ESTHER & CAYDEN (Completă) - Slăbiciunea Mea Ești Tu #1

Cayden

Ceea ce numea păsările ,,palat" era o monstruozitate construită în vârful celui mai înalt pisc din vale. Spre deosebire de Saor, o construcție în armonie cu natura din jur, palatul din Py era ridicat din marmură străină locurilor ăstora, piatră lucioasă ce numai în revărsatul izvoarelor se găsea, mai la deal spre tărâmul oamenilor, aveau acoperișuri ascuțite cu țiglă colorată în nuanțe pe care le-au important din locurile mai joase ca relief, apoi mai erau vitraliile imense ce păreau să fie mai multe decât întreaga zidărie. Atâta sticlă necesita o jumătate de mare, golită de nisip. Știam că kalu trăiau din importuri, erau renumiți negustori, dar niciodată nu m-a lovit realiarea asta atât de tare ca acum, privindu-le palatul cu care se mândreau atât și pe care l-am văzut în desene schițate în cărțile de istorie. Strălucea atât de tare încât părea că-i face soarelui competiție.

Descălecasem de pe pegasi, iar în semn de respect aveam de urcat pe jos distanța de drum rămasă. Un drum șerpuit ce se încolăcea pe vârful muntelui, de-o parte și de alta sprijinite de prăpăstii umplute de nori și ceață densă.

Mergem în coloană, cărarea mult prea strâmtă pentru a sta trei umăr la umăr. Oricât de mult mă durea să o recunosc, era o bună poziție dacă erau atacați de o armată fără aripi, de oameni sau lupi.

Esther e în fața coloanei, acompaniată de Palero care își rotește capul dintr-o parte în alta, grăbit să cuprindă cât mai mult cu privirea.

În timpul ăsta eu aveam plăcerea de a fi cot la cot cu Carbon, care se arătase mult prea încântat de întreaga expediție. Mă jur că păsării ăsteia îi lipsesc câteva cântări în capul ăla nebun. Dacă Esther nu s-ar fi arătat atât de pregătită să-l apere pe kalu la fiecare pas, l-aș fi ușurat deja de câteva pene.

--Ai vreo idee de ce ambasada lupilor arată de parcă a trecut printr-un război.

Carbon își încruntă genele stufoase și își trece o gheară pe sub începutul de barbă.

--V-am spus de ce. Ambasadorii au fost luați la comanda Reginei.

--Nu te juca cu mine, kalu, eu nu sunt Esther.

Își întoarce capul, doar atât cât să mă privească din colțul ochiului, dat cu tuș negru.

--Ce vrea să însemne asta?

Ah, asta îl ofensează care-va-să zică.

--Că nu voi ezita să te dau la o parte din drumul meu, dacă îmi stai în cale. Nu ești familie pentru mine.

Își ridică penele, aripile înfoliate la spate I se desprind în lateralul său. Îmi arăt colții prelungiți într-un zâmbet larg.

--Tind să te contrazic lup, de când tu și nepoata mea ați format un cuplu am devenit o parte din tine.

Yack. Scârbos. Nu se aude când vorbește? ,,O parte din el". Carbon spuse totul ridicându-și vocea destul cât să fie auzit de întreaga vale, nu numai de kalu care zburau deasupra noastră, gardienii ce ne îndrumau spre palat. Unul dintre ei îmi aruncaseră o privire scurtă.

Pentru o clipă uitasem de acoperirea noastră. Eu și Esther jucam rolul a doi proaspăt îndrăgostiți, aflați în misiunea vieții lor de a-și salva familia. Păsările se dădeau în vânt, literalmente, pentru o bună poveste. Cu cât ocazia pentru bârfă era mai mare cu atât mai bine.

--Revin. Ce s-a întâmplat la ambasadă?

--Ce crezi? Ambasadorii au depus rezistență așa că au trebuit să îi scoată cu forța.

--De ce? Ambasadorii sunt ai Saorului, Regina a riscat începerea unui război așa. De ce?

Carbon își lasă aripile să cadă. Aruncă o privire în jur. Își ridică gâtul și strigă ceva sunete care par să fie cretă trasă pe piatră. Cred că-mi sângerează urechile, dar are un efect pentru că gardienii kalu se îndepărtează de noi și ne lasă spațiu.