ESTHER & CAYDEN (Completă) - Slăbiciunea Mea Ești Tu #1

44. Cayden

Moartea este un fenomen din natură. Precum ne naștem, avem un început așa și murim, spre a ne încheia, a ne găsi un sfârșit.

Era ceea ce ne-a zis doctorul Serea la prima mea victimă.
Eram cu Axel la unele dintre vânătorile sezoniale. Unul dintre lupii însărcinați cu protecția noastră căzuse în prăpastie. Eu și Axel fugisem din traseul stabit, ne aventurasem prin partea sălbatică a padurii, in zonele cu mlaștini, crăpaturi largi in pământ și hăuri ce te luau prin surprindere. Aveam unsprezece ani. Moartea lui Rox căzuse peste noi ca un trăsnet.
Era vina noastră. Dacă stătusem cuminți așa ceva nu s-ar fi întâmplat.
Era vina mea, eram însetat de aventuri, rebelios la orice pas.  

Moartea e naturală?

Desigur.

Dar moartea unui membru ce face parte din luarea deciziilor în Haită însemna posibila destrămare a unei națiuni. Moartea liderilor însemna mai mult decât o cale naturală, însemna moartea de destine. 

Însă pentru familia lui Rox, faptul că erau lupi în mijlocul scarei sociale nu conta. Era mort și nimic nu-l va readuce înapoi în brațele lor. Moartea poate avea diferite semnificații pentru cei vii, însă pentru cei duși la Zeiță, moartea rămâne moarte. Precum moartea lui Rox nu trecuse cu blândețe peste inimile familiei lui. Să te uiți în ochii unui lup ce tocmai a pierdut pe cineva e un lucru teribil.

Mă irita Carbon.
Aroganță îi cădea nu numai din maxilarul încleștat, dar și din postura sa dreaptă. Avea un braț peste calul său înaripat, aripile înfoliate lângă el, haina cu guler înalt atingându-i obrajii.
Coborâse podul suspendat ce făcea legătura între poteci.
Făcuse un spectacol din asta. Zburase cu spatele, se rostogolise pe o parte, ateriză lin, pe două picioare, dintr-o rotire de șurub ce nu era chiar așa de ușor de manevrat.
În tot acest timp având atenția pe Esther. Ea la fel.
De parcă erau legați ceva cordon invizibil.
Toată cunoștința mea despre cultura kalu venea din teorie și observații, nimic de gradul experienței precum Esther care petrecu-se veri în sânul lor.
Dar chiar și așa știam că aterizarea aceea nu era ușoară și necesita forță, control și precizie.
Cineva se străduia să impresioneze.

《Palero?》

《Beta?》

《Adu-l pe vărul lui Beta Oria lângă mine.》

《Imediat, Beta》

Poteca era îngustă.
Cu greu puteam merge doi umăr la umăr. Prăpastia ce se deschidea spre noi era magnifică. Numai stânci ascuțite străpungând munții, ca spini ieșiți din uscăciuni.
Gheața lingea tot muntele, așa încât era o nătângie să te sprijini de pereți sau să crezi că nu vei aluneca la următorul pas prost gândit.

--Cum a murit? Regina?

Carbon se întoarse cu capul peste umăr răspunzându-i lui Esther.

--În somn. Cel mai probabil otravă.

Kalu îi făcu cu ochiul. De parcă era o conspirație, un secret ce doar ei doi îl știau.
Esther clipi des. Își dădu firele de par din ochi. Fața ei nu trăda vreun gest de interes.
Mimica ei se păstrase neschimbată. Nicio arcuire de buze, nici o privire prea îndelungată. Dar îi simteam curiozitatea.

--Otrăvită? De cine?

Ghidul nostru ridică din coate, de parcă n-ar știi.

--Cât de des se adoarme pe aici din cauza otrăvurilor?

Și de unde iau otrăvuri mai bine spus. Trăiesc la temperaturi prea ridicate pentru a procura plante otrăvitoare efective sau măcar ceva ciuperci mai de acătări.
Carbon nu-mi dădu respectul de a se intoarce ci alese să meargă in continuare înaintea noastră vorbind:

--Îngrijorat pentru propria persoană, lup? Nu ar trebui. Asta dacă nu plănuiești să-ți faci reședință aici.

Cu ce armată? Îmi stătea pe limbă să intreb. Ce credea kalu, că am venit in recunoaștere? Pentru ce? Pentru a plănui un razboi să le luăm sterpăturile astea de stânci?

Esther își arcui o sprânceană aruncându-mi o privire scurtă.
Cred că ultima parte ajunse și la ea. Îi intorc privirea. Ea își umezește buzele, pregătindu-și o altă intrebare:

--Cine va prelua tronul?

--Asta e departe de mine de a știi.

Dubiul și neîncrederea ce se simțeau in Esther aproape că strigau.

--Dar dacă ar fi să-ți dai cu părerea?

《De ce îl și întrebi de asta? Nu ai venit pentru a te ocupa de treburile lor administrative.》

《Nu. Tu ai venit pentru asta.》

Îmi taie orice replică. Răcoarea din răspuns îmi ridică părul pe ceafă.

--Sunt doi  candidați ce trebuie luați în serios. Restul sunt doar de formă. Chestia e că cei doi candidați fac parte din același cerc de influențe.

--E o chestie tipică pentru kalu să aibă dramă în orice fac?

Nu m-am putut abține din a nu observa cu voce tare. Haide, kalu, să te văd, cât de repede îți sar capacele? Cât de mult control ai asupra ta?

--Ai nevoie de rafinament pentru a înțelege și a simți o dramă. Nu mă aștept ca, domnia ta să facă acest efort.

Esther se încordase vizibil lângă mine. Se pregătea pentru ceva izbucnire de furie la jignirea de a mi se adresa cu domnia ta termen rezervat nobilimii umane.

《Te rog, am mai mult control de atât.》

Esther pufni ca răspuns.

--Cine ? Cine sunt cei doi?

Esther readuse discuția pe linia de plutire. Carbon se răsuci complet spre ea, o asemenea mișcare m-ar fi azvârlit de pe stânci, din cauza ghieții și a vântului, dar kalu își reduse echilibrul prin aripi.
Era de parcă așteptase întrebarea asta de la bun început.

--Sunt de fapt gemeni de sânge. 

Pentru careva motiv asta era o dramă, dar impactul se resimțea între privirile pe care kalul le arunca spre Esther, de parcă aștepta ceva de la ea. O reacție.

Ochii kalului sclipeau dubios de puternic. Viclean.
Ii urmărea cu atenție chipul lui Esther. Mirosea a anticipare.
Nu-mi place.

--E vorba de cei doi So. Gemenii So. Ar trebui să-i știi. Doar ai petrecut zile întregi cu ei când ne făceai vizite.

Nu sțiu cum Esther și-a menținut compoziția, cum numai o strângere de buze îi trada întreg șocul ce se revărsa până și în linia noastră de comunicare.
Kalu zâmbi subțire, mulțumit.

#02.04.2018