Dă-mi un zâmbet// FINALIZATĂ

Capitolul 21

O sală imensă mi se desfășura în fața ochilor. Un perete pe care erau agățate o multitudine de arme mi-a sărit în ochi prima dată, urmată de un ring de box și mai multe uși. O mare parte era plină de aparate de forță. Locul era luminat de câteva neoane albe, suspendate de tavanul înalt. Deși hala părea abandonată, era bine întreținută de parcă cineva frecventa des locul.

-Ce e locul ăsta? îl întreb după ce studiez minuțios totul.

-Aici ne vom petrece mult timp de acum încolo. Aici ne vom antrena.

-De unde ști locul ăsta? De unde ai atâtea arme? îl întreb aproape socată.

-Să fi presupusul fiu al unui dealer îți poate aduce și facilități, spune zâmbind inocent.

I-am zâmbit înapoi și am intrat în acea hală, pășind timid spre locul unde erau etalate armele. Erau lucioase, majoritatea negre și cu o multitudine de mărimi și forme. Am atins una dintre ele cu buricele degetelor, moment în care un fior rece mi-a străbătut tot spatele.
Eathen a venit lângă mine, îmbrățișându-mă pe la spate și punându-și bărbia pe umărul meu.

-O să fie bine, spune încurajator. Trebuie doar să ai încredere în mine. Nu ți-aș face rău niciodată.

-Știu. Cu toate astea nu vreau... să rănesc oameni, spun oarecum afectată de situație.

-Vei fi nevoită, mai ales dacă acei oameni îți vor răul. Eu... îmi pare rău, iubito!, spune strângându-mă puternic la piept.

-Pentru ce? îl întreb.

-Pentru că ai ajuns în situația asta. Pentru că te-am băgat forțat în viața asta de rahat pe care o am. Pentru că te pun în pericol. Pentru că sunt prea egoist ca să renunț la tine. Pentru că te iubesc al dracu' de mult!, spune pe nerăsuflate.

M-am întors cu fața spre el, privindu-l în ochii senini și i-am spus:

-Și eu te iubesc, Eathen. Și vreau să ști că nu regret nici o secundă faptul că te-am întâlnit. Nu regret că am acceptat să ieșim. Nu regret că am ajuns cu tine. Nu-mi neg sentimentele, iar dacă aș spune că nu simt nimic pentru tine, aș minți..., îi spun sincer.

M-a sărutat scurt, apoi m-a luat în brațe, strângându-mă puternic.

-Mulțumesc, spune el brusc. Mulțumesc că exiști.

I-am zâmbit.

-Ok, acum că e clar totul, putem să începem, spune zâmbitor. Azi vreau să văd cum te descurci la țintă și autoapărare.

-Să începem, spun încrezătoare.

-Bine, spune în timp ce mă trage de mână până la ringul de box. Plachează-mă, spune simplu.

-Cum? întreb neînțelegând la ce se referă.

-Încearcă să mă dărâmi, clarifică el situația.

-Nu vreau să te rănesc, spun blând dar cu un zâmbet drăcesc.

-Nu m-ai putea răni, spune el arogant. Hai, mă îndeamnă.

În următoarea secundă, l-am placat.

-Cum ai făcut asta? mă întreabă în timp de se ridica de pe ring.

-Am făcut karate când eram în liceu, spun mândră.

-Ok, spune amuzat. Deci o să fie ușor. Doamne, și mă miram că poți să alergi atât, spune mai mult pentru sine.

-Sunt o persoană foarte surprinzătoare, îi spun la fel de arogant. Deci, acum că ai văzut că te pot placa, mă înveți să trag cu arma? întreb nerăbdătoare.