vrei, Augustin?

   —Voi fi plecat pentru următoarele două zile.

   —Puteam la fel de bine să stau singură și acasă. Am mormăit în timp ce mi-am rotit ochii.

   —Dylan stă aici, nu vei sta singură. Aproape că m-am înecat cu aer când am auzit ce a spus. Nu pot să cred că am venit la Augustin acasă ca într-un final să îmi țină companie Dylan. Am pufnit.

   —Înțelegerea a fost să stau cu tine nu cu prietenii tăi.

   —Înțelegerea a fost să stai la mine nu cu mine, Kylie.

   Era ceva în felul în care Augustin îmi pronunța numele, ceva care îmi făcea pielea să furnice. Era al naibii de enervant, dar plăcut în același timp.

   —Mâine plec acasă. Am spus și am închis ușa fără ezitare. M-am așezat pe pat și eram pregătită să iau telefonul când ușa s-a deschis și Augustin a dat năvală în cameră.

   —Credeam că deja ți-am zis să nu întri în camera mea. M-am răstit la el de parcă a comis o crimă.

   —Iar eu nu dau doi bani pe regulile tale. Ascultă-mă bine, Kylie, nu pleci nicăieri s-au s-a zis cu tine.

     Era al naibii de serios, atât de serios încât îmi venea să fug mâncând pământul.

   —Încetează să mă mai privești așa. A spus după câteva secunde, de data asta pe un ton mai calm. Nu înțelegeam, cum îl priveam?

   —Așa cum? Am vrut să mă ridic și să mă apropii însă Augustin s-a întors și a ieșit din camera înainte să mai pot spune ceva.
Ciudat...