ESTHER & CAYDEN (Completă) - Slăbiciunea Mea Ești Tu #1

9. Esther

Priveam în flăcările prelungi ce înconjurau buștenii şi nu puteam să îmi scutur anxietatea ce mă acapara. Când am simțit lini formându-se pe cana de lut, mi-am eliberat strânsoarea. Aveam o pătură trasă peste brațe, dar nu făcea nimic pentru a îndepărt frigul din mine, din interiorul meu.

Reușisem să îi aduc tot drumul ăsta până aici, dar ce se va întâmpla după aceea ? Vorbele lui Cayden îmi dansau în minte. ,, Și odată ajunși în Saor ce veți face mai departe?" .

Planul era că aveam să mergem la Saor, unde voi ocupa o poziție de santinelă. Salariul era destul de decent pentru a ne pune pe picioare pentru început. Credeam că ne vom descurca cumva.

Însă vorbisem cu Alpha. Vazusem reticența lui Cayden. Nu vom fi primiți în Saor pentru că prezentam un pericol de securitatea.

Mi s-a explicat cum noi puteam fi infectați cu veninul ce ne-ar preschimba în vulpi si trebuia să fim ținuți sub observație. Problema era că satul nostru, de la granițele teritoriului, nu a fost singurul care a suferit un atac.

La fel s-au întâmplat cu două oraşe mai mari şi care aveau supraviețuitori deja puşi în carantină. Va mai fi spațiu și pentru noi? Măcar la marginea Saorului unde s-au format spațiile de carantină ?

Mâine vom pleca din Yarl. Zăpada se lăsase. Ultima carte pe care o puteam juca era să îl convig pe Cayden să îmi acorde drepturile unui dagar princial. Ultima mea şansă era să mă trec în genunchi în fața lui şi să-i cer să mă recunoască.

Mi-am aruncat vinul cald din cană în flăcările puternice. Un hâşâit scurt veni de la cărbunii ştinşi până ce focul îşi reluă cărbunii pentru un moment udați de mine.

Mi-am tras pătura peste mine. Mă durea capul îngrozitor. Mâinile îmi erau grele. Tot săpatul făcut astăzi îmi lăsase să se deschidă răni vechi şi să-mi atingă bătături ce îmi împrejmuiau palmele asemenea unor mărgele grosolane.

Îmi venea să îl lovesc pe Cayden. Nesuferitul. Impertinentul. Mâinile mi se deschideau în gheare şi blană albă îmi ieşea peste piele.

Tata mă învățase cum să lupt. Aş putea să mă ridic chiar acum din fața şemineului să îmi dau jos pătura prostească pe care Lemona mi-a pus-o pe mine, să păşesc printre corpurile adormite ale gărzilor şi să-l trezesc din somnul lui liniştit de prințişor.

Mi-am trecut palmele peste față inspirând şi expirând .

Zgomot de scânduri apăsate şi paşi grei. Cineva se așezase lângă mine. Mi-am luat mâinile de pe față fiind atentă să nu le scot de sub pătură. Nu voiam să se vadă că aveam ghearele retractatate. Era un semn de pierdere a controlului.

Era Palero. Îl simțisem. Pini şi gheață cu un uşor iz de zahăr caramelizat.

Părul lui sclipea cu picături de apă. Ningea afară. Cel mai probabil venise de la schimbarea pazei, să se culce.

Se aşeză cu picioarele încârligate, turceşte. Ținea în mână o cană cu un conținut asemănător cu ce stropisem acum câteva secunde focul.

Era vin încălzit rămas de la cină.

--Esther Oria. Beta Oria.

Îşi duse cana la gură sorbind o gură mică. Una dintre palme îi era bandajată în întregime.

Orice ar avea la mână mirosea a ars. Rănile vechi provocate de foc îşi mențin mirosul lor specific de carne şi păr prăjit. În plus aproape că îşi ținea mâna bandajată în cealaltă parte a camerei, cât mai departe de șemineu.

--Credeam că am stabilit asta deja.

--Era numai o observație. Un punct de plecare a unei conversții.

--Măine plecăm din Yarl.

--Într-adevăr.

-Dar nu vom merge în Saor.

Palero suspină lăsându-şi cana jos lângă el. Îşi scoase ghetele groase şi îşi întinse picioarele cu şosetele umede în față.

--De ce nu ți-ai schimbat picioarele, să le ai cu blană şi gheare? Protejează mai bine decât şosetele.

L-am întebat urmărindu-i atentă mișcările. Palero se aplecă în față îndepărtându-şi şosetele cusute cu un nod la capăt. Lână.

Erau făcute din lână.

Lupul la oi. Lemona adoră să croşeteze lână. "Lupul care mânâncă oile şi le foloseşte blana", e de asemenea una dintre poveştile ei preferate.

Un zâmbet mi se încrustează pe față înghețată de frig şi îngrijorare.

--Ghetele îmi sunt incomode după aceea. Poți râde, dar e supărător să schimbi atâtea perechi de încălțări numai pentru că ghearele tale au trecut prin cauciuc.

Asta mă făcu să râd şi mai tare imaginându-mi fiecare pereche de bocanci ca nişte stropitori după ce le-a găurit cu ghearele.

--Şhhh.

Am dat din cap în semn că înțeleg. Mi-am pus peste gură mâneca hainei. Lupii au un somn foarte fragil, mai ales cei antrenati in luptă sau care protejează pe Alpha. Cel mai probabil erau treziti şi ațipeau din când în când.

--Unde va fi prima oprire după Yarl?

Am întrebat, încă zâmbetul îmi deschidea fața chiar dacă subiectul îmi aruncase o piatră în stomac.

--Ne vom duce drept de-alungul crestei muntoase. Probabil, vom face opriri la haitele mai mici din apropiere. Alpha vrea să audă dacă au reclanații ce vor să i le adreseze.

Am dat din cap în semn afirmativ. O dată pe an Alpha pleca în ceea ce se numea Vizita Dreaptă în care trecea prin fiecare așezare din interiorul teritoriului încercând să asculte voințele şi plângerile locuitorilor.

În satul unde locuiam Alpha nu puse laba vreodată. Eram la marginea graniței, acolo e obişnuit ca oamenii să locuiească impreună cu lupii. Mai la vale în jos oamenii nici nu ştiu că vecinii lor ar putea fi fințe ce se preschimbă în arme ale naturii cu blană şi gheare.

--După aceea vom vizita sanatoriul de la Doua.

Acolo sunt majoritatea victimelor.

M-am apropiat mai tare de foc căutând căldura care nu îmi putea topi ghețarul din suflet.

--Au găsit vreun leac?

--Chiar şi tu ai ştii dacă s-ar fi fost găsit, vestea ar fi fost circulat până în satul vostru de la graniță.

Dau din cap în semn afirmativ. După o pauză pregnantă Palero se adună destul cât să întrebe:

--Ce fac cu cei infectați?

--Nu pune întrebări a căror răspunsuri nu vrei să le afli.

Mi-am tras pătura de pe mine. I-am întins-o. Refuza să mă privească. M-am ridicat în picioare. I-am pus pătura peste umeri. Când m-am aplecat i-am şoptit:

-Îi omoară.