ESTHER & CAYDEN (Completă) - Slăbiciunea Mea Ești Tu #1

35. Cayden

Tata a fost dintotdeauna reticent în ce privește dagarii.
Nu spunea cu voce tare că nu crede în existența lor, dar lăsa de înțeles de fiecare dată când mama aducea vorba că nu era de acord cu discuția. Cred că mai mult pentru mama nu spunea ceva despre dagari de față cu ea.
Își făcea datoria de Alpha și la ceremonialele pentru zeița Luna se ruga împreună cu întreaga haită să fim binecuvântați cu dagari, iar  ìn rest își vedea de treaba lui.

《Beta, va trebui să facem un popas în curând. Lupul Palero a găsit locul adecvat.》

Îmi îndrept atenția spre vorbele uneia dintre santinele. Îi răspund în minte, încercând să mă concentrez pe discuție și nu pe alte gânduri de ale mele.

《Si de ce nu mi-a putut spune asta chiar Palero?》

De ce își permitea Palero să-mi vorbească prin mesageri? Prea ocupat pentru a i se adresa Alpha-ului din grup? Poate a vorbit cu Esther. Poate a crezut că e de ajuns să comunice cu un singur dagar. Poate o vede ca fiind cel mai puternic dagar.

Gândul îmi trece străfulgerător prin cap și mai rău e că nu-mi face lupul furios să audă că poate fi un alt viitor Alpha printre noi. Ea este competitorul meu cel mai real. Lupul care ar avea cu adevărat șanse să mă înfrângă într-o luptă de competiție.

《Beta? 》

《Da. Spune.》

Cărarea pe care o urcăm e construită natural și acoperită cu zăpadă tocită. Arăta de parcă tocmai o descoperisem. Neîgrijită și neîmblânzită. Te făce să te întrebi câți înaintea noastră au parcursul drumul ăsta.
Câți au mai mers spre piscuri și aveau nevoie de picioare pentru a se deplasa? Nu mulți, din ce se vedea din starea potecii.

《Beta, a fost foarte greu să pot lua eu legătura cu tine. Legătura telepatică vă e blocată.》

O altă voce interveni imediat de unde santinela se retrase. Trean. Omegaul simțea că e nevoie de el?
De cum termină de vorbit îmi verific scuturile din jurul minții. Într-adevăr sunt ridicate aproape total. Însă și așa asta nu e scuză.

《Spune-i lui Palero să vină să vorbească cu mine. În persoană.》

Nu mai aud răspunsul lui Trean pentru că încep să-mi deschid scuturile și durere începe să mă lovească. Las un schelăit, oprindu-mă. Asta face ca lupii din jurul meu să se oprească.
Parcă întreg capul mi-e străbătut de cuie. Îmi ridic repede scuturile înapoi. Pot respira acum. Lupul meu a ridicat scuturile inconștient.

Îmi ridic capul din rând.
Sunt primul rând în șir. Fac cu grijă câteva sărituri printre bolovani. Mă opresc ca să mă întorc.

Privesc șirul de lupi venind în urma mea. Prin mulțimea de blănuri cafenii și negre văd lupoaica alba care se află aproape de capătul linie.
O împunsătură mă lovește în piept privind-o.
Are botul lăsat în jos. Capul și-l leagănă printre umeri.
Trebuie să-mi amintesc că nu pot fugi la ea.
Trebuie să-mi fac datoria și să găsim un loc de popas mai întâi. Trebuie să țin cont de toți lupii.
Dar durerea încă o mai simt reverberându-mi în mine.

Palero își face drum printre lupi.
Nu durează mult până mă ajunge. Cu cât e mai aproape cu atât îl voi putea auzi fără să-mi dau multe scuturi jos.

《Sanguini, s-a întâmplat ceva?》

Se oprește în fața mea. Mă întorc și continui drumul. Palero vine în spatele meu.

Îl întreb, evitându-i întrebarea fără sens. Întotdeauna se întâmplă ceva. Enervează-mă acum cu întrebări din astea, te rog, doar dă-i un motiv lupului meu să sară pe tine.