Dă-mi un zâmbet// FINALIZATĂ

5

  Am deschis ochii. Dormitorul meu era invadat de lumină. M-am uitat la ceas. 09:23. Mă ridic din pat și merg cu pași lenți la baie pentru a-mi face rutina de dimineață. La 12 fix trebuie să fiu la liceu. Aparent nu am toate mediile încheiate și mai am nevoie de note.
Am Deschis dulapul și bineînțeles că nu știam cu ce să mă îmbrac. Am pierdut 15 minute prețioase doar uitându-mă. Am optat pentru o pereche de blugi skinny, o cămașă neagră cu buline albe și o jachetă de piele. Le-am accesorizat cu o pereche de botine din piele întoarsă cu toc și nelipsita geantă de școală. Mi-am prins părul într-un coc dezordonat, am luat cheile mașinii mele, Mini Cooper, și am plecat spre liceu fără nici un strop de chef.
Pe drum, m-am oprit la Starbucks, de unde mi-am luat o cafea, pentru că nu am avut timp să o beau acasă. Nu îmi place în mod deosebit cafeneaua aia, dar e singura de pe drum.
În scurt timp am ajuns în curtea liceului. Am parcat mașina undeva la întâmplare, mi-am luat lucrurile și am intrat în liceu. Capetele s-au întors spre mine. Lumea mă privea ciudat. Am ales să îi ignor. Orele începeau destul de târziu așa că am decis să petrec timpul rămas în bibliotecă cu o carte bună și cât mai multă liniște.
Am ales o carte la întâmplare. Am început să o răsfoiesc, dar gândul meu era în altă parte.
Am simțit cum îmi vibrează telefonul în buzunar. Era un mesaj.

Anonim: Ești bine? Pari îngândurată.

Nu o să îi răspund. Știu că mă vede acum. Dacă vrea să vadă ce am, să vină, îmi spun în gând.

Anonim: Răspunde, te rog.

Seen la 13:36

Anonim: Emma, nu mă ignora.

Seen la 13:40

Anonim: Ai pățit ceva? Am greșit eu cu ceva? Ești supărată pe mine?

Eu: Dacă vrei răspunsuri, vino, întreabă-mă față în față. Nu te mau ascunde ca un laș. Eu te aștept. Doar ști unde locuiesc. Dacă nu ai de gând să te arăți mai bine uită-mă, anonimule!

I-am trântit totul într-un mesaj prea dur, pe care l-am regretat din secunda în care l-am trimis, dar era deja prea târziu.

Anonim: Am să mă arăt curând, iubito! Ai încredere.

Seen la 13:46

Am mers la ore, dar nu m-am putut concentra. Astfel am irosit 6 ore, stând în bancă și neputând să fac nimic și cu toatea astea mi-am luat notele ca să pot sta liniștită pe viitor.
   M-am gândit la cuvintele lui mult timp: Am să mă arăt curând, iubito! Ai încredere.

Am ieșit din clasa de fizică, unde tocmai îmi luasem ultima notă, de care eram foarte mândră. Lumea se uita iar la mine. I-am ignorat total. Nu-mi păsa. Doar mă enervau la culme privirile lor ucigașe. Când dau să ies pe ușă simt o mâna pe umărul meu. M-am întors cu fața spre persoana care m-a oprit. Era Ben.

-Putem vorbi? întreabă destul de tensionat.

-Nu știu, putem?, îi răspund acid.

-Uite, îmi pare foarte rău pentru tot ce s-a întâmplat...

-Mie nu, am înțeles ce fel de persoane sunteți. Altceva?, întreb pierzându-mi răbdarea.

Nu-mi permiteam luxul de a-mi pierde timpul cu discuții puerile.

-Mai există o șansă pentru noi? mă privește el în ochii

-Stai să verific cu mine..aha... Nu, sold out. Îmi pare rău, concluzionez rapid, iar chipul lui frumos se întristează.

-Îmi pare rău. Mai mult decât crezi tu. Prieteni? mă întreabă cu o urmă de speranță în voce.

-Sigur, spun eu cu un zâmbet sincer.