ESTHER & CAYDEN (Completă) - Slăbiciunea Mea Ești Tu #1

28. Esther

Tava mi se clatină în poală.
Rup din bucata de carne o crustă maronie şi o mestec încet.
Dau la o parte ciupercile de lângă carne punându-le pe margine, încercând pe cât posibil să nu le simt mirosul.

--Vrei ciupercile?

Îmi ridic privirea spre Lemona care stă sprijinită de perete cu ochii proptiți în tavan.

Dă din cap în semn de nu, odată cu mişcările ei părul negru cârlionțat îi flutură uşor acoperindu-i fruntea şi ochii. Îşi dă la o parte suvițele printr-o mişcare severă.

Ridic din umeri și mă întorc la scobitul pulpei.
Mâncarea îmi stă în gură, seacă şi fără gust. Nu am poftă, dar am nevoie de energie.

Mi-am permis să iau o porție de carne din una din bucătăriile Saorului.
Nu pot să ies la vânătoare.

Farfuria lăsă un clinchet distinctiv cănd atinse podeaua. Metal pe piatră.
Ciupercile dansează în jurul osului supt de măduvă.

Mă şterg cu mâneca la gură şi îmi ațintesc privirea spre patul unde e întinsă Olivia.

Capul îi e prins cu banderole strânse prin tije de metal sudate de tăblia patului. Un cearşaf îi e răsucit în gura uşor întredeschisă.

--Cât i-ai dat din doză?

Caut un geam din reflex.
Obişnuită cu casele oamenilor uit că în peşteri nu poți să măsura timpul după soare şi lună.

Lemona nu-şi ia privirea de pe tavan. Abia formeză cuvinte murmurând:

--La Boc-micsusă i-am dat puțin să înghită.

Fac o aproximație rapidă a timpului in raport cu găndirea omenească. Asta înseamnă şase dimineața.
Boc-micsusă, formal: ,, bocănitura mică susă". Felul nostru de a măsura timpul este diferit de cel uman.
Saor are în inima lui un gol adânc, un hău ce cade din vârf până în străfundurile cele mai întunecate. Legată de bolta cea mai înaltă sunt sfere care se lasă treptat în jos înspre hău.
Se lasă treptat, trecând linii de demarcație. La fiecare demarcație sfera e lovită şi produce un sunet distinctiv depinde la care linie principală se află.
Raportat la felul oamenilor de a ține timpul, boc-micsusă in adevăr ar însemna ora şase dimineața.

Mă aplec pe genunchi ținându-mi palmele sub bărbie. Scaunul de lemn lasă un scârțâit nemulțumit sub greutatea mea.

--Bun. Oare cât timp o putem ține aşa?

Lemona îşi răsuceşte un cârlionț în jurul ghearei.

--Aşa cum? Adormită?

Las liniştea să fie un răspuns. Lemona îşi suflă suvițele din ochi.

--Beta, ai vorbit cu Cayden?

Dinții îmi scrâşnesc sub presiune. Îmi strâng pumnii pentru câteva momente.

Mă las să mă reazăm de spătar privind-o pe Lemona.

,,Beta". Îmi foloseşte titulatura ca o palmă peste față, o găleată cu apa rece, ce își are scopul să nu uit care e responsabilitatea mea.
Nu-mi ies de sub control.

--Nu. El este indisponibil în momentul de față.

Lemona îs trage ghearele printre dinți scobindu-şi caninii.

--Interesant. Auzisem recent, de la ceva veverițe că ai avut o întrevedere recentă cu el. Mai exact atunci când l-ai urmărit înafară peşterilor şi v-ați scufundat în pădure.

Dau, din greşeală, cu piciorul peste tava cu resturi.

--Ce fel de veverițe ai ascultat? Nici să le mănânci nu-ți convine.