ESTHER & CAYDEN (Completă) - Slăbiciunea Mea Ești Tu #1

33. Cayden

O urmăresc până dispare din câmpul vizual. Abia când e ieșită din peșteră și la o distanță destul de mare din a ne auzi mă întorc spre Palero.
Lupul se înclină într-un fel de salut.

--Să înțeleg că toate merg mai bine cu Beta Oria?

Lupul rânjește cu sarisfacție în ochi. Nu suntem mândri pe noi, azi?

--Spune ce ai de spus și termină.

Îmi aud propria iritare în voce.
Nu mă pot abține.
Tot ce vreau e să fug înapoi spre ea. Dagar. Un alt dagar. Perechea mea.

Dacă astăzi nu m-ar fi primit atât de aproape de ea, oare cât timp ar mai fi trecut până aș fi aflat?
Cât timp irosit s-ar mai fi scurs?

--Esther. Esther e perechea mea!

Șoptesc spre un Palero încruntat în confuzie.

--Da, Beta, ne-am cam dat seama de asta, mă scuzați, dar-

Îl prind de umeri pe lupul mai în vârstă decât mine și îl zgâlțiu ușor.

--Nu, nu înțelegi. Esther e dagara mea. A mea. Dagară.

Palero dă din cap în semn afirmativ, încercând să se desprind din strânsoarea mea.

--Da, o binecuvântare.

Îl eliberez, dintr-o dată. Palero privește urmele de gheare pe care i le-am lăsat pe umeri cu o oarecare împăcare.
Pășesc apăsat prin cameră.
Vorbesc repede, vreau să am gândurile scoase cât mai repede în față pe tavă ca să nu le pierd.

--Nu, nu mă asculți ce-ți spun. Dacă eu și Esther încheiem legătura și devenim o pereche vom fi mai invicibill ca niciodată și mai vulnerabil ca oricând.

Palero observă că n-am să termin cu vorbăria mea prea curând așa că se așează pe unul dinstre scaunele împrăștiate prin peștera asta mică.

--O să putem comunica unul cu altul mereu, nu doar prin canalul haitei, voi simți oricând și oriunde e, dar în același timp vom simți tot ce simte celălalt.

Mă întorc spre Palero. Lupul are o privire obosită.

--Da, Beta, cam asta înseamnă să ai o pereche. O binecuvântare.

Cum putea să stea acolo și să mă privească de parcă îmi făceam griji pentru o nimica toată?

--Ție ți-e ușor să vorbești. Tu nu ai o posibilă pereche. Tu nu ai pe cineva care e atât de aproape de tine și touși atât de departe.

Palero se ridică de pe scaun împingându-l cât mai departe.

--Scuzați-mă că întreb, Sanguini, dar ați fost vreodată îndrăgostit?

Întrebarea mă lovește direct în piept. De parcă m-a aruncat tocmai  într-o țepușă. Mă străpunge dintr-o parte în alta.

--Pentru că eu am fost, îndrăgostit, de câteva ori în viața mea, iar asta înseamnă o continuă luptă. Este un risc enorm în a iubi, pentru că iubirea te face să fi vulnerabil în fața persoanei celeilalte. Înseamnă să ai încredere că te vor accepta cu toate urâțeniile tale și toate deformitățile. De asemenea e o luptă cu propriul sine în care trebuie să te pregătești ca acea persoană ar putea ieși din viața ta oricând, iar asta să te lase în bucăți.

Rămân atent la cuvintele lui Palero.
Are privirea mult prea limpede ca să nu vorbească dinlăuntrul său.

--A avea o pereche, Beta, e o iubire tânără. Precum am zis, o binecuvântare.

Lupul termină de vorbit privind spre ieșirea din peșteră.
Își lasă umerii să cadă într-un oftat resemnat. Se întoarce spre mine:

--Am venit să vă spun că cel mai probabil vom prinde o furtună pe drum, asta dacă nu mai anulăm călătoria.

Dau din cap. Nu.  Anularea călătoriei nu va ajuta.
Am început sezonul furtunilor, iar de acum doar se vor înmulți, până în vară.
Nu mă simțeam în stare să vorbesc așa că i-am făcut semn să continuie.

--M-am interesat precum mi-ați spus și din câte am înțeles, Beta Oria e în căutarea Aței lui Carbon, într-adevăr, precum ați bănuit.

Desigur că e.
Lasă pe mâna lui Esther să pornească o vânătoare de mituri.
Dată viitoare poate va căuta un unicorn, ar fi și mai ușor de găsit.
Palero continuă, absent la tulburarea mea interioară:

-- Se pare că are o idee, sau măcar o impresie, cum ar putea-o ajuta Ața lui Carbon la vindecarea surorii ei. Din câte am înțeles doctorii au reușit să mențină virusul sub control, dar pentru oarecare motiv, corpul fetiței nu mai poate lupta cum a făcut-o înainte. Se bănuiește  că alt factor ar fi ajutat-o în vindecare.

La naiba.
Palero vorbește cu o jumate de gură, privindu-mă mărșăluind dintr-o parte în alta a peșterii.

--Câți și cine sunt acești bănuitori?

Palero își trece un deget prin începutul de barbă, privind în gol gânditor.

--Cei șase doctori din Saor care se ocupă de caz, inclusiv doctorul Sera, băiagul lui , Axel, bineînțeles Alpha și Alpha Domina, eu, dumneavoastră și bănuiesc că omegaul are cunoștințe din viziunile sale.

Dacă Axel are dreptate în bănuielile sale, la numărătoare o pot adăuga și pe Laura.

--Și ce se bănuiește mai exact?

Încerc să nu mă arăt prea implicat sau prea surprins de ce urmează sa-mi spună.

--Că Beta Oria știe ceva ce nu spune. Că ar ascunde ceva. De ce credeți că i s-a dat accesul atât de ușor să plece spre piscuri. Dacă există chiar și o mică șansă să se întoarcă cu leacul o vom lua.

Blana îmi acoperă brațele. Lupul îmi strigă să iasă la suprafață.

--Ce crede că i se va întâmpla dacă chiar găsește un leac? Crede că va trăi fericită până la sfârșitul zilelor sale?

Palaro nu-și ridică privirea din podea, dar tăcerea lui era un răspuns prea evident ca să fie ratat.
Nu o voi pierde.
Nu o voi mai pierde pe Esther.
Nu pot să o pierd.
Îmi dresez vocea, de data asta când mă adresez lupului sunt compus, calm:

--Spune-le să se fie gata. Plecăm în cinci.

Palero salută și ieși în grabă.

#26.12.2017