ESTHER & CAYDEN (Completă) - Slăbiciunea Mea Ești Tu #1

Cayden

După ceea ce părea a fi un secol petrecut în culcușul păsărilor, aveam să ne întoarcem acasă în sfârșit. Puteam să-mi imaginez Saor-ul ridicându-se în zare, poate chiar la finalul potecii ce se curba ușor în descenderea noastră de la poarta Py-ului.

--V-om ajunge la timp. Nu am stat chiar atât de mult timp. Olivia va primi leacul în timp și nu numai ea.

Îi repetam acestea lui Esther în timp ce îi frecam mâinile prinse în strânsoarea mea. Dădea din cap și continua să-și muște cu ferocitate buzele. Cartul pe care eram urcați era mai lent decât am fi fost în forma de lup. Dacă ar fi fost după mine deja m-aș fi aruncat în patru labe și aș fi străbătut drumul zi și noapte până acasă.

--Sper.

Murmură și nu am altceva ce să mai adaug decât tot ce repetasem de când plecasem și și pentru propriile urechi devenisem redundant. Nici nu mai vorbesc de santinelele care acompaniau cartul dintr-o parte și alta, doi lupi pe fiecare parte, iar când poteca devenea prea îngustă sau periculos de alunecoasă se reorganizau în spatele și respective fața noastră.

Cartul pe care stăteam eu împreună cu Esther era plin de aur și alte pietre prețioase. Împreună cu monster serioase de ață a lui Carbon și încă doi kalu care au fost ucenici sub aripa lui care să vină să ne instruiască în Saor cum să preparăm leacul.

--Esther!

--Hmm?

Își deschise și mai tare ochii largi. Avea obrajii înroșiți, iar inima îi bătea cu putere. O speriasem. Nu ascultase nimic din ceea ce îi spusesem.

În ciuda acestora nu am putut de cât să zâmbesc.

--Ce-i?

Zâmbi căutându-mi fața pentru un răspuns. Buzele ei se încrețiră, iar ochii îi sclipiră. Cojocul în care era înfofolită părea să o înghită. Părea atât de tânără în acele momente încât mă pierdusem în contemplare până ce nu mă prinse de braț și mă scutură.

--Primul lucru pe care îl vom face de cum ajunge în Saor e să anunț ritualul de încheiere a procesiunii de dagari.

Nu credeam să fie posibil ca sângele să-I cuprindă și mai mult obrajii care ardeau. Îți umezi buzele și cu respirația în treierată lăsă abur de frig să-I urmeze cuvintele:

--Te iubesc, Cayden.

Își lăsă capul să se afunde în pieptul meu. Vedeam cerul gri, zăpada ce bântuia fiecare creastă și vântul ce promitea un plonjon de groază în prăpastia care trona în dreapta noastră la nici măcar trei pași depărtare. Însă, peste toate acestea mă vedeam cuceritor și nemuritor. Îmi închisem ochii, încercând să păstrez cât mai mult posibil din clipa asta în mine. Să o torn într-un talisman care să-mi stea agățat de inimă pentru totdeauna.

--Te iubesc, Esther.

Adormise. Am tras-o mai aproape de mine. Perfecțiunea nu a fost nicicând mai aproape de mine.

Ajunsesem în Saor a treia zi. Drumul nu prezentase atât de multe probleme. Vremea fusese straniu de blândă, iar liniștea ce încolțise piscurile kaluurilor era stranie. Esther explicase că se datora conflictelor interne ce stăteau să explodeze de pe o zi pe ață. Păsările deveniseră imprevizibile, neavând un lider de atât timp de la moartea reginei.

Atât timp cât făceau bine să-și vadă de lungul pliscului, puțin îmi păsa.

<<Cayden!>>

<<E adevărul.>>

Îi răspund ridicând din umeri. Își întrepătrunde degetele prelungi și subțiri cu ale mele. Mâinile noastre reunite se sprijină pe mânerul de piatră a tronului.

Curând de cum ajunsesem înapoi în peșteri Alpha hotărâse să plece într-o incursiune de câțiva ani. Mama și tata aveau să călătorească întreg regatul în lung și în lat. Varianta oficială este că se vor bucura de a patra tinerețe pentru a vedea cum o duc lupii de pe întreg teritoriul împărăției și să se bucure de minunățiile sale. Ceea ce era cod pentru: responsabilitatea e acum pe voi.

Eu și Esther am fost încoronați Alpha minori, ceea ce însemna că în direcția părinților mei noi eram conducătorii direcți ai împărăției. Cu indicații purtate prin mesageri, tata și mama supravegheau lucrurile din exterior, în timp ce noi ne prezentam în fața Saorului ca noii săi conducători.

--Nu se concentrează.

--Pot să văd și eu asta, Olivia, mulțumesc.

Esther îi răspunse lupului așezat la picioarele tronului ei. Îmi aruncă o privire amuzată.

--Olivia, de ce nu ești la ore?

--Vreau să fiu un demnitar când voi crește. Am nevoie de antrenament.

--Ore, acum.

Lăsă un schelălăit care reverberă în sala tronului și atrăgea mai mult decât ideal atenția diplomațiilor aplecați peste mesele de-o parte și de alta. Lupul care stătea în șir pentru a-și spune nemulțumirea părea vag iritat de întrerupere. Nu îl învinovățeam.

--Las-o să stea. O să se descurce.

Esther o răsfățase pe Olivia aproape până la punctul de a omorî cu atâta ,,bunătate". De când Olivia își revenise din vulpinism, Esther nu putea să stea fără să nu o aibă constant sub ochi.

Cine eram să mă opun voinței ei?

<<Concentrează-te, Cayden, vreau să apuc prânzul cu Lemona>>

<<Acum vorbește cu tine?>>

Lupoaica antică se arătase de-a dreptul violent de agresivă la veste că Esmil rămase în urmă pentru a fi tratat în procesul de dezvoltare complete într-un kalu.

<<Cât crezi că va mai trece până ne va cere permisiunea să plece după Esmil?>>

Esther se uită la cel din fața noastră când îmi comunică în continuare în minte pe un ton de ironie uscată:

<<Deja a făcut-o. I-am spus că v-om discuta acest aspect la o masă civilizată, nu în iazul în care apucasem să mă scald după vânătoare.>>

Îmi abțineam un zâmbet ce voia să-mi izbucnească pe față. Nu era momentul.

<<De ce nu mi-ai spus? Că a venit la tine?>>

<<Nu am văzut de ce ar conta.>>

De data asta m-am întors cu tot corpul spre ea. Eram incredul, Perplex.

<<Șocat și complexat. Așa arăți dragă, Cayden. Întreaga curte crede că vrem să-l omorâm pe săracul lup din fața noastră. Concentrează-te să-i auzim păsul, iar apoi vorbim.>>

Clipisem des. Era și de la reflecțiile care mi se prindeau în ochi de  la coroana pe care o purta pe creștet. Mă ridicasem într-o mișcare:

--Curtea se închide pentru azi.

Reașezat pe tron, am dat din cap când Olivia se uită întrebător dacă asta se aplică și pentru ea. Da și încă cum.

După ce întreaga sală se goli de toți înafară de noi și o mână de gardieni, o trasem de mână mai aproape de mine;

--Sunt numai ochi și urechi, Esther. Spune-mi ce am ratat.

Își trecu mâna liber prin câteva bucle răzlețe.

--Prea bine. Îți voi arăta.

Iar cu asta își deschise mintea în care devenisem un spectator.

04.05.2020//02.20