ESTHER & CAYDEN (Completă) - Slăbiciunea Mea Ești Tu #1

Esther

Înainte de a fi trimisă în Piscuri știam atât de puține despre unchiul Carbon. Știam că era singura rudă din partea mamei și că îmi aducea dulciurile mele preferate, caramel înfășurat în nucă zdrobită și înfundat în ciocolată amăruie. Erau bomboanele mele. Carbon îmi aducea câte un pumn de fiecare dată când venea să ne viziteze în Saor, iar acele dăți nu erau dese, dar erau destule încât să se facă prezent în viața mea. Unchiul Carbon care îmi aducea dulciuri și mă legăna în brațele sale în timp ce zburam peste vârfurile celor mai înalți pini.

Același unchi care mă privea de pe partea cealaltă a mesei cu un zâmbet pe jumătate ascuns.

--Ai ezitat? Când ai făcut-o, te-ai oprit măcar pentru câteva momente, să reconsideri?

Tonul grav și fața lui imediat serioasă îmi erau indicii îndeajunse pentru a știi la ce se referă. Mama.

--Avea ghearele în jurul gâtului Oliviei, o ținea cu un braț și o ridicase deasupra capului ei, gata să-și adâncească gheareele în stomacul ei.

În stomsc, acolo preferau să atace vulpile, partea cea mai deschisă și mai vulnerabilă.

--Nu asta te-am întrebat.

E rece. Mă ridic mai bine pe scaun. Stau dreaptă.

--Avea ochii goi. Plini de albeață. Am strigat-o, de atâtea ori, am strigat-o și nu putea să-și ia atenția de pe Olivia nici cât să se apere.

Vulpile aveau o atenție unilaterală, odată ce-și aveau prada nu puteau să se concentreze pe altceva în jurul lor.

--Era mama. Nu am omorât-o în sânge rece.

Spun, umeri ridicați, arătându-mi colții, deși îmi țin lacrimi în spatele ochiilor. Era mama. Era o parte din lumea mea și mi-a fost luată. Era singura persoană în toată viața asta care mă iubea necondiționat, iar acum nu mai e, iar realizația asta mă lovește din nou în piept. Ca un țurțure de gheață trecut prin inimă.

--Era Sora mea, de asemenea, Esther.

--Tu ce ai fi făcut în locul meu?

Nu-mi pot abține mușcătura din cuvintele lătrate. Nu aveam ce face altceva.

Nu apucă să răspundă pentru că zgomotele ce se auzeau pe hol se intensificară și se sfârșiseră cu Cayden izbucnind pe ușă. Îl prinse pe Carbon de gulerul hainei, dintr-o singură mișcare și-l trântise de perete, ridicându-l. Carbon nu era mic de statură și nici nu arăta inofensiv cu gheareele scosase și aripile imense ce îi urmau ca o capă regală fievcare pas, dar Cayden îl avuse la perete dintr-o mișcare. Simplu.

--Cayden. Sunt destule locuri la masă, nu trebuie să iei scaunul unchiului meu.

Nu mă mișc de la locul meu. Îi reamintesc că cel pe care-l ține în clești e de o importanță pentru mine. Am încredere în el că nu va face nimic fără motiv.

Un zâmbet rece îi traversează fața ca un fulger în furtuna de vară.

--Unchiul lui Esther, de ce nu i-ai spus frumoasei tale nepoate de leacul, de care aparent, întreaga lume kalu știe?

Carbon bătu din aripi. Trebuia să doară mișcarea, așa cumera lipit de zid.

--Nu vei primi nici un răspuns de la mine, lup, până nu înveți câteva maniere. Barbari.

Cayden trebui să-și restrângă mult din furia care-l propulsase, încât să facă un pas în spate eliberându-l pe Carbon. Eram aproape impresionată.