Dă-mi un zâmbet// FINALIZATĂ

Capitolul 16

                Perspectiva lui Eathen

  Un țiuit puternic.
  Suspine. Asta era tot ce puteam distinge. Suspinele ei. Mă striga. Era aproape de mine, dar cumva departe. Iubita mea plângea. Nu puteam să las asta să se întâmple. Era prea târziu pentru regrete.
  Durere. Era peste tot în corpul meu. Eram sfârșit. Mă simțeam de parcă aș fi fost ciuruit, ceea ce s-a și întâmplat. Respiram greu. Nu puteam să mă mișc. Nu puteam să deschid ochii. Nu puteam să vorbesc.
  Nu puteam să o văd.
  Nu puteam să îi spun cât de mult o iubesc.
  Și într-un final.... nu puteam să-i mulțumesc că era ea, că era aici.
   Un țiuit puternic. Beznă.

                  Perspectiva Emmei

Conduceam tare, mergeam spre oraș. Spre spital. Locul pe care îl urăsc cel mai mult. Nu mă mai puteam opri din plâns. El era întins pe bancheta din spate, mai mult mort, decât viu. Nu mă puteam controla. Sentimentele băteau rațiunea.

-Rezistă, iubitule! Mai avem puțin, așa puțin, spun eu printre suspinele de durere.

Am continuat să conduc până am ajuns în fața spitalului. Am coborât din mașină, îndreptându-mă spre intrare. Am împins ambele uși cu o forță apărută de nicăieri.

-Ajutați-mă, vă rog! Afară...

Nu am apucat să-mi termin propoziția că o lumină albă a apărut în fața ochilor mei, apoi întuneric.
.
.
.
Am deschis ușor ochii. Eram întinsă pe un pat. Nu știam exact unde sunt. M-am uitat împrejur. Lângă mine era .... Selin. Toate amintirile au năvălit brusc în mintea mea. Beznă. Zgomot. Gloanțe. Sânge. Moarte. Incendiu. Explozie. Eathen! Ochii mi s-au umplut de lacrimi. Am încercat să mă ridic, dar Selin a observat și m-a oprit.

- Ești bine? mă întreabă ea. Trebuie să stai întinsă. Ce s-a întâmplat? mă întreabă ea, ochii umplându-i-se de lacrimi.

-Selin... Eathen? întreb încet speriată de răspuns. E bine? Unde e? Te rog, spune-mi ca e bine..., spun rapid, lăsând lacrimile să curgă.

Ochii ei mari și căprui s-au întristat, umplându-i-se de lacrimi în mod repetat. Le-a lăsat să curgă. In scurt timp, chipul ei măsliniu era umed și palid. S-a apropiat și m-a luat în brațe. Am plâns una pe umărul celeilalte o perioadă.

-Of, scumpo.... El..., începe ea trist.

Nu am așteptat să termine. M-am ridicat din pat, mi-am smuls branula care îmi transporta un lichid transparent în vene, și am pornit spre ieșire. Selin veni în urma mea. Oameni mă priveau ciudat. Și ce? Eram doar o fată care își caută iubitul, grav rănit de niște gloanțe. Prietena mea nu a spus nimic, în schimb m-a luat de mână începând să mă conducă spre ceva.

-Mă duci la el? o întreb eu plângând.

-Da..., spune ea tristă. Dar, te rog, fi puternică. Nu știu ce s-a întâmplat, în orice caz, Eathen e puternic pentru tine acum, fi și tu pentru el.

Discursul ei mi-a adus amintiri cu el în minte.

  Flashback

"-Mi-e frică, spun cu lacrimi în ochii.

-Să nu-ți fie. Ești cu mine. Și, te rog, nu plânge!

Mi-am șters rapid lacrimile pe care nici nu mi-am dat seama când le-am lăsat să curgă. Mi-a zâmbit.

-Frica este pentru persoanele slabe. Tu trebuie să fi puternică, ok? Pentru mine.

-O să fiu. Dar mă simt așa slabă, inutilă.